Recitale
(1) Articolul 18 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 vizează cazurile de consolidare prudențială a grupurilor de întreprinderi care au legături în înțelesul articolului 22 alineatul (7) din Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului (2) atunci când relația existentă nu este cea dintre societatea-mamă și filiala sa. În astfel de cazuri, este necesar să se stabilească la ce nivel al entității trebuie să se aplice cerințele Regulamentului (UE) nr. 575/2013 pe bază consolidată. În plus, în aceste cazuri, metoda de consolidare prudențială cea mai adecvată ar trebui să fie cea prevăzută la articolul 22 alineatele (8) și (9) din Directiva 2013/34/UE („metoda agregării”), în conformitate cu normele stabilite în directiva respectivă.
(2) În cazul participațiilor deținute în instituțiile sau în instituțiile financiare administrate de o întreprindere inclusă în consolidare împreună cu una sau mai multe întreprinderi care nu sunt incluse în consolidare, atunci când se impune consolidarea proporțională în temeiul articolului 18 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, ar trebui ca deciziile referitoare la activitățile relevante ale instituției sau ale instituției financiare să fie aprobate în unanimitate de întreprinderile respective pentru aplicarea metodei de consolidare prudențială prevăzute în dispoziția menționată, în conformitate cu definiția angajamentului comun specificată în standardele internaționale de contabilitate aplicabile în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului (3).
(3) Articolul 18 alineatul (6) literele (a) și (b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 se referă la cerințele de supraveghere în materie de consolidare prudențială în cazul unei influențe semnificative asupra uneia sau mai multor instituții sau instituții financiare, dar fără deținerea unei participații sau a altor legături de capital, și în cazul în care respectivele instituții sau instituții financiare se află sub o conducere unică, fără ca acest lucru să se facă în temeiul unui contract, al unui act constitutiv sau al unui statut. Pentru a stabili dacă există o situație de influență semnificativă, autoritățile competente ar trebui să ia în considerare mai multe indicii ale unei astfel de influențe. În plus, nu ar trebui să se considere că există o situație de conducere unică decât în cazul în care autoritatea competentă dispune de dovezi concrete că există o coordonare efectivă a politicilor financiare și de exploatare ale acestor instituții sau instituții financiare.
(4) Comitetul de la Basel pentru supraveghere bancară (BCBS) a publicat orientări privind identificarea și gestionarea riscului aferent intervenției (4), care cuprind mai mulți indicatori pe care instituțiile ar trebui să-i utilizeze pentru a identifica entitățile care pot crea un astfel de risc. Potrivit Orientărilor BCBS, „riscul aferent intervenției” este riscul ca o instituție să decidă să furnizeze sprijin financiar unei entități neconsolidate care nu a beneficiat de o consolidare globală sau proporțională și care se confruntă cu o situație de criză, fără să existe obligații contractuale de a furniza un astfel de sprijin sau în plus față de aceste obligații. În conformitate cu Orientările BCBS, în cazul în care o instituție constată că riscul aferent intervenției este important, aceasta trebuie să stabilească măsurile adecvate în funcție de natura și de amploarea sprijinului de intervenție anticipat pentru fiecare caz. Aceste măsuri prevăd, printre altele, includerea entităților în cauză în perimetrul de consolidare reglementat. În consonanță cu Orientările BCBS, instituțiile și autoritățile competente ar trebui să aibă în vedere mai mulți indicatori pentru a stabili dacă anumite întreprinderi ar trebui să beneficieze de o consolidare globală sau proporțională în temeiul articolului 18 alineatul (5), al articolului 18 alineatul (6) litera (a) sau al articolului 18 alineatul (8) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, după caz, ținând seama de riscul pe care intervenția în aceste întreprinderi l-ar putea prezenta pentru instituția în cauză. Instituțiile ar trebui să ia totuși în considerare și măsuri alternative pentru a aborda riscul aferent intervenției în cadrul procedurilor lor de gestionare a riscurilor și al procesului intern de evaluare a adecvării capitalului (ICAAP). În plus, autoritățile competente pot avea în vedere și alte măsuri pentru a aborda, în cadrul proceselor de supraveghere și evaluare (SREP), riscul potențial prezentat de întreprinderile respective. În contextul cadrului privind expunerile mari, Autoritatea Bancară Europeană (ABE) a emis, de asemenea, orientări privind limitele pentru expunerile față de entitățile din sectorul bancar paralel care desfășoară activități similare celor bancare în afara unui cadru reglementat (5); aceste orientări precizează metodologia care ar trebui utilizată de instituții pentru a stabili, în cadrul proceselor lor interne, limite cu privire la expunerile lor individuale și agregate la entități din sectorul bancar paralel.
(5) În mod deosebit, pentru a stabili dacă este necesară o consolidare globală sau una proporțională în temeiul articolului 18 alineatul (8) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 în cazul filialelor sau al întreprinderilor în care o instituție deține o participație, atunci când filiala sau întreprinderea respectivă nu este o instituție, o instituție financiară sau o întreprindere prestatoare de servicii auxiliare și în cazul în care riscul aferent intervenției este important și cu condiția ca întreprinderea să nu fie, printre altele, o întreprindere de asigurare sau de reasigurare sau un holding de asigurare, ar trebui ca autoritățile competente să examineze cel puțin anumite categorii de întreprinderi, precum entitățile cu scop special care nu pot fi considerate entități special constituite în scopul securitizării, conform definiției de la articolul 2 punctul 2 din Regulamentul (UE) 2017/2402 al Parlamentului European și al Consiliului (6), în cazul cărora sunt aplicabile condițiile pentru transferul unui nivel semnificativ al riscului prevăzute la articolul 244 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, și precum întreprinderile care desfășoară oricare dintre activitățile menționate la articolul 89 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
(6) Pentru a se asigura coerența cu cadrul privind fondurile proprii stabilit prin Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și pentru a se evita recunoașterea unor beneficii necuvenite în materie de capital, în cazurile în care consolidarea este necesară în temeiul articolului 18 alineatele (3)-(6) sau alineatul (8) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, includerea în fondurile proprii consolidate a cuantumurilor elementelor de fonduri proprii de nivel 1 de bază și ale instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar și de nivel 2 emise de întreprinderile incluse în perimetrul de consolidare prudențial și deținute de alte persoane decât aceste întreprinderi, precum și a conturilor de prime de emisiune aferente acestora, ar trebui să aibă drept bază și articolele 81-88 din regulamentul menționat.
(7) Prezentul regulament are la bază proiectul de standarde tehnice de reglementare înaintat Comisiei de către ABE.
(8) ABE a desfășurat consultări publice deschise cu privire la proiectul de standarde tehnice de reglementare pe care se bazează prezentul regulament, a analizat costurile și beneficiile aferente potențiale și a solicitat opinia Grupului părților interesate din domeniul bancar, instituit în conformitate cu articolul 37 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (7),