Recitale
(1) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/723 al Comisiei (2) stabilește modelul de formular tip care trebuie utilizat în rapoartele anuale prezentate de fiecare stat membru în conformitate cu articolul 113 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2017/625.
(2) Rubrica 9 din modelul de formular tip menționat impune statelor membre să raporteze datele privind producția ecologică în conformitate cu modelele prevăzute în anexa XIIIc la Regulamentul (CE) nr. 889/2008 al Comisiei (3).
(3) Regulamentul (UE) 2018/848 al Parlamentului European și al Consiliului (4) stabilește noi norme privind controalele efectuate în cazul producției ecologice și al etichetării produselor ecologice, inclusiv controalele pentru verificarea instituirii și funcționării sistemului de control intern al grupurilor de operatori, precum și reinspecția unui număr minim de operatori care sunt membri ai unui grup de operatori. În plus, statele membre vor trebui să elaboreze un catalog național de măsuri pentru cazurile de neconformități, care să includă clasificarea acestor cazuri și măsurile corespunzătoare. Statele membre vor trebui să raporteze cu privire la controalele oficiale care decurg din aceste noi norme și să furnizeze informații cu privire la cazurile de neconformități detectate și la punerea în aplicare a măsurilor în conformitate cu catalogul lor național de măsuri.
(4) Pentru a ține seama de aceste noi norme și cerințe în raportul anual care trebuie prezentat în conformitate cu articolul 113 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2017/625, trebuie actualizată rubrica 9 din partea II a modelului de formular tip.
(5) Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/723 trebuie să fie modificat în consecință.
(6) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru producția ecologică,