Recitale
(1) Cadrul de cooperare în temeiul Acordului dintre Uniunea Europeană și Regatul Norvegiei privind cooperarea administrativă, combaterea fraudelor și recuperarea creanțelor în domeniul taxei pe valoarea adăugată (1) (denumit în continuare „acordul”) a dat rezultate foarte pozitive, după cum s-a demonstrat în cadrul celei de a doua reuniuni a comitetului mixt stabilit de acord, care a avut loc la Oslo la 25 noiembrie 2021.
(2) Statele membre ar beneficia de o cooperare administrativă mai eficace cu Norvegia, dacă o astfel de cooperare ar fi consolidată prin adăugarea de noi instrumente, în special în ceea ce privește acțiunile de monitorizare din cadrul Eurofisc.
(3) Ar trebui să înceapă negocierile între Uniunea Europeană și Regatul Norvegiei în vederea modificării acordului.
(4) Prezenta decizie reprezintă, de asemenea, baza pentru pozițiile care urmează să fie adoptate în numele Uniunii în cadrul Comitetului mixt instituit prin acord în sensul procedurii prevăzute la articolul 41 alineatul (5) și în conformitate cu directivele de negociere ale Consiliului prevăzute în addendumul la prezenta decizie,