Recitale
(1) În conformitate cu Decizia (PESC) 2021/509 a Consiliului (1), a fost instituit Instrumentul european pentru pace (IEP) pentru finanțarea de către statele membre a acțiunilor Uniunii în cadrul politicii externe și de securitate comune în vederea menținerii păcii, a prevenirii conflictelor și a consolidării securității internaționale în temeiul articolului 21 alineatul (2) litera (c) din tratat. În special, în temeiul articolului 1 alineatul (2) din Decizia (PESC) 2021/509, IEP poate finanța acțiuni de consolidare a capacităților statelor terțe și ale organizațiilor regionale și internaționale legate de chestiuni militare și de apărare.
(2) În Declarația de la Brdo din 6 octombrie 2021, liderii Uniunii și ai statelor membre ale acesteia, în consultare cu liderii din Balcanii de Vest, au solicitat dezvoltarea în continuare a capacităților partenerilor din Balcanii de Vest prin intermediul IEP.
(3) Concluziile Comitetului politic și de securitate din 17 martie 2022 privind orientările strategice ale IEP pentru 2022 au menținut ca prioritate-cheie pentru respectiva perioadă o măsură de asistență pentru sprijinul bilateral oferit unei țări din Balcanii de Vest.
(4) La 21 martie 2022, Consiliul a aprobat Busola strategică cu obiectivul ca Uniunea să devină un furnizor de securitate mai puternic și mai capabil, inclusiv prin utilizarea sporită a IEP în sprijinul capabilităților de apărare ale partenerilor, printre altele în Bosnia și Herțegovina.
(5) Uniunea și-a reiterat în repetate rânduri angajamentul față de perspectiva europeană a Bosniei și Herțegovinei, inclusiv în concluziile Consiliului European din martie și iunie 2022, subliniind necesitatea stabilității și funcționării depline a țării pentru a-i permite să pună în aplicare toate reformele esențiale, inclusiv reforma constituțională și cea electorală, și să avanseze în mod decisiv pe calea sa europeană.
(6) De la crearea lor în 2005, forțele armate ale Bosniei și Herțegovinei (AFBiH) au jucat un rol esențial de stabilizare, fiind una dintre instituțiile de stat cu cel mai mare succes în menținerea unui mediu de siguranță și securitate în țară. Înaltul Reprezentant pentru Bosnia și Herțegovina a reiterat, în cel de al 61-lea raport adresat Secretarului General al Organizației Națiunilor Unite, necesitatea de a menține accentul pe reformele din domeniul apărării care să permită țării să aibă un rol de lider în menținerea păcii și a securității. Acest lucru implică consolidarea AFBiH, în special în contextul actual marcat de tensiuni politice și de discursuri care instigă la dezbinare.
(7) Scopul prezentei măsuri este de a îmbunătăți capacitățile AFBiH, de a contribui în mod echilibrat la consolidarea asumării de către Bosnia și Herțegovina a proceselor sale și de a spori interoperabilitatea militară cu capabilitățile Uniunii în vederea creșterii participării AFBiH la viitoarele misiuni și operații din cadrul politicii de securitate și apărare comune (PSAC), fără a aduce atingere vreunui alt sprijin posibil finanțat de Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) sau de alți parteneri internaționali.
(8) Echipamentele furnizate vor îmbunătăți securitatea și condițiile de desfășurare ale AFBiH și vor moderniza un număr limitat de capabilități operaționale, în special capabilitățile în domeniul chimic, biologic, radiologic și nuclear (CBRN) și capabilitățile defensive și de alertă timpurie. Prin creșterea capacității brigăzii de sprijin tactic, măsura de asistență va permite, de asemenea, o mai bună protecție a populației civile și desfășurarea rapidă și durabilă a batalionului desemnat de NATO, fie ca parte a unei misiuni sau operații PSAC a Uniunii, sau sub altă formă, între altele sub auspiciile Organizația Națiunilor Unite (ONU), ale NATO sau ale Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), fie ca parte a exercițiilor militare de instruire pe teren.
(9) La 29 iunie 2022, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate (denumit în continuare „Înaltul Reprezentant”) a primit o cerere din partea Bosniei și Herțegovinei pentru ca Uniunea să asiste în continuare AFBiH în ceea ce privește achiziționarea de echipamente esențiale pentru consolidarea capacității acestora.
(10) La finalizarea măsurii de asistență, Înaltul Reprezentant va efectua o evaluare a impactului acesteia, precum și a gestionării și utilizării echipamentelor furnizate. Acest exercițiu va sta la baza unui proces de lecții învățate care va viza evaluarea eficacității măsurii de asistență și a coerenței acesteia cu strategia și politicile generale ale Uniunii în Bosnia și Herțegovina.
(11) Măsurile de asistență urmează să fie puse în aplicare luând în considerare principiile și cerințele prevăzute în Decizia (PESC) 2021/509, în special în concordanță cu Poziția comună 2008/944/PESC a Consiliului (2), și în conformitate cu normele de execuție a veniturilor și cheltuielilor finanțate în cadrul IEP.
(12) Consiliul își reafirmă hotărârea de a proteja, promova și respecta drepturile omului, libertățile fundamentale și principiile democratice și de a consolida statul de drept și buna guvernanță în conformitate cu Carta Organizației Națiunilor Unite, cu Declarația Universală a Drepturilor Omului și cu dreptul internațional, în special cu dreptul internațional al drepturilor omului și cu dreptul internațional umanitar,