Începe proba gratuită

Decizie 2022/906 · CELEX 32022D0906

Decizia (PESC) 2022/906 a Consiliului din 9 iunie 2022 privind o măsură de asistență în cadrul Instrumentului european pentru pace în vederea consolidării capacităților Grupului operativ medical pentru Balcani

Data act
09.06.2022
Intrare in vigoare
09.06.2022
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2022_157_R_0002
Status
In vigoare
Albania Bosnia și Herțegovina cooperare militară îngrijirea sănătății instrument financiar al UE Macedonia de Nord Muntenegru politica de securitate și apărare comună Serbia Slovenia

Recitale

(1) În conformitate cu Decizia (PESC) 2021/509 a Consiliului (1), Instrumentul european pentru pace (IEP) a fost instituit pentru finanțarea de către statele membre a acțiunilor Uniunii în cadrul politicii externe și de securitate comune (PESC) în vederea menținerii păcii, a prevenirii conflictelor și a consolidării securității internaționale, în conformitate cu articolul 21 alineatul (2) litera (c) din tratat. În special, în conformitate cu articolul 1 alineatul (2) litera (b) punctul (i) din Decizia (PESC) 2021/509, IEP poate finanța acțiuni de consolidare a capacităților statelor terțe și ale organizațiilor regionale și internaționale legate de chestiuni militare și de apărare.

(2) Grupul operativ medical pentru Balcani (BMTF) a fost înființat ca inițiativă regională care reunește șase țări din Balcanii de Vest, și anume Albania, Bosnia și Herțegovina, Muntenegru, Macedonia de Nord, Serbia și Slovenia, cu scopul de a oferi un răspuns rapid și eficace țărilor sau regiunilor afectate de dezastre prin utilizarea capacităților medicale militare deja existente ale națiunilor participante. Fiecare dintre cele șase națiuni participante preia rolul de „națiune-cadru” timp de doi ani, prin rotație. Macedonia de Nord îndeplinește acest rol în perioada iunie 2020-iunie 2022. În a doua jumătate a anului 2021, organizația a introdus noi norme interne care permit desfășurarea pe termen mai lung în sprijinul misiunilor și operațiilor, inclusiv în cadrul misiunilor și operațiilor din cadrul politicii de securitate și apărare comune (PSAC) în afara Balcanilor de Vest.

(3) Prin dotarea unităților medicale ale forțelor armate din afara UE care participă la BMTF cu echipamentele și materialele necesare, Union ar consolida capabilitățile medicale militare ale țărilor din Balcanii de Vest implicate și ar consolida o unitate medicală militară multinațională care ar putea sprijini aspectele militare ale operațiilor de pace din afara regiunii și ar contribui la îndeplinirea obiectivelor în materie de capabilități ale NATO și a obiectivelor din cadrul Parteneriatului pentru pace.

(4) Această măsură de asistență ar trebui, de asemenea, să consolideze capacitatea Balcanilor de Vest de a răspunde la crize și de a spori reziliența regiunii, contribuind astfel, în cele din urmă, la stabilitatea regională și permițând țărilor din regiune să își protejeze mai bine populațiile. Aceasta ar contribui la cooperarea și coeziunea regionale și ar putea promova relațiile de bună vecinătate în Balcanii de Vest.

(5) În scrisoarea sa din 18 aprilie 2022 adresată Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate (denumit în continuare „Înaltul Reprezentant”), ministrul apărării al Republicii Macedonia de Nord, în numele BMTF, a solicitat Uniunii să sprijine BMTF prin achiziționarea de echipamente esențiale pentru consolidarea capacității unităților sale medicale.

(6) În conformitate cu concluziile Consiliului privind IEP, această măsură de asistență ar permite națiunilor participante la BMTF din afara UE să răspundă în mod autonom la crize. Prin reunirea a cinci țări din Balcanii de Vest, această măsură de asistență ar contribui, de asemenea, la obiectivele mai ample ale PESC/PSAC în regiune, cum ar fi promovarea cooperării regionale și a dialogului.

