Recitale
(1) Directiva 1999/2/CE prevede că un produs alimentar tratat cu radiații ionizante poate fi importat dintr-o țară terță numai dacă a fost tratat într-o unitate de iradiere autorizată de Uniunea Europeană.
(2) Decizia 2002/840/CE a Comisiei (2) a stabilit o listă a unităților de iradiere autorizate din țări terțe.
(3) La 31 august 2021, Regatul Unit a transmis o cerere de autorizare a unității de iradiere „Synergy Health” situate în Swindon, Regatul Unit.
(4) Regatul Unit a pus la dispoziție dovezi adecvate conform cărora supravegherea oficială a respectivei unități de iradiere garantează respectarea cerințelor de la articolul 7 din Directiva 1999/2/CE.
(5) Este necesar ca unitatea de iradiere „Synergy Health” să fie inclusă în lista unităților de iradiere autorizate din țări terțe.
(6) Prin urmare, este necesar ca Decizia 2002/840/CE să fie modificată în consecință.
(7) Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt în conformitate cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,