Recitale
(1) Convenția de la Rotterdam privind procedura de consimțământ prealabil în cunoștință de cauză aplicabilă anumitor produse chimice și pesticide periculoase care fac obiectul comerțului internațional (denumită în continuare „convenția”) a intrat în vigoare la 24 februarie 2004 și a fost încheiată în numele Uniunii prin Decizia 2006/730/CE a Consiliului (1).
(2) Regulamentul (UE) nr. 649/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (2) pune în aplicare convenția în cadrul Uniunii.
(3) În temeiul articolului 7 din convenție, Conferința părților la convenție poate să includă produse chimice în anexa III la convenție.
(4) La cea de a zecea reuniune a sa, se preconizează că Conferința părților la convenție va adopta decizii de includere a unor noi produse chimice în anexa III la convenție.
(5) Pentru a se asigura faptul că părțile importatoare beneficiază de protecția oferită de convenție și dat fiind că sunt îndeplinite toate criteriile relevante prevăzute de convenție, este necesar și oportun să se sprijine recomandarea Comitetului de studiu al produselor chimice, în temeiul convenției, privind includerea în anexa III la convenție a acetoclorului, a carbosulfanului,a azbestului crisotilic, a decabromodifenileterului, a fentionului, a anumitor preparate lichide care conțin diclorură de paraquat și a acidului perfluorooctanoic (PFOA), a sărurilor acestuia și a compușilor înrudiți cu acesta. În plus, utilizarea substanțelor respective este deja interzisă sau supusă unor restricții severe în Uniune și, în temeiul Regulamentului (UE) nr. 649/2012, majoritatea acestora fac obiectul unor cerințe privind exportul care sunt mai stricte decât cele prevăzute în convenție.
(6) Este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii la cea de a zecea reuniune a Conferinței părților în ceea ce privește modificarea anexei III la convenție, deoarece acele modificări vor fi obligatorii pentru Uniune,