Recitale
(1) Prin Decizia (PESC) 2016/610, Consiliul a autorizat Comitetul politic și de securitate (COPS), în conformitate cu articolul 38 din tratat, să adopte deciziile relevante referitoare la controlul politic și la conducerea strategică a misiunii PSAC de instruire militară a Uniunii Europene în Republica Centrafricană (EUTM RCA), inclusiv deciziile privind numirea următorilor comandanți ai forței misiunii EUTM RCA.
(2) La 19 ianuarie 2022, COPS a adoptat Decizia (PESC) 2022/105 (2) prin care generalul de brigadă Jacky CABO a fost numit comandant al forței misiunii UE pentru EUTM RCA.
(3) La 28 iulie 2022, prin Decizia (PESC) 2022/1334 (3), Consiliul a prelungit mandatul EUTM RCA până la 20 septembrie 2023.
(4) La 16 septembrie 2022, autoritățile militare portugheze au propus numirea generalului de brigadă Lino Loureiro GONÇALVES în funcția de comandant al forței misiunii UE pentru misiunea EUTM RCA cât mai curând posibil. Comandantul misiunii UE a sprijinit propunerea respectivă.
(5) La 23 septembrie 2022, Comitetul militar al UE a fost de acord să recomande COPS să aprobe propunerea făcută de autoritățile militare portugheze.
(6) Ar trebui adoptată o decizie privind numirea generalului de brigadă Lino Loureiro GONÇALVES în funcția de comandant al forței misiunii UE pentru EUTM RCA.
(7) Prin urmare, Decizia (PESC) 2022/105 ar trebui abrogată,