Începe proba gratuită

Regulament 2021/2195 · CELEX 32021R2195

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/2195 al Consiliului din 13 decembrie 2021 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2020/1998 privind măsuri restrictive împotriva încălcărilor grave ale drepturilor omului și a abuzurilor grave împotriva drepturilor omului

Data act
13.12.2021
Intrare in vigoare
13.12.2021
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2021_445_I_0004
Status
In vigoare
drepturile omului măsură restrictivă a UE persoane fizice persoane juridice Rusia sancțiuni economice sancțiuni internaționale

Recitale

(1) La 7 decembrie 2020, Consiliul a adoptat Regulamentul (UE) 2020/1998.

(2) La 8 decembrie 2020, într-o declarație a Înaltului Reprezentant în numele Uniunii Europene privind regimul mondial de sancțiuni al UE în materie de drepturi ale omului, Uniunea și statele sale membre și-au reafirmat angajamentul ferm față de promovarea și apărarea drepturilor omului în întreaga lume. Regimul mondial de sancțiuni al UE în materie de drepturi ale omului pune în evidență hotărârea Uniunii de a-și consolida rolul în cadrul eforturilor de combatere a încălcărilor grave ale drepturilor omului și a abuzurilor grave împotriva drepturilor omului la nivel mondial. Asigurarea exercitării efective a drepturilor omului de către fiecare individ este un obiectiv strategic al Uniunii. Respectarea demnității umane, a libertății, a democrației, a egalității și a statului de drept, precum și respectarea drepturilor omului reprezintă valori fundamentale ale Uniunii și ale politicii sale externe și de securitate comune.

(3) La 2 martie 2021, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2021/372 (2) și Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/371 (3), care au desemnat patru resortisanți ruși implicați în încălcări grave ale drepturilor omului în Rusia, inclusiv în arestări și detenții arbitrare, precum și în reprimarea pe scară largă și sistematică a libertății de întrunire pașnică și de asociere și a libertății de opinie și de exprimare.

(4) La 22 martie 2021, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2021/481 (4) și Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/478 (5), care au desemnat 11 persoane și patru entități implicate în încălcări grave ale drepturilor omului în China, Republica Populară Democrată Coreeană (RPDC), Libia, Eritreea, Sudanul de Sud și Rusia, inclusiv în acte de tortură, execuții extrajudiciare, dispariții forțate sau utilizarea sistematică a muncii forțate.

(5) Uniunea rămâne profund îngrijorată de încălcările grave ale drepturilor omului și de abuzurile grave împotriva drepturilor omului în diverse părți ale lumii, cum ar fi tortura și alte tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante, execuțiile și asasinatele extrajudiciare, sumare sau arbitrare, comise în Ucraina, Siria, Libia, Republica Centrafricană (RCA), Sudan și Mozambic de Grupul Wagner, o entitate militară privată fără personalitate juridică bazată în Rusia.

(6) Având în vedere dimensiunea internațională și gravitatea activităților Grupului Wagner, precum și impactul său destabilizator în aceste țări, Uniunea consideră că acțiunile Grupului Wagner subminează obiectivele politicii externe și de securitate comune, astfel cum sunt prevăzute la articolul 21 din TUE, în special obiectivul de a consolida și sprijini democrația, statul de drept, drepturile omului și principiile dreptului internațional, în conformitate cu articolul 21 alineatul (2) litera (b) din TUE.

(7) În acest context, trei persoane și o entitate ar trebui incluse pe lista persoanelor fizice și juridice, a entităților și a organismelor cărora li se aplică măsuri restrictive, prevăzută în anexa I la Regulamentul (UE) 2020/1998.

(8) Prin urmare, anexa I la Regulamentul (UE) 2020/1998 ar trebui modificată în consecință,

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.