Începe proba gratuită

Decizie 2022/2245 · CELEX 32022D2245

Decizia (PESC) 2022/2245 a Consiliului din 14 noiembrie 2022 privind o măsură de asistență în cadrul Instrumentului european pentru pace în vederea furnizării de echipamente militare și de platforme concepute pentru a aplica o forță letală către forțele armate ucrainene instruite în cadrul misiunii de asistență militară a Uniunii Europene în sprijinul Ucrainei

Data act
14.11.2022
Intrare in vigoare
14.11.2022
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2022_294_R_0009
Status
In vigoare
armament cooperare militară forțe armate instrument financiar al UE misiune militară a UE Ucraina

Recitale

(1) În conformitate cu Decizia (PESC) 2021/509 a Consiliului (1), a fost instituit Instrumentul european pentru pace (IEP) pentru finanțarea de către statele membre a acțiunilor Uniunii din cadrul politicii externe și de securitate comune (PESC) în vederea menținerii păcii, a prevenirii conflictelor și a consolidării securității internaționale în temeiul articolului 21 alineatul (2) litera (c) din tratat. În special, în temeiul articolului 1 alineatul (2) litera (b) punctul (i) din Decizia (PESC) 2021/509, IEP poate finanța acțiuni de consolidare a capacităților statelor terțe și ale organizațiilor regionale și internaționale legate de chestiuni militare și de apărare.

(2) Aprofundarea dialogului și a cooperării în domeniul securității și apărării este unul dintre principalele obiective ale Acordului de asociere cu Ucraina. (2) Cooperarea consolidată în domeniul politicii de securitate și apărare comune (PSAC) și alinierea la PESC între Uniune și Ucraina s-au numărat printre rezultatele celui de al 22-lea summit dintre Uniunea Europeană și Ucraina din 6 octombrie 2020, iar acestea fiind întărite în continuare cu ocazia celui de al 23-lea summit dintre Uniunea Europeană și Ucraina care a avut loc la Kiev la 12 octombrie 2021.

(3) Agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei din 2014 s-a intensificat dramatic în februarie 2022, odată cu invadarea neprovocată a Ucrainei. Forțele armate ucrainene continuă să apere integritatea teritorială a Ucrainei și să își protejeze civilii cu resursele limitate disponibile.

(4) La 30 septembrie 2022, ministrul afacerilor externe și ministrul apărării din Ucraina au salutat împreună sprijinul Uniunii pentru forțele armate ucrainene și au solicitat Uniunii să lanseze o misiune de asistență militară a Uniunii Europene în sprijinul Ucrainei (EUMAM Ucraina) pentru consolidarea capabilităților forțelor armate ucrainene.

(5) La 17 octombrie 2022, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2022/1968 privind o misiune de asistență militară a Uniunii Europene în sprijinul Ucrainei (EUMAM Ucraina). (3) Astfel cum se subliniază în decizia menționată, misiunea face parte din abordarea integrată a UE în ceea ce privește acordarea de sprijin Ucrainei, care include măsuri de asistență în sprijinul forțelor armate ucrainene.

(6) EUMAM Ucraina urmează să fie însărcinată cu punerea în aplicare a măsurii de asistență. Aceasta urmează să fie responsabilă de rambursarea costului muniției și al echipamentelor sau al platformelor concepute pentru a aplica o forță letală furnizate de statele membre pentru a sprijini activitățile de instruire, precum și al serviciilor, inclusiv transportul, păstrarea, întreținerea și repararea echipamentelor militare respective. Va fi necesară o coordonare strânsă între Statul-Major al UE, EUMAM Ucraina și alte sedii ale misiunii, precum și între statele membre implicate în activitățile de instruire.

(7) Măsura de asistență urmează să fie pusă în aplicare luând în considerare principiile și cerințele prevăzute în Decizia (PESC) 2021/509, în special în concordanță cu Poziția comună 2008/944/PESC a Consiliului (4) și în conformitate cu normele de execuție a veniturilor și cheltuielilor finanțate în cadrul IEP.

