Recitale
(1) În conformitate cu articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 978/2012, preferințele tarifare acordate în cadrul regimului general al sistemului generalizat de preferințe tarifare (SGP) urmează să fie suspendate în ceea ce privește produsele dintr-o secțiune a SGP originare dintr-o țară beneficiară a SGP atunci când, timp de trei ani consecutiv, valoarea medie a importurilor acestor produse în Uniune din respectiva țară beneficiară a SGP depășește pragurile stabilite în anexa VI la regulamentul menționat.
(2) În conformitate cu articolul 8 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 978/2012 și pe baza statisticilor comerciale privind anii calendaristici 2015-2017, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/249 al Comisiei (2) a stabilit lista de secțiuni de produse pentru care preferințele tarifare au fost suspendate de la 1 ianuarie 2020 până la 31 decembrie 2022.
(3) În temeiul articolului 8 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 978/2012, Comisia urmează să reexamineze lista respectivă, la fiecare trei ani, și să adopte un act de punere în aplicare pentru a suspenda sau restabili preferințele tarifare.
(4) Întrucât Regulamentul (UE) nr. 978/2012 urmează să expire la 31 decembrie 2023, lista revizuită trebuie să se aplice pentru o perioadă de un an începând cu 1 ianuarie 2023. Lista se bazează pe statisticile comerciale privind anii calendaristici 2018-2020, disponibile la 1 septembrie 2021, și ia în considerare importurile din țările care beneficiază de SPG enumerate în anexa II la Regulamentul (UE) nr. 978/2012, astfel cum era în vigoare la data respectivă. Cu toate acestea, valoarea importurilor din țările beneficiare ale SGP care, începând cu 1 ianuarie 2023, nu mai beneficiază de preferințele tarifare acordate în temeiul articolului 4 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 978/2012 nu este luată în considerare,