Recitale
(1) Pentru buna funcționare a pieței interne și, în special, pentru prevenirea evaziunii fiscale, Directiva 95/60/CE prevede un sistem comun de marcare pentru identificarea motorinelor încadrate la codul 2710 00 69 din Nomenclatura combinată (NC) și a kerosenului încadrat la codul NC 2710 00 55 care au fost eliberate pentru consum în scutire de la plata accizelor sau cu un nivel redus al accizelor. Codul NC 2710 00 69 a fost divizat în codurile NC 2710 19 43, 2710 19 46, 2710 19 47, 2710 19 48, 2710 20 11, 2710 20 16 și 2710 20 19, pentru a se ține seama de conținutul de sulf al motorinei și de prezența biomotorinei în aceasta, iar codul NC 2710 00 55 a fost transpus ca NC 2710 19 25 (2).
(2) Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/74 a Comisiei (3) a confirmat că produsul identificat prin denumirea științifică N-etil-N-[2-(1-izobutoxietoxi)etil]-4-(fenilazo)anilină (solvent Yellow 124), care a fost stabilit prin Decizia de punere în aplicare 2011/544/UE a Comisiei (4), este marcajul fiscal comun prevăzut în Directiva 95/60/CE pentru marcarea motorinelor și a kerosenului care nu au fost supuse ratei integrale a taxei aplicabile acestor produse energetice utilizate drept carburant.
(3) Articolul 2 din Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/74 prevede că decizia de punere în aplicare respectivă trebuie să fie reexaminată până cel târziu la 31 decembrie 2021, ținând seama de evoluțiile tehnice din domeniul sistemelor de marcare și de necesitatea de a contracara utilizarea frauduloasă a produselor energetice scutite de la plata accizelor sau supuse unui nivel redus al accizelor.
(4) În cadrul procesului de reexaminare, Comisia a lansat în 2015 o cerere de exprimare a interesului prin care se solicită prezentarea de produse adecvate pentru utilizarea ca marcaj fiscal pentru motorine și kerosen (5). Comisia a încercat să identifice o substanță de marcaj care, în raport cu substanța utilizată în prezent, oferă rezultate mai bune în privința unui ansamblu de criterii predefinite. Pentru toate marcajele candidate, Comisia a solicitat și a primit de la furnizori prețul maxim de vânzare al marcajelor și metodele lor de indexare anuală.
(5) Marcajele candidate propuse de furnizori au făcut obiectul unei investigații amănunțite din punct de vedere tehnic, cu sprijinul Centrului Comun de Cercetare, pentru a verifica rezistența acestora la cele mai frecvente tehnici de îndepărtare ilegală. Analiza (6) a identificat produsul cu denumirea comercială ACCUTRACE™ PLUS, care conține butoxibenzen, ca marcaj preferat.
(6) În cadrul unei revizuiri a Directivei 95/60/CE efectuate în 2019 (7), evaluarea Comisiei a confirmat utilitatea normelor comune pentru marcarea combustibililor care fac obiectul unor niveluri reduse ale accizelor, dar a identificat deficiențele solventului Yellow 124, și anume lipsa rezistenței la metodele comune de îndepărtare. Evaluarea a confirmat necesitatea înlocuirii solventului Yellow 124 cu un marcaj mai robust care nu poate fi îndepărtat.
(7) Aceste constatări au fost coroborate de Grupul de lucru pentru cooperare vamală al Consiliului (8), care a constatat că spălarea combustibililor a condus, de asemenea, la poluarea gravă a mediului din cauza utilizării unor substanțe chimice precum acidul sulfuric, acidul cloric și pământul decolorant și a aruncării ilegale a deșeurilor și a nămolurilor din petrol în natură, pe terenurile agricole sau pe drumurile publice.
(8) În consecință, ACCUTRACE™ PLUS trebuie să înlocuiască solventul Yellow 124 ca marcaj fiscal comun în sensul Directivei 95/60/CE, sub rezerva condițiilor prevăzute în directiva respectivă. Nivelul de marcare trebuie stabilit într-un interval armonizat pentru a facilita implementarea și controlul conformității în întreaga Uniune.
(9) În vederea unei implementări fără probleme a noului marcaj și pentru a permite statelor membre să epuizeze stocurile existente de marcaj actual, solvent Yellow 124, este necesar să se acorde o perioadă de tranziție de 24 de luni. În cursul acestei perioade de tranziție, statelor membre trebuie să li se permită să utilizeze fie solventul Yellow 124, fie ACCUTRACE™ PLUS ca marcaj fiscal comun în sensul Directivei 95/60/CE.
(10) Deși ACCUTRACE™ PLUS este protejat de un brevet în Uniune, este necesar ca disponibilitatea acestuia să fie asigurată, acolo unde este cazul, prin acorduri de licență.
(11) Prezenta decizie nu scutește nicio întreprindere de obligațiile care îi revin în temeiul articolului 102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
(12) Este necesar să se țină cont de posibilitățile oferite de evoluțiile științifice viitoare, prin stabilirea unui termen limită pentru reexaminarea prezentei decizii.
(13) Este necesar ca prezenta decizie să fie reexaminată în orice moment înainte de expirarea acestui termen, în cazul în care se constată că ACCUTRACE™ PLUS dă naștere unor acte de evaziune fiscală sau este dăunător sănătății sau mediului.
(14) Prin urmare, Decizia de punere în aplicare (UE) 2017/74 trebuie abrogată.
(15) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului pentru accize,