Începe proba gratuită

Regulament 2022/565 · CELEX 32022R0565

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/565 al Comisiei din 7 aprilie 2022 privind autorizarea unui preparat de 3-nitrooxipropanol ca aditiv pentru hrana vacilor de lapte și a vacilor pentru reproducție (titularul autorizației: DSM Nutritional Products Ltd, reprezentată în Uniune de DSM Nutritional Products Sp. z o.o.) (Text cu relevanță pentru SEE)

Data act
07.04.2022
Intrare in vigoare
28.04.2022
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2022_109_R_0005
Status
In vigoare
aditivi alimentari autorizație de vânzare hrană pentru animale vacă

Recitale

(1) Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor pentru hrana animalelor, precum și motivele și procedurile de acordare a unei astfel de autorizații.

(2) În conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, a fost transmisă o cerere de autorizare a substanței 3-nitrooxipropanol. Cererea respectivă a fost însoțită de informațiile și de documentele necesare în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

(3) Cererea se referă la autorizarea unui preparat de 3-nitrooxipropanol ca aditiv pentru hrana vacilor de lapte și a vacilor pentru reproducție, care urmează să fie clasificat în categoria „aditivi zootehnici” și în grupa funcțională „substanțe care au un efect pozitiv asupra mediului”.

(4) În avizul său din 30 septembrie 2021 (2), Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) a concluzionat că, în condițiile de utilizare propuse, substanța 3-nitrooxipropanol nu are efecte adverse asupra sănătății vacilor de lapte și a vacilor pentru reproducție, asupra siguranței consumatorilor sau asupra mediului. Autoritatea a concluzionat că aditivul trebuie considerat iritant pentru ochi și piele, iar 3-NOP poate fi nociv dacă este inhalat, cu un risc potențial datorat expunerii prin inhalare. Prin urmare, Comisia consideră că este necesar să fie luate măsuri adecvate de protecție pentru a se preveni efectele negative asupra sănătății umane, îndeosebi în ceea ce privește utilizatorii aditivului. În plus, riscul de inhalare trebuie contracarat prin introducerea pe piață a aditivului sub formă granulată, cu un procent neglijabil de particule inhalabile. Autoritatea a concluzionat că aditivul are potențialul de a reduce producția de metan enteric la vacile de lapte și la vacile pentru reproducție. Autoritatea nu consideră că sunt necesare cerințe specifice de monitorizare ulterioară introducerii pe piață. În plus, ea a verificat raportul referitor la metoda de analiză a aditivului în hrana pentru animale, transmis de laboratorul de referință înființat prin Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

(5) Evaluarea substanței 3-nitrooxipropanol arată că sunt îndeplinite condițiile de autorizare prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, utilizarea substanței respective trebuie autorizată în conformitate cu specificațiile din anexa la prezentul regulament.

(6) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

Articolul 1

Preparatul specificat în anexă, aparținând categoriei „aditivi zootehnici” și grupei funcționale „substanțe care au un efect pozitiv asupra mediului”, este autorizat ca aditiv în hrana animalelor în condițiile stabilite în anexa respectivă.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.