Recitale
(1) Articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 883/2013 prevede că Comitetul de supraveghere a Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) este compus din cinci membri independenți cu experiență în funcții judiciare sau de investigare înalte ori în funcții comparabile având legătură cu domeniile de activitate ale oficiului. Aceștia sunt numiți de comun acord de către Parlamentul European, Consiliu și Comisie. Decizia de numire a membrilor comitetului de supraveghere conține, de asemenea, o listă de rezervă cu membrii potențiali care pot înlocui membrii comitetului de supraveghere pentru perioada restantă a mandatului acestora în eventualitatea demisiei, a decesului sau a incapacității permanente a unuia sau mai multora dintre acești membri.
(2) În conformitate cu articolul 15 alineatul (3) din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 883/2013, mandatul membrilor comitetului de supraveghere este de cinci ani și nu poate fi reînnoit. Trei și, respectiv, doi membri se înlocuiesc alternativ pentru a se menține practica și cunoștințele comitetului de supraveghere.
(3) În temeiul articolului 15 alineatul (6) din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 883/2013, conform normelor aplicabile ale Comisiei, membrii comitetului de supraveghere primesc o diurnă și li se rambursează cheltuielile suportate în cursul exercitării atribuțiilor lor.
(4) În conformitate cu articolul 15 alineatul (7) din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 883/2013, în îndeplinirea îndatoririlor lor, membrii comitetului de supraveghere nu solicită și nici nu primesc instrucțiuni de la vreun guvern, instituție, organ, oficiu sau agenție.
(5) În conformitate cu articolul 10 alineatul (5) al treilea paragraf din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 883/2013, în exercitarea atribuțiilor lor, membrii comitetului de supraveghere au obligația de a respecta secretul profesional și continuă să aibă această obligație după expirarea mandatului lor.
(6) În conformitate cu articolul 1 din Decizia (UE, Euratom) 2016/1201 a Parlamentului European, a Consiliului și a Comisiei din 13 iulie 2016 de numire a membrilor Comitetului de supraveghere a Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF), mandatele a doi membri ai comitetului de supraveghere, respectiv al dnei Grażyna Stronikowska și al dlui Rafael Muñoz López-Carmona, s-au încheiat la 12 iulie 2021, iar mandatele a trei membri, respectiv al dlui Jan Mulder, al dnei Maria Helena Pereira Loureiro Correia Fazenda și al dnei Dobrinka Mihaylova, s-au încheiat la 22 ianuarie 2022. În conformitate cu articolul 15 alineatul (4) din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 883/2013, acești membri au rămas în funcție după încheierea mandatului lor până la finalizarea procesului de numire a noilor membri ai comitetului de supraveghere. Prin urmare, ar trebui numiți noi membri care să îi înlocuiască pe acești cinci membri, respectând principiul înlocuirii alternative prevăzut la articolul 15 alineatul (3) din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 883/2013. Cele două persoane care își încep mandatul imediat și cele trei persoane care încep la 23 septembrie 2022 au fost alese prin tragere la sorți.
(7) În urma unei proceduri de selecție, Parlamentul European, Consiliul și Comisia s-au convins că persoanele care urmează să fie numite în calitate de membri ai comitetului de supraveghere, precum și persoanele incluse pe lista de rezervă a potențialilor membri îndeplinesc cerințele de independență și de experiență în funcții judiciare sau de investigare înalte ori în funcții comparabile având legătură cu domeniile de activitate ale OLAF, prevăzute la articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 883/2013. Persoanele de pe lista de rezervă sunt prezentate în ordinea rezultatelor obținute în urma procedurii de selecție,