Recitale
(1) Acordul-cadru de parteneriat și de cooperare între Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Mongolia, pe de altă parte (1) (denumit în continuare „acordul”) a fost încheiat de Uniune prin Decizia (UE) 2017/2270 a Consiliului (2) și a intrat în vigoare la 1 noiembrie 2017.
(2) În temeiul acordului, Comitetul mixt instituit prin acord (denumit în continuare „Comitetul mixt”) poate înființa grupuri de lucru specializate care să contribuie la îndeplinirea atribuțiilor care îi revin. La fiecare reuniune a Comitetului mixt, grupurile de lucru respective prezintă Comitetului mixt rapoarte detaliate ale activităților desfășurate de către acestea.
(3) Atât Uniunea, cât și Mongolia și-au exprimat interesul de a se institui un Grup de lucru specializat pentru cooperare în scopul dezvoltării pentru a oficializa și a aprofunda cooperarea în scopul dezvoltării dintre părți și pentru a contribui la activitatea Comitetului mixt.
(4) Comitetul mixt adoptă, în cadrul celei de a patra sesiuni sau, după caz, prin procedură scrisă înainte de sesiunea respectivă, în conformitate cu regulamentul său de procedură, o decizie privind instituirea unui Grup de lucru specializat pentru cooperare în scopul dezvoltării și adoptarea mandatului acestuia.
(5) Este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul Comitetului mixt, întrucât decizia Comitetului mixt va avea caracter obligatoriu pentru Uniune.
(6) Prin urmare, poziția Uniunii în cadrul Comitetului mixt ar trebui să se bazeze pe proiectul de decizie atașat,