Recitale
(1) Articolul 38 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prevede că Uniunea trebuie să definească și să pună în aplicare o politică agricolă comună (PAC).
(2) În conformitate cu articolul 11 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană, instituțiile trebuie să mențină un dialog deschis, transparent și regulat cu asociațiile reprezentative și cu societatea civilă.
(3) Decizia 2013/767/UE a Comisiei (1) prevede un cadru pentru consultarea părților interesate neguvernamentale cu privire la chestiuni legate de agricultură și dezvoltare rurală. Decizia respectivă permite Comisiei să recurgă la cunoștințele specialiștilor din cadrul organismelor consultative, și anume grupurile de dialog civil al căror mandat actual expiră la 31 decembrie 2022.
(4) În vederea adaptării la noul cadru legislativ (2) al politicii agricole comune și la normele orizontale privind crearea și funcționarea grupurilor de experți ale Comisiei („normele orizontale”) stabilite prin Decizia C(2016) 3301 a Comisiei (3), precum și în vederea asigurării continuității dialogului civil privind chestiuni legate de agricultură și dezvoltare rurală începând cu 2023, este necesar să se instituie șapte grupuri tematice de experți și să se definească sarcinile și structura acestora.
(5) Aceste grupuri ar trebui să asiste Comisia și să sprijine un dialog regulat privind toate chestiunile referitoare la politica agricolă comună și la punerea sa în aplicare, și în special cu privire la măsurile pe care Comisia este invitată să le ia în acel context, inclusiv referitor la aspectele internaționale ale agriculturii. Grupurile respective ar trebui să asigure realizarea unui schimb de experiență și de bune practici, să ofere consiliere cu privire la politică, să emită un aviz cu privire la chestiuni specifice la cererea Direcției Generale Agricultură și Dezvoltare Rurală („DG AGRI”) sau din proprie inițiativă și să monitorizeze evoluțiile politicii. De asemenea, se preconizează că membrii grupurilor vor difuza informații, obținute în contextul reuniunilor grupurilor, către părțile pe care le reprezintă.
(6) Pentru a spori transparența sistemului de dialog civil, având în vedere, de asemenea, recomandările Ombudsmanului European în acest sens, și pentru a asigura o reprezentare echilibrată a diferitelor interese, care să acopere societatea civilă în sens larg, este oportun să se instituie un nou cadru pentru grupurile de dialog civil. Ar trebui să se acorde o atenție deosebită unei largi reprezentări a părților interesate care au cunoștințe de specialitate relevante, pentru a discuta diferite perspective și a face schimb de opinii.
(7) Pentru a oferi tuturor părților interesate aceleași posibilități și aceeași reprezentare și în conformitate cu normele orizontale și practicile standard menționate mai sus, fiecărei organizații a părților interesate ar trebui să îi corespundă un singur membru, fără nicio diferențiere între reprezentanții organizațiilor. Cu toate acestea, numărul total de participanți la fiecare reuniune ar putea fi modificat de la caz la caz, având în vedere agenda Comisiei și necesitatea de a obține cunoștințe de specialitate specifice.
(8) Pentru a se asigura un proces de consultare participativ și incluziv, continuând totodată dialogul cu cetățenii și părțile interesate, ar trebui să se acorde atenția cuvenită obiectivului climatic de reducere a emisiilor globale la care Comisia trebuie să contribuie. Aceasta înseamnă că ar trebui organizate mai puține reuniuni cu prezența fizică a experților. Pandemia de COVID-19 a arătat că obiectivele comune ale Comisiei și ale părților interesate pot fi atinse și prin intermediul reuniunilor virtuale. Prin urmare, deși se recunoaște importanța reuniunilor cu prezență fizică ocazionale, ar trebui privilegiată organizarea de reuniuni online.
(9) Ar trebui stabilite reguli privind dezvăluirea de informații de către membrii grupului.
(10) Datele cu caracter personal trebuie prelucrate în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului (4).
(11) Decizia 2013/767/UE ar trebui abrogată în același timp cu încheierea mandatului actual al grupurilor de dialog civil.
(12) Pentru a se asigura o reînnoire periodică a cadrului pentru dialogul civil este necesar să se stabilească data limită pentru aplicarea prezentei decizii,