(8) De îndată ce este necesar și cel târziu atunci când suma de referință financiară alocată inițial, de 16 000 000 EUR, este angajată pe deplin, Comitetul politic și de securitate va analiza chestiunea alocărilor suplimentare pentru a continua finanțarea sprijinului pentru nevoile de instruire pe baza unei evaluări rapide efectuate de EUMAM Ucraina și a rapoartelor sale periodice, în cadrul măsurii de asistență.

(9) Consiliul își reafirmă hotărârea de a proteja, promova și respecta drepturile omului, libertățile fundamentale și principiile democratice și de a consolida statul de drept și buna guvernanță în concordanță cu Carta Organizației Națiunilor Unite, cu Declarația Universală a Drepturilor Omului și cu dreptul internațional, în special cu dreptul internațional al drepturilor omului și cu dreptul internațional umanitar,

Articolul 1

Instituire, obiective, domeniu de aplicare și durată

(1) Se instituie o măsură de asistență în beneficiul Ucrainei (denumită în continuare „beneficiarul”), care urmează să fie finanțată prin Instrumentul european pentru pace (IEP) (denumită în continuare „măsura de asistență”). (2) Obiectivul măsurii de asistență este de a sprijini consolidarea capacităților forțelor armate ucrainene de către Misiunea de asistență militară a Uniunii Europene în sprijinul Ucrainei (EUMAM Ucraina), pentru a permite forțelor armate ucrainene să apere integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei, precum și să protejeze populația civilă împotriva agresiunii militare în curs. (3) În vederea atingerii obiectivului stabilit la alineatul (2), măsura de asistență finanțează furnizarea de către statele membre de: (a) muniție, echipamente militare și platforme concepute pentru a aplica o forță letală, astfel cum este necesar pentru a îndeplini cerințele operaționale ale EUMAM Ucraina; și (b) servicii, inclusiv transportul, păstrarea, întreținerea și repararea articolelor enumerate la litera (a), puse la dispoziție de statele membre în scopul instruirii în cadrul EUMAM Ucraina. (4) La încheierea instruirii sau la încetarea EUMAM Ucraina, custodia asupra muniției, a echipamentelor militare și a platformelor concepute pentru a aplica o forță letală, care au fost furnizate în cadrul măsurii de asistență, se transferă înapoi beneficiarului. (5) Durata măsurii de asistență este de 24 de luni de la data adoptării prezentei decizii.

Articolul 2

Dispoziții financiare

(1) Valoarea de referință financiară inițială destinată acoperirii cheltuielilor referitoare la măsura de asistență este de 16 000 000 EUR. (2) Toate cheltuielile sunt gestionate în conformitate cu normele de execuție a veniturilor și cheltuielilor pentru operațiunile finanțate în cadrul IEP. (3) În conformitate cu articolul 29 alineatul (5) din Decizia (PESC) 2021/509, administratorul pentru operații poate solicita contribuții de până la 16 000 000 EUR în urma adoptării prezentei decizii. Fondurile solicitate de administratorul pentru operații sunt utilizate numai pentru a plăti cheltuielile în cadrul limitelor autorizate de comitetul instituit prin Decizia (PESC) 2021/509 în bugetul rectificativ corespunzător măsurii de asistență. (4) Cheltuielile legate de punerea în aplicare a măsurii de asistență sunt eligibile de la data lansării EUMAM Ucraina.

