Începe proba gratuită

Regulament 2022/129 · CELEX 32022R0129

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/129 al Comisiei din 21 decembrie 2021 de stabilire a unor norme pentru tipurile de intervenții privind plantele oleaginoase, bumbacul și subprodusele vitivinicole, în temeiul Regulamentului (UE) 2021/2115 al Parlamentului European și al Consiliului, precum și pentru cerințele privind informarea, publicitatea și vizibilitatea legate de sprijinul din partea Uniunii și de planurile strategice PAC

Data act
21.12.2021
Intrare in vigoare
01.02.2022
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2022_020_R_0007
Status
In vigoare
ajutor pe hectar bumbac FEADR fonduri pentru agricultură managementul planificării plante oleaginoase politică de intervenţie semințe vin viticultură

Recitale

(1) Regulamentul (UE) 2021/2115 instituie un nou cadru juridic pentru politica agricolă comună (PAC), pentru a îmbunătăți performanța acesteia în materie de îndeplinire a obiectivelor Uniunii prevăzute în Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Regulamentul menționat specifică mai detaliat aceste obiective ale Uniunii care ar urma să fie îndeplinite prin intermediul PAC și definește tipurile de intervenții, precum și cerințele comune ale Uniunii aplicabile statelor membre, acordând în același timp statelor membre flexibilitate în ceea ce privește conceperea intervențiilor care urmează să fie prevăzute în planurile lor strategice PAC. Statele membre trebuie să elaboreze respectivele planuri strategice PAC și să prezinte Comisiei propunerile de plan elaborate. În acest scop, trebuie stabilite anumite norme de punere în aplicare.

(2) La articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2021/2115 se prevede că, acolo unde statele membre prevăd alte intervenții legate de suprafață în afara celor care respectă dispozițiile anexei 2 la Acordul OMC privind agricultura, inclusiv sprijin cuplat pentru venit în temeiul regulamentului menționat, și unde intervențiile respective vizează o parte din semințele oleaginoase menționate în anexa la Memorandumul de înțelegere dintre Comunitatea Economică Europeană și Statele Unite ale Americii privind semințele oleaginoase în cadrul GATT (2) sau totalitatea acestora, totalul suprafeței vizate de sprijin, bazat pe realizările planificate incluse în planurile strategice PAC ale statelor membre în cauză, nu trebuie să depășească suprafața maximă vizată de sprijin a întregii Uniuni, pentru a se asigura respectarea angajamentelor internaționale ale Uniunii. Prin urmare, Comisia trebuie să stabilească, pentru fiecare stat membru, o suprafață de referință indicativă vizată de sprijin ca procentaj din suprafața maximă vizată de sprijin a întregii Uniuni, care corespunde unei suprafețe de 7 854 446 hectare, calculată pe baza mediei suprafeței dedicate cultivării în Uniune în perioada 2016-2020.

(3) Titlul III capitolul II secțiunea 3 subsecțiunea 2 din Regulamentul (UE) 2021/2115 prevede o plată specifică pentru cultura de bumbac, pentru care patru state membre trebuie să autorizeze terenurile și soiurile în cauză. Statelor membre respective trebuie să le revină sarcina de a stabili norme detaliate în acest sens. Cu toate acestea, procedura de autorizare respectivă trebuie organizată astfel încât să le permită fermierilor în cauză să primească în timp util, înainte de următorul sezon de semănat, notificări în legătură cu autorizarea. În plus, este necesar să se stabilească informațiile minime pe care trebuie să le conțină notificările respective.

(4) În conformitate cu articolul 58 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2021/2115, anumite state membre trebuie să aleagă, în planurile lor strategice PAC, unul sau mai multe tipuri de intervenții în sectorul vitivinicol, inclusiv distilarea subproduselor vitivinicole. Comisia trebuie să stabilească asistența financiară din partea Uniunii pentru intervenția respectivă.

(5) În conformitate cu articolul 123 alineatul (2) litera (j) din Regulamentul (UE) 2021/2115, autoritatea de management trebuie să se asigure, prin intermediul unor acțiuni de vizibilitate adecvate, că beneficiarii sprijinului finanțat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR), cu excepția sprijinului acordat în cadrul intervențiilor legate de suprafață și de animale, acordă recunoașterea cuvenită sprijinului respectiv, inclusiv prin utilizarea corespunzătoare a emblemei Uniunii. În conformitate cu articolul 123 alineatul (2) litera (k) din regulamentul respectiv, autoritatea de management trebuie să se asigure că se face publicitate în favoarea planurilor strategice PAC prin desfășurarea de acțiuni legate de comunicare și vizibilitate pentru publicul larg, beneficiarii potențiali și grupurile-țintă relevante. În cele din urmă, în conformitate cu articolul 124 alineatul (3) litera (f) din Regulamentul (UE) 2021/2115, autoritatea de management trebuie să pună la dispoziția comitetului de monitorizare informațiile necesare pentru sarcina de examinare a punerii în aplicare a acțiunilor legate de comunicare și vizibilitate. Este necesar să se prevadă condiții uniforme pentru aplicarea cerințelor privind informarea, publicitatea și vizibilitatea menționate în dispozițiile respective.

