Începe proba gratuită

Regulament 2021/2095 · CELEX 32021R2095

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/2095 al Comisiei din 29 noiembrie 2021 privind autorizarea L-lizinei bază, a monoclorhidratului de L-lizină și a sulfatului de L-lizină ca aditivi în hrana tuturor speciilor de animale (Text cu relevanță pentru SEE)

Data act
29.11.2021
Intrare in vigoare
20.12.2021
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2021_427_R_0012
Status
In vigoare
acid organic aditivi alimentari autorizație de vânzare hrană pentru animale supliment alimentar

Recitale

(1) Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor destinați hranei animalelor, precum și motivele și procedurile de acordare a unei astfel de autorizații.

(2) În conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, au fost depuse cereri de autorizare a L-lizinei bază, a monoclorhidratului de L-lizină și a sulfatului de L-lizină. Cererile respective au fost însoțite de informațiile și de documentele necesare în temeiul articolului 7 alineatul (3) din regulamentul menționat.

(3) Cererile se referă la autorizarea L-lizinei bază și a monoclorhidratului de L-lizină produse de Corynebacterium glutamicum KCCM 80183, a monoclorhidratului de L-lizină și a sulfatului de L-lizină produse de Corynebacterium glutamicum CCTCC M 2015595 și a sulfatului de L-lizină produs de Corynebacterium glutamicum KCCM 80227 ca aditivi în hrana tuturor speciilor de animale, în vederea clasificării în categoria „aditivi nutriționali”, grupa funcțională „aminoacizi, sărurile acestora și produsele analoage”.

(4) În avizele sale din 17 martie 2021 (2) , (3) și din 23 iunie 2021 (4), Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) a concluzionat că, în condițiile de utilizare propuse, L-lizina bază și monoclorhidratul de L-lizină produse de Corynebacterium glutamicum KCCM 80183, monoclorhidratul de L-lizină și sulfatul de L-lizină produse de Corynebacterium glutamicum CCTCC M 2015595 și sulfatul de L-lizină produs de Corynebacterium glutamicum KCCM 80227 nu au efecte adverse asupra sănătății animalelor, asupra siguranței consumatorilor sau asupra mediului. În ceea ce privește sulfatul de L-lizină produs de Corynebacterium glutamicum KCCM 80227, autoritatea a concluzionat că substanța activă respectivă nu este toxică prin inhalare, nu este iritantă pentru piele sau ochi și nu este sensibilizantă pentru piele. În ceea ce privește siguranța utilizatorului de monoclorhidrat de L-lizină și de sulfat de L-lizină produse de Corynebacterium glutamicum CCTCC M 2015595, autoritatea nu a putut exclude un risc în caz de inhalare și nici faptul că substanța activă ar putea fi iritantă pentru piele sau ochi sau sensibilizantă pentru piele. În plus, autoritatea a declarat că L-lizina bază produsă de Corynebacterium glutamicum KCCM 80183 este periculoasă prin inhalare și că monoclorhidratul de L-lizină produs de Corynebacterium glutamicum KCCM 80183 este periculos prin inhalare și ușor iritant pentru ochi. Prin urmare, Comisia consideră că, în ceea ce privește formele de lizină produse de Corynebacterium glutamicum CCTCC M 2015595 și de Corynebacterium glutamicum KCCM 80183, este necesar să fie luate măsuri adecvate de protecție pentru a se preveni efectele negative asupra sănătății umane, în special în ceea ce îi privește pe utilizatorii aditivului. Autoritatea a concluzionat, de asemenea, că toți aditivii sunt surse eficace ale aminoacidului L-lizină pentru toate speciile de animale și că, pentru a fi la fel de eficace și în cazul rumegătoarelor precum în cazul speciilor de animale nerumegătoare, aditivii în cauză trebuie să fie protejați împotriva degradării în rumen. Autoritatea nu consideră că sunt necesare cerințe specifice de monitorizare ulterioară introducerii pe piață. În plus, ea a verificat rapoartele referitoare la metoda de analiză a aditivului în hrana pentru animale, transmise de laboratorul de referință înființat prin Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

(5) Evaluările L-lizinei bază și ale monoclorhidratului de L-lizină produse de Corynebacterium glutamicum KCCM 80183, ale monoclorhidratului de L-lizină și ale sulfatului de L-lizină produse de Corynebacterium glutamicum CCTCC M 2015595 și ale sulfatului de L-lizină produs de Corynebacterium glutamicum KCCM 80227 arată că sunt îndeplinite condițiile de autorizare prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, utilizarea acestor substanțe trebuie să fie autorizată conform specificațiilor din anexa la prezentul regulament.

(6) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

Articolul 1

Substanțele și preparatele specificate în anexă, aparținând categoriei „aditivi nutriționali” și grupei funcționale „aminoacizi, sărurile acestora și produsele analoage”, sunt autorizate ca aditivi în hrana animalelor în condițiile stabilite în anexa respectivă.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.