Recitale
(1) Regulamentul (UE) 2021/90 al Consiliului (1) stabilește, pentru 2021, posibilitățile de pescuit pentru stocuri de pește și grupuri de stocuri de pește, aplicabile în Marea Mediterană și în Marea Neagră. Regulamentul respectiv pune în aplicare în dreptul Uniunii planul multianual de gestionare a pescuitului de calcan în Marea Neagră (subzona geografică 29) adoptat de Comisia Generală pentru Pescuit în Marea Mediterană (CGPM) prin Recomandarea CGPM/41/2017/4, astfel cum a fost modificată prin Recomandarea CGPM/43/2019/3.
(2) În cadrul celei de a 44-a reuniuni anuale din 2021, CGPM a adoptat o decizie prin care constata că, în cursul anului 2020, Uniunea Europeană subexploatase cota sa de calcan și prin care aproba reportarea cotei neutilizate, ținând cont de situația excepțională creată de pandemia de COVID-19. Decizia CGPM ar trebui să fie pusă în aplicare în dreptul Uniunii.
(3) Prin urmare, repartizarea posibilităților de pescuit în Marea Neagră, stabilită prin Regulamentul (UE) 2021/90, ar trebui să fie modificată pentru a se reflecta ajustările cotelor Uniunii, stabilite de CGPM. Repartizarea posibilităților de pescuit care rezultă din această subutilizare ar trebui să se facă pe baza contribuției fiecărui stat membru la subutilizare, fără a se modifica cheia de repartizare stabilită în Regulamentul (UE) 2021/90 în ceea ce privește alocarea anuală a capturilor totale admisibile (TAC).
(4) Prin urmare, Regulamentul (UE) 2021/90 ar trebui să fie modificat în consecință.
(5) Limitele de captură prevăzute de Regulamentul (UE) 2021/90 se aplică de la 1 ianuarie 2021. Prin urmare, dispozițiile introduse prin prezentul regulament în ceea ce privește limitele de captură respective ar trebui să intre în vigoare cât mai curând posibil și să se aplice retroactiv de la 1 ianuarie 2021. Această aplicare retroactivă nu afectează principiile securității juridice și protecției încrederii legitime, întrucât posibilitățile de pescuit în cauză au crescut și nu au fost încă epuizate. Din motive de urgență, prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare imediat după publicarea sa,