Recitale
(1) Directiva 2011/65/UE impune statelor membre obligația de a se asigura că echipamentele electrice și electronice introduse pe piață nu conțin substanțele periculoase indicate în anexa II la directiva respectivă. Această restricție nu se referă la anumite aplicații care beneficiază de derogare, indicate în anexa III la directiva menționată.
(2) Categoriile de echipamente electrice și electronice cărora li se aplică Directiva 2011/65/UE sunt indicate în anexa I la directiva menționată.
(3) Mercurul este o substanță restricționată indicată în anexa II la Directiva 2011/65/UE.
(4) Prin Decizia 2010/571/UE (2), Comisia a acordat, printre altele, o derogare privind utilizarea mercurului în alte lămpi cu (vapori de) sodiu de înaltă presiune destinate iluminatului general („derogarea”), în prezent menționată la subpunctele 4(c)-I, 4(c)-II și 4(c)-III din anexa III la Directiva 2011/65/UE. Derogarea urma să expire la 21 iulie 2016, în conformitate cu articolul 5 alineatul (2) al doilea paragraf litera (a) din directiva menționată.
(5) Mercurul este utilizat în lămpile cu (vapori de) sodiu de înaltă presiune pentru culoarea luminii și proprietățile de redare a culorii.
(6) La 15 ianuarie 2015, Comisia a primit o cerere de reînnoire a derogării („cererea de reînnoire”), care se încadra în termenul prevăzut la articolul 5 alineatul (5) din Directiva 2011/65/UE și care a fost actualizată cu informații suplimentare la 20 ianuarie 2020. În conformitate cu articolul 5 alineatul (5) din Directiva 2011/65/UE, derogarea rămâne valabilă până la adoptarea deciziei referitoare la cererea de reînnoire.
(7) Evaluarea cererii de reînnoire, care a ținut cont de disponibilitatea substituenților și de impactul socioeconomic al substituirii, a concluzionat că substituirea sau eliminarea mercurului din aplicațiile în cauză este, în prezent, nefezabilă din punct de vedere tehnic. De asemenea, evaluarea a concluzionat că conținuturile de mercur permise în aceste aplicații specifice ar trebui reduse la niveluri corespunzătoare schimbărilor produse pe piața tipurilor de lămpi specifice. Procesul de evaluare a cuprins consultări cu părțile interesate, în conformitate cu articolul 5 alineatul (7) din Directiva 2011/65/UE. Observațiile primite în cursul acestor consultări au fost publicate pe un site web dedicat.
(8) Derogarea respectă Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului (3) și, în consecință, nu diminuează protecția mediului și a sănătății conferită de acesta.
(9) Prin urmare, este oportun să se acorde reînnoirea derogării pentru subpunctele 4(c)-I, 4(c)-II și 4(c)-III din anexa III la Directiva 2011/65/UE pentru o perioadă de maximum de cinci ani, întrucât nu sunt disponibili substituenți fiabili, în conformitate cu articolul 5 alineatul (2) primul paragraf din directiva menționată. Având în vedere rezultatele eforturilor în curs pentru găsirea unui substituent fiabil, este puțin probabil ca durata derogării să aibă efecte adverse asupra inovării.
(10) Prin urmare, Directiva 2011/65/UE ar trebui modificată în consecință,