Articolul text
Text integral
DECLARAȚIE A COMISIEI referitoare la articolul 9 alineatul (1) litera (c) și la articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare al Comisiei de stabilire a specificațiilor tehnice și operaționale ale sistemului tehnic pentru schimbul automatizat transfrontalier de elemente justificative și aplicarea principiului „doar o singură dată” (2022/C 341/01) Trimiterile de la articolul 9 alineatul (1) litera (c) și de la articolul 11 alineatul (1) la viitoarele soluții privind puterile de reprezentare și mandatele [„dacă și în măsura în care au fost găsite soluții pentru reprezentare, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 910/2014 și cu orice acte de punere în aplicare adoptate în temeiul acestuia”] se referă, în particular, la soluții care depășesc actualele seturi minime de date ale reprezentanților și persoanelor reprezentate și care acoperă semantici suplimentare referitoare la domeniul de aplicare al reprezentării sau la limitările specifice ale mandatului. Necesitatea de a dezvolta astfel de soluții a fost deja exprimată în concluziile discuției purtate în cadrul rețelei de cooperare la 20 iunie 2016, reproduse în secțiunea 2.8. REPREZENTANT AL PERSOANEI FIZICE ȘI JURIDICE, Profilul de atribute SAML pentru eIDAS, V1.2., 31 august 2019 (1). (1) https://ec.europa.eu/cefdigital/wiki/download/attachments/82773108/eIDAS%20SAML%20Attribute%20Profile%20v1.2%20Final.pdf?version=2&modificationDate=1571068651772&api=v2