Recitale
(1) Regulamentul (UE) 2018/1240 instituie Sistemul european de informații și de autorizare privind călătoriile (ETIAS) pentru resortisanții țărilor terțe exonerați de obligația de a deține viză în scopul intrării și șederii pe teritoriul statelor membre.
(2) Pentru ca unitatea națională a ETIAS din statul membru responsabil să decidă cu privire la cererile care generează rezultate pozitive sau pentru ca unitatea națională a ETIAS din statul membru în care resortisantul țării terțe intenționează să călătorească să decidă cu privire la cereri cu valabilitate teritorială limitată, informațiile furnizate în formularele de cerere ar trebui să fie complete și exacte. În cazul în care informațiile sunt considerate insuficiente pentru a-i permite unității naționale a ETIAS să ia o decizie, aceasta ar trebui să poată solicita mai multe informații sau documente necesare din partea solicitanților, prin intermediul unei liste de opțiuni.
(3) Este necesar să se stabilească lista prestabilită de opțiuni de care dispun unitățile naționale ale ETIAS atunci când solicită informații sau documente suplimentare din partea solicitanților în conformitate cu articolul 27 alineatul (3) sau cu articolul 44 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2018/1240. Lista ar trebui să fie generică și să enumere informațiile și documentele care pot fi solicitate, permițând totodată solicitanților să prezinte informații sau documente pe care ei le consideră necesare.
(4) Solicitanții ar trebui să aibă indicații clare cu privire la informațiile sau documentele care le sunt solicitate. Punerea în aplicare din punct de vedere tehnic a listei prestabilite de opțiuni ar trebui, prin urmare, să permită unităților naționale ale ETIAS să includă o descriere a opțiunii (opțiunilor) selectate. Punerea în aplicare din punct de vedere tehnic a listei prestabilite de opțiuni ar trebui, de asemenea, să le indice solicitanților, în mod implicit, că au posibilitatea să prezinte orice informații sau documente pe care le consideră necesare în legătură cu cererea lor.
(5) Informațiile sau documentele prezentate de solicitanți în termenele legale ar trebui să-i permită unității naționale a ETIAS din statul membru responsabil să decidă cu privire la cereri. Cu toate acestea, nefurnizarea informațiilor sau a documentelor suplimentare solicitate nu ar trebui să conducă la respingerea automată a cererilor de călătorie.
(6) De asemenea, este necesar să se stabilească norme adecvate pentru a proteja datele cu caracter personal ale solicitanților și pentru a garanta accesul autorităților autorizate la astfel de date, în temeiul Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului (2).
(7) Prezenta decizie nu aduce atingere aplicării Directivei 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului (3).
(8) Dat fiind faptul că Regulamentul (UE) 2018/1240 se bazează pe acquis-ul Schengen, în conformitate cu articolul 4 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca a notificat punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2018/1240 în dreptul său național. Prin urmare, Danemarca are obligații în temeiul prezentei decizii.
(9) Prezenta decizie constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen la care Irlanda nu participă (4); prin urmare, Irlanda nu participă la adoptarea prezentei decizii, aceasta nu este obligatorie pentru respectivul stat membru și nu i se aplică.
(10) În ceea ce privește Islanda și Norvegia, prezenta decizie constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în sensul Acordului încheiat de Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei privind asocierea acestora din urmă la implementarea, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (5), care se încadrează în domeniul menționat la articolul 1 punctul A din Decizia 1999/437/CE a Consiliului (6).
(11) În ceea ce privește Elveția, prezenta decizie constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în sensul Acordului între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană cu privire la asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, respectarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (7), care se încadrează în domeniul menționat la articolul 1 punctul A din Decizia 1999/437/CE a Consiliului coroborat cu articolul 3 din Decizia 2008/146/CE a Consiliului (8).
(12) În ceea ce privește Liechtensteinul, prezenta decizie constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în sensul Protocolului dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană, Confederația Elvețiană și Principatul Liechtenstein privind aderarea Principatului Liechtenstein la Acordul dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la punerea în practică, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (9), care se încadrează în domeniul menționat la articolul 1 punctul A din Decizia 1999/437/CE a Consiliului coroborat cu articolul 3 din Decizia 2011/350/UE a Consiliului (10).
(13) Prezenta decizie constituie un act care se întemeiază pe acquis-ul Schengen sau care se raportează la acesta în înțelesul articolului 3 alineatul (1) din Actul de aderare din 2003, al articolului 4 alineatul (1) din Actul de aderare din 2005 și, respectiv, al articolului 4 alineatul (1) din Actul de aderare din 2011.
(14) Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 42 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului (11) și a emis un aviz la 21 iunie 2021,