Recitale
(1) În temeiul articolului 300 alineatul (3) din tratat, Comitetul Regiunilor este format din reprezentanți ai colectivităților regionale și locale care sunt fie titularii unui mandat electoral în cadrul unei autorități regionale sau locale, fie răspund din punct de vedere politic în fața unei adunări alese.
(2) La 10 decembrie 2019, Consiliul a adoptat Decizia (UE) 2019/2157 (2) de numire a membrilor și a supleanților în cadrul Comitetului Regiunilor pentru perioada 26 ianuarie 2020-25 ianuarie 2025.
(3) Două locuri de supleant în Comitetul Regiunilor au devenit vacante ca urmare a încheierii mandatelor naționale în temeiul cărora fuseseră propuse numirile domnului Manuel Alejandro CARDENETE FLORES și a doamnei María SÁNCHEZ RUIZ.
(4) Guvernul spaniol a propus următorii reprezentanți ai colectivităților regionale care sunt titularii unui mandat electoral în cadrul unei autorități regionale sau care răspund din punct de vedere politic în fața unei adunări alese pentru calitatea de supleanți în Comitetul Regiunilor pentru durata rămasă a mandatului actual, care se încheie la 25 ianuarie 2025: doamna Ana Belén ÁLVAREZ FERNÁNDEZ, Consejera de Economía y Hacienda del Gobierno de Cantabria (ministru regional al economiei și finanțelor, Guvernul Cantabriei) și domnul José Enrique Millo ROCHER, Secretario General de Acción Exterior, Unión Europea y Cooperación, Junta de Andalucía (secretar general pentru acțiune externă, Uniunea Europeană și Cooperare, Guvernul Andaluziei),