Recitale
(1) Convenția privind comerțul internațional cu specii ale faunei și florei sălbatice pe cale de dispariție (CITES) (1), la care Uniunea a aderat prin Decizia (UE) 2015/451 a Consiliului (2), a intrat în vigoare la 1 iulie 1975. CITES a fost pusă în aplicare în Uniune prin Regulamentul (CE) nr. 338/97 al Consiliului (3).
(2) În temeiul articolului XI alineatul (3) din CITES, Conferința părților (CoP) poate, printre altele, să adopte decizii de modificare a apendicelor la CITES.
(3) În temeiul articolului XVI din CITES, oricare dintre părțile la CITES poate prezenta secretariatului CITES o listă cu speciile care să fie incluse în apendicele III la CITES, care au fost identificate de respectiva parte ca fiind reglementate în jurisdicția sa în scopul de a împiedica sau de a limita exploatarea lor și ca necesitând cooperarea altor părți în ceea ce privește controlul schimburilor comerciale.
(4) La cea de a 19-a reuniune a Cop, care are loc în perioada 14-25 noiembrie 2022 (CoP 19 la CITES), aceasta urmează să adopte decizii cu privire la 52 de propuneri de modificare a apendicelor la CITES, precum și cu privire la numeroase alte aspecte legate de punerea în aplicare și interpretarea CITES.
(5) Este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul CoP 19 la CITES, întrucât modificările aduse apendicelor la CITES vor avea caracter obligatoriu pentru Uniune, iar alte câteva decizii vor putea să influențeze în mod decisiv conținutul dreptului Uniunii, în special Regulamentul (CE) nr. 865/2006 al Comisiei (4) și Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 792/2012 al Comisiei (5).
(6) Poziția propusă a Uniunii care urmează să fie adoptată cu privire la diferite propuneri înaintea CoP se bazează pe o analiză a avantajelor acestora efectuată de experți, ținându-se seama de dispozițiile CITES și de cele mai pertinente dovezi științifice disponibile, precum și pe coerența acestora cu normele și politicile relevante ale Uniunii,