Recitale
(1) La 31 mai 2021, prin Decizia sa WHA74(16), cea de a 74-a sesiune a Adunării Mondiale a Sănătății (AMS) a solicitat convocarea unei sesiuni speciale pentru analizarea beneficiilor elaborării unei convenții, a unui acord sau a unui alt instrument internațional al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) privind pregătirea pentru pandemii și răspunsul la acestea în vederea instituirii unui proces interguvernamental pentru elaborarea și negocierea unei astfel de convenții, a unui astfel de acord sau a unui astfel de instrument.
(2) La 1 decembrie 2021, prin Decizia sa SSA2(5), a doua sesiune specială a AMS a decis instituirea unui organism interguvernamental de negociere deschis tuturor statelor membre ale OMS, membrilor asociați și organizațiilor de integrare economică regională, pentru a elabora și negocia o convenție, un acord sau un alt instrument internațional privind prevenirea pandemiilor, pregătirea pentru pandemii și răspunsul la acestea, în vederea adoptării acestuia în temeiul articolului 19 sau al altor dispoziții din Constituția OMS care ar putea fi considerate adecvate de către organismul interguvernamental de negociere.
(3) La 20 ianuarie 2022, directorul general al OMS a comunicat statelor părți textul unei propuneri de modificare a Regulamentului sanitar internațional (2005) (RSI), prezentat de Statele Unite ale Americii în temeiul articolului 55 alineatul (1) din RSI.
(4) Cea de a 150-a sesiune a Comitetului executiv al AMS, care a avut loc în perioada 24-29 ianuarie 2022, a decis să îndemne statele membre ale OMS și, după caz, organizațiile de integrare economică regională să ia toate măsurile adecvate pentru a lua în considerare eventuale amendamente ale RSI.
(5) Uniunea ar trebui să participe, pentru aspectele aflate în sfera sa de competență, alături de statele sale membre, pentru aspectele aflate în sfera lor de competență, la negocierile privind o convenție, un acord sau alt instrument internațional privind prevenirea pandemiilor, pregătirea pentru pandemii și răspunsul la acestea, precum și privind amendamentele complementare ale RSI, astfel cum se prevede în Tratatul privind Uniunea Europeană și în Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).
(6) În conformitate cu articolul 6 și cu articolul 168 alineatul (5) din TFUE, în domeniul protecției și îmbunătățirii sănătății umane, inclusiv în ceea ce privește combaterea epidemiilor transfrontaliere, precum și supravegherea amenințărilor transfrontaliere grave asupra sănătății, alerta în cazul unor asemenea amenințări și combaterea acestora, acțiunea Uniunii ar trebui să sprijine, să coordoneze și să completeze acțiunile statelor membre.
(7) În conformitate cu articolul 168 alineatul (7) din TFUE, responsabilitățile statelor membre în ceea ce privește definirea politicii lor de sănătate, precum și organizarea și prestarea de servicii de sănătate și de îngrijire medicală, care includ gestionarea serviciilor de sănătate și de îngrijire medicală, precum și repartizarea resurselor care sunt alocate acestora, ar trebui să fie respectate pe deplin în timpul procesului de negociere.
(8) Prezenta decizie nu aduce atingere repartizării competențelor între Uniune și statele sale membre și nici participării statelor membre la negocieri în conformitate cu tratatele.
(9) În conformitate cu principiul cooperării loiale, Comisia și statele membre ar trebui să coopereze îndeaproape pe parcursul procesului de negociere, inclusiv prin contacte periodice cu experții tehnici ai statelor membre și cu reprezentanții statelor membre de la Geneva.
(10) În acest scop, modalitățile practice de desfășurare a negocierilor ar trebui definite cât de curând posibil, în special în vederea asigurării unei cooperări eficiente între negociatorul Uniunii și statele membre, fără a aduce atingere rolului comitetului special în înțelesul articolului 218 alineatul (4) din TFUE.
(11) Consiliul ar trebui să revizuiască și să completeze directivele de negociere prevăzute în addendumul la prezenta decizie, după caz, în funcție de evoluția negocierilor.
(12) Negocierile vor avea loc în contextul OMS,