(6) Deoarece statele membre trebuie să țină seama de normele prevăzute în prezentul regulament atunci când își elaborează planurile strategice PAC, prezentul regulament trebuie să intre în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(7) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru politica agricolă comună,

Articolul 1

Subiect

Prezentul regulament stabilește norme de aplicare a Regulamentului (UE) 2021/2115, în scopul elaborării și punerii în aplicare a planurilor strategice PAC ale statelor membre în conformitate cu regulamentul respectiv, în ceea ce privește: (a) suprafața de referință indicativă vizată de sprijin, pentru fiecare stat membru, în scopul intervențiilor legate de suprafață privind plantele oleaginoase; (b) autorizarea terenurilor și a soiurilor în scopul acordării plății specifice pentru cultura de bumbac și notificarea aferentă; (c) cuantumul sprijinului pentru distilarea subproduselor vitivinicole; (d) utilizarea emblemei Uniunii în cadrul anumitor intervenții finanțate din FEADR și cerințele privind informarea, publicitatea și vizibilitatea în ceea ce privește planurile strategice PAC și sprijinul din partea Uniunii primit pe baza lor.

Articolul 2

Suprafața de referință indicativă vizată de sprijin

Suprafața de referință indicativă vizată de sprijin, pentru fiecare stat membru, în scopul intervențiilor legate de suprafață privind plantele oleaginoase menționate la articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2021/2115 este stabilită în anexa I la prezentul regulament.

Articolul 3

Procedura de autorizare a terenurilor și a soiurilor în scopul acordării plății specifice pentru cultura de bumbac și notificările aferente

(1) Procedura de autorizare a terenurilor și a soiurilor în scopul plății specifice pentru cultura de bumbac în temeiul titlului III capitolul II secțiunea 3 subsecțiunea 2 din Regulamentul (UE) 2021/2115 este organizată în așa fel încât să le permită fermierilor în cauză să primească notificări în legătură cu autorizarea în timp util, înainte de sezonul de semănat. Notificarea respectivă conține cel puțin următoarele informații: (a) soiurile autorizate pentru semănat; (b) criteriile de autorizare a terenurilor pentru producția de bumbac, astfel cum au fost stabilite de statele membre în conformitate cu articolul 6 din Regulamentul delegat (UE) 2022/126 al Comisiei (3); (c) densitatea minimă a plantelor de bumbac menționată la articolul 8 din Regulamentul delegat (UE) 2022/126. (2) Dacă un stat membru retrage o autorizare existentă pentru un soi, fermierii în cauză primesc o notificare în timp util, înainte de sezonul de semănat din anul următor.

Articolul 4

Asistența financiară din partea Uniunii pentru distilarea subproduselor vitivinicole

(1) Asistența financiară din partea Uniunii pentru distilarea subproduselor vitivinicole, menționată la articolul 58 alineatul (1) primul paragraf litera (g) din Regulamentul (UE) 2021/2115, care urmează să fie plătită distileriilor, inclusiv o sumă forfetară pentru compensarea costurilor aferente colectării menționate la articolul 60 alineatul (3) al treilea paragraf din regulamentul respectiv, nu depășește: (a) în cazul alcoolului brut obținut din tescovină: 1,1 EUR/% vol./hl; (b) în cazul alcoolului brut obținut din vin și din drojdie: 0,5 EUR/% vol./hl. (2) Cuantumurile efective care urmează să fie plătite ca asistență financiară din partea Uniunii sunt stabilite de statele membre pe baza unor criterii obiective și nediscriminatorii și ținând seama de diferitele tipologii de producție.

Articolul 5

Emblema Uniunii

Statul membru și autoritatea de management utilizează emblema Uniunii în conformitate cu cerințele prevăzute în anexa II atunci când desfășoară activități legate de vizibilitate, transparență și comunicare menționate la articolul 123 alineatul (2) litera (k) din Regulamentul (UE) 2021/2115. Autoritatea de management se asigură, de asemenea, că beneficiarii utilizează emblema în consecință.

Articolul 7

Intrare în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.