(7) La încheierea acestei măsuri de asistență, Înaltul Reprezentant va efectua o evaluare a impactului acesteia și a gestionării și utilizării echipamentelor furnizate. Acest exercițiu va sta la baza unui proces al lecțiilor învățate, care urmărește evaluarea eficacității măsurii de asistență și a coerenței acesteia cu strategia și politicile generale ale Uniunii în țara beneficiară.

(8) Măsurile de asistență urmează să fie puse în aplicare în conformitate cu principiile și cerințele prevăzute în Decizia (PESC) 2021/509, în special cu respectarea Poziției comune 2008/944/PESC a Consiliului (2), și în conformitate cu normele de execuție a veniturilor și cheltuielilor finanțate în cadrul IEP.

(9) Consiliul își reafirmă hotărârea de a proteja, promova și respecta drepturile omului, libertățile fundamentale și principiile democratice și de a consolida statul de drept și buna guvernanță în conformitate cu Carta Organizației Națiunilor Unite, cu Declarația universală a drepturilor omului și cu dreptul internațional, în special dreptul internațional al drepturilor omului și dreptul internațional umanitar,

Articolul 1

Instituire, obiective, domeniu de aplicare și durată

(1) Se instituie o măsură de asistență în beneficiul BMTF (denumit în continuare „beneficiarul”), care urmează să fie finanțată în cadrul Instrumentului european pentru pace (denumită în continuare „măsura de asistență”). (2) Obiectivul măsurii de asistență este de a sprijini consolidarea capacităților BMTF prin achiziționarea echipamentelor și materialelor necesare pentru unitățile medicale ale forțelor armate ale țărilor participante, și anume Albania, Bosnia și Herțegovina, Muntenegru, Macedonia de Nord și Serbia, în vederea consolidării capabilităților medicale militare ale regiunii și, în cele din urmă, a eforturilor civile de ajutor. (3) Pentru a atinge obiectivul prevăzut la alineatul (2), măsura de asistență finanțează: (a) echipamente care asigură mobilitatea (vehicule medicale și de teren); (b) spitale de nivel ROL 2; (c) echipamente și dotări de laborator; (d) echipamente informatice și de comunicații. (4) Durata măsurii de asistență este de 36 de luni de la data încheierii unui contract între administratorul pentru măsuri de asistență acționând în calitate de ordonator de credite și entitatea menționată la articolul 4 alineatul (2) din prezenta decizie, în conformitate cu articolul 32 alineatul (2) litera (a) din Decizia (PESC) 2021/509.

Articolul 2

Dispoziții financiare

(1) Valoarea de referință financiară destinată acoperirii cheltuielilor referitoare la măsura de asistență este de 6 000 000 EUR. (2) Toate cheltuielile sunt gestionate în conformitate cu Decizia (PESC) 2021/509 și cu normele de execuție a veniturilor și cheltuielilor finanțate în cadrul IEP.

Articolul 3

Acorduri cu beneficiarul

(1) Înaltul Reprezentant încheie cu beneficiarul acordurile necesare pentru a asigura respectarea cerințelor și condițiilor stabilite prin prezenta decizie, ca o condiție pentru acordarea de sprijin în cadrul măsurii de asistență. (2) Acordurile menționate la alineatul (1) includ dispoziții care obligă beneficiarul să garanteze: (a) respectarea de către unitățile BMTF a dreptului internațional relevant, în special a dreptului internațional al drepturilor omului și a dreptului internațional umanitar; (b) utilizarea corectă și eficientă a oricăror active furnizate în cadrul măsurii de asistență în scopurile pentru care au fost furnizate; (c) întreținerea suficientă a oricăror active furnizate în cadrul măsurii de asistență pentru a se asigura faptul că pot fi utilizate și sunt disponibile în scop operațional pe tot parcursul ciclului lor de viață; (d) faptul că niciun activ furnizat în cadrul măsurii de asistență nu este pierdut sau nu este transferat fără consimțământul comitetului instrumentului instituit în temeiul Deciziei (PESC) 2021/509 (denumit în continuare „comitetul instrumentului”) în favoarea unor persoane sau entități, altele decât cele identificate în respectivele acorduri, la sfârșitul ciclului său de viață. (3) Acordurile menționate la alineatul (1) includ dispoziții cu privire la suspendarea și încetarea sprijinului acordat în temeiul măsurii de asistență în cazul în care beneficiarul este găsit vinovat de încălcarea obligațiilor prevăzute la alineatul (2).

