Recitale
(1) Directiva 2009/116/CE a Consiliului (2) a inclus uleiurile parafinice Nr. CAS 64742-46-7, Nr. CAS 72623-86-0 și Nr. CAS 97862-82-3 ca substanțe active în anexa I la Directiva 91/414/CEE a Consiliului (3).
(2) Substanțele active incluse în anexa I la Directiva 91/414/CEE sunt considerate aprobate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1107/2009 și sunt incluse în partea A a anexei la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei (4).
(3) Aprobarea substanțelor active denumite uleiuri parafinice Nr. CAS 64742-46-7, Nr. CAS 72623-86-0 și Nr. CAS 97862-82-3, astfel cum se prevede în partea A din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011, permite utilizarea lor numai ca insecticid și acaricid.
(4) În conformitate cu articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, la 30 septembrie 2014, Total Fluids a transmis Greciei, statul membru raportor, o cerere de modificare a condițiilor de aprobare a uleiurilor parafinice Nr. CAS 64742-46-7, Nr. CAS 72623-86-0 și Nr. CAS 97862-82-3 pentru a permite utilizarea lor ca fungicid. Statul membru raportor a constatat că cererea era admisibilă.
(5) Statul membru raportor a evaluat noua utilizare a uleiurilor parafinice Nr. CAS 64742-46-7, Nr. CAS 72623-86-0 și Nr. CAS 97862-82-3 care au făcut obiectul cererii din 2014 în ceea ce privește efectele potențiale asupra sănătății umane și animale și asupra mediului, în conformitate cu articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, și a pregătit un proiect de raport de evaluare care a fost transmis, la 6 februarie 2018, Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) și Comisiei.
(6) În conformitate cu articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, autoritatea a transmis solicitantului și statelor membre raportul revizuit de evaluare în vederea formulării unor observații și l-a pus la dispoziția publicului. În conformitate cu articolul 12 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, solicitantului i s-au cerut informații suplimentare.
(7) La 23 septembrie 2021, autoritatea a comunicat Comisiei concluzia sa (5) cu privire la posibilitatea ca noua utilizare a uleiurilor parafinice Nr. CAS 64742-46-7, Nr. CAS 72623-86-0 și Nr. CAS 97862-82-3 să îndeplinească criteriile de aprobare prevăzute la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009.
(8) La 27 ianuarie 2022, Comisia a prezentat Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale un addendum la raportul de evaluare pentru uleiurile parafinice Nr. CAS 64742-46-7, Nr. CAS 72623-86-0 și Nr. CAS 97862-82-3, precum și un proiect al prezentului regulament.
(9) Comisia a invitat solicitantul să transmită observații cu privire la addendumul la raportul de evaluare, care au fost examinate cu atenție.
(10) Cu privire la una sau mai multe utilizări reprezentative ale cel puțin unui produs de protecție a plantelor care conține uleiurile parafinice Nr. CAS 64742-46-7, Nr. CAS 72623-86-0 și Nr. CAS 97862-82-3, s-a stabilit că, atunci când se utilizează ca fungicid, criteriile de aprobare prevăzute la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 sunt îndeplinite. Prin urmare, este adecvat să se modifice dispozițiile specifice prevăzute în aprobarea uleiurilor parafinice Nr. CAS 64742-46-7, Nr. CAS 72623-86-0 și Nr. CAS 97862-82-3 pentru a include utilizarea ca fungicid, în plus față de utilizările ca insecticid și acaricid.
(11) Prin urmare, este necesar ca Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 să fie modificat în consecință.
(12) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,