Recitale
(1) În conformitate cu articolul 9 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1338/2008, dacă este necesar, se pot adopta derogări și perioade de tranziție pentru statele membre, pe baza unor motive obiective.
(2) Din informațiile furnizate Comisiei de către statele membre reiese faptul că cererile statelor membre de acordare a unor derogări sunt justificate de necesitatea de a realiza adaptări majore ale sistemelor naționale administrative și statistice pentru a respecta pe deplin Regulamentul (CE) nr. 1338/2008.
(3) Prin urmare, astfel de derogări trebuie acordate, la cerere, Regatului Belgiei, Republicii Cehe, Irlandei, Republicii Elene, Regatului Spaniei, Republicii Franceze, Republicii Cipru, Marelui Ducat al Luxemburgului, Regatului Țărilor de Jos, Republicii Austria, Republicii Portugheze, României și Regatului Suediei.
(4) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului Sistemului statistic european instituit prin articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 223/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (2),