Articolul 4

Execuție

(1) Înaltul Reprezentant este responsabil de punerea în aplicare a prezentei decizii în conformitate cu Decizia (PESC) 2021/509 și cu normele de execuție a veniturilor și cheltuielilor finanțate în cadrul IEP, în conformitate cu cadrul metodologic integrat pentru evaluarea și identificarea măsurilor și controalelor necesare pentru măsurile de asistență din cadrul IEP. (2) Executarea activităților menționate la articolul 1 alineatul (3) este efectuată de ITF Enhancing Human Security.

Articolul 5

Monitorizare, control și evaluare

(1) Înaltul Reprezentant monitorizează respectarea de către beneficiar a obligațiilor prevăzute la articolul 3. Monitorizarea are ca scop cunoașterea contextului și a riscurilor de încălcare a obligațiilor prevăzute la articolul 3 și contribuie la prevenirea unor astfel de încălcări, inclusiv încălcări ale dreptului internațional al drepturilor omului și ale dreptului internațional umanitar de către unitățile BMTF. (2) Controlul ulterior expedierii echipamentelor și dotărilor se organizează după cum urmează: (a) verificarea livrării, prin care certificatele de livrare trebuie semnate de forțele utilizatorului final în momentul transferului dreptului de proprietate; (b) raportarea cu privire la activități, prin care beneficiarul trebuie să raporteze anual cu privire la activitățile desfășurate cu echipamentele, dotările și serviciile furnizate în cadrul măsurii de asistență, până când o astfel de raportare nu mai este considerată necesară de către Comitetul politic și de securitate (COPS); (c) verificări la fața locului, prin care beneficiarul trebuie să acorde Înaltului Reprezentant accesul pentru a efectua verificarea la fața locului, la cerere. (3) Înaltul Reprezentant efectuează o evaluare sub forma unei prime evaluări structurate a măsurii de asistență la 12 luni de la livrarea echipamentelor. Aceasta poate implica vizite la fața locului în vederea verificării echipamentelor, dotărilor și serviciilor livrate în cadrul măsurii de asistență sau orice alte forme de informații furnizate în mod independent. La încheierea măsurii de asistență se efectuează o evaluare finală pentru a se aprecia dacă măsura de asistență a contribuit la îndeplinirea obiectivelor declarate.

Articolul 6

Raportare

Pe parcursul perioadei de punere în aplicare, Înaltul Reprezentant prezintă COPS rapoarte semestriale privind punerea în aplicare a măsurii de asistență, în conformitate cu articolul 63 din Decizia (PESC) 2021/509. Administratorul pentru măsuri de asistență informează periodic comitetul instrumentului cu privire la execuția veniturilor și cheltuielilor, în conformitate cu articolul 38 din decizia respectivă, inclusiv prin furnizarea de informații cu privire la furnizorii și subcontractanții implicați.

Articolul 7

Suspendare și încetare

(1) COPS poate decide să suspende integral sau parțial punerea în aplicare a măsurii de asistență în conformitate cu articolul 64 din Decizia (PESC) 2021/509. (2) COPS poate recomanda, de asemenea, Consiliului încetarea măsurii de asistență.

Articolul 8

Intrare în vigoare

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.