Articolul 3

Acorduri cu beneficiarul

(1) Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate (denumit în continuare „Înaltul Reprezentant”) încheie cu beneficiarul acordurile necesare pentru a asigura respectarea dreptului internațional, în special a dreptului internațional al drepturilor omului și a dreptului internațional umanitar, precum și a articolului 62 alineatul (2) din Decizia (PESC) 2021/509 ca condiție pentru acordarea de sprijin în cadrul măsurii de asistență. (2) Acordurile menționate la alineatul (1) includ dispoziții care obligă beneficiarul să garanteze: (a) respectarea de către unitățile forțelor armate ucrainene, sprijinite prin intermediul măsurii de asistență, a dreptului internațional relevant, în special a dreptului internațional al drepturilor omului și a dreptului internațional umanitar; (b) utilizarea corectă și eficientă a oricăror active furnizate în cadrul măsurii de asistență în scopurile pentru care au fost furnizate; (c) întreținerea suficientă a oricăror active furnizate în cadrul măsurii de asistență pentru a se asigura faptul că pot fi utilizate și sunt disponibile în scop operațional pe tot parcursul ciclului lor de viață; și (d) faptul că niciun activ furnizat în cadrul măsurii de asistență nu va fi pierdut sau transferat la sfârșitul ciclului său de viață către alte persoane sau entități decât cele identificate în acordurile menționate la alineatul (1), fără consimțământul comitetului instrumentului instituit în temeiul Deciziei (PESC) 2021/509. (3) Acordurile menționate la alineatul (1) includ dispoziții cu privire la suspendarea și încetarea sprijinului acordat în temeiul măsurii de asistență în cazul în care beneficiarul este găsit vinovat de încălcarea obligațiilor prevăzute la alineatul (2).

Articolul 4

Punere în aplicare

(1) Înaltul Reprezentant este responsabil de asigurarea punerii în aplicare a prezentei decizii în conformitate cu Decizia (PESC) 2021/509 și cu normele de execuție a veniturilor și cheltuielilor finanțate în cadrul IEP, în concordanță cu cadrul metodologic integrat pentru evaluarea și identificarea măsurilor și controalelor necesare pentru măsurile de asistență din cadrul IEP. (2) EUMAM Ucraina pune în practică activitățile menționate la articolul 1 alineatul (3) legate de monitorizarea și rambursarea costului muniției, al echipamentelor militare și al platformelor concepute pentru a aplica o forță letală furnizate de statele membre.

Articolul 5

Monitorizare, control și evaluare

(1) Înaltul Reprezentant monitorizează respectarea de către beneficiar a obligațiilor sale stabilite în conformitate cu articolul 3. Respectiva monitorizare se utilizează pentru a asigura cunoașterea contextului și a riscurilor de încălcare a obligațiilor respective și contribuie la prevenirea unor astfel de încălcări, inclusiv încălcări ale dreptului internațional al drepturilor omului și ale dreptului internațional umanitar de către unitățile forțelor armate ucrainene sprijinite în cadrul măsurii de asistență. (2) Controlul echipamentelor după expediere se organizează în concordanță cu cadrul metodologic integrat pentru evaluarea și identificarea măsurilor și controalelor necesare pentru măsurile de asistență în cadrul IEP. (3) Înaltul Reprezentant efectuează o evaluare finală la încheierea măsurii de asistență pentru a se aprecia dacă măsura de asistență a contribuit la atingerea obiectivelor prezentate.

Articolul 6

Raportare

Pe parcursul perioadei de punere în aplicare, Înaltul Reprezentant prezintă Comitetului politic și de securitate (COPS) rapoarte semestriale privind punerea în aplicare a măsurii de asistență în conformitate cu articolul 63 din Decizia (PESC) 2021/509, precum și un raport cu suficient timp înainte de angajarea deplină a valorii de referință financiare inițiale. Administratorul pentru operații, cu sprijinul comandantului misiunii, informează periodic comitetul instrumentului instituit prin Decizia (PESC) 2021/509 cu privire la execuția veniturilor și cheltuielilor în conformitate cu articolul 38 din respectiva decizie, inclusiv prin furnizarea de informații disponibile privind echipamentele furnizate.

Articolul 7

Suspendare și încetare

COPS poate decide să suspende integral sau parțial punerea în aplicare a măsurii de asistență în conformitate cu articolul 64 din Decizia (PESC) 2021/509. COPS poate recomanda, de asemenea, încetarea măsurii de asistență de către Consiliu.

Articolul 8

Intrare în vigoare

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.