Recitale
(1) Limitele maxime pentru reziduurile (LMR) de clorantraniliprol au fost stabilite în partea A din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005.
(2) În conformitate cu articolul 6 alineatele (2) și (4) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, a fost depusă o cerere de toleranță la importuri pentru substanța clorantraniliprol utilizată în Statele Unite ale Americii pe leguminoase. Solicitantul susține că utilizările autorizate ale substanței respective pe leguminoase în Statele Unite ale Americii generează reziduuri care depășesc LMR prevăzută în Regulamentul (CE) nr. 396/2005 și că este necesară stabilirea unei LMR mai înalte pentru a se evita barierele comerciale la importul acestor plante de cultură.
(3) În conformitate cu articolul 8 din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, cererea a fost evaluată de statul membru în cauză, iar raportul de evaluare a fost înaintat Comisiei.
(4) Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară („autoritatea”) a evaluat cererea și raportul de evaluare, analizând în special riscurile pentru consumatori și, după caz, pentru animale, și a emis un aviz motivat privind LMR propusă (2). Autoritatea a transmis respectivul aviz solicitantului, Comisiei și statelor membre și l-a pus la dispoziția publicului.
(5) Autoritatea a concluzionat că toate cerințele referitoare la date au fost îndeplinite și că modificările LMR cerute de solicitant sunt admisibile în ceea ce privește siguranța consumatorilor, pe baza unei evaluări a expunerii consumatorilor pentru 27 de grupuri specifice de consumatori din Europa. S-a ținut cont de cele mai recente informații referitoare la proprietățile toxicologice ale substanței. Expunerea la substanță pe toată durata vieții prin consumul tuturor produselor alimentare care ar putea conține substanța respectivă a arătat că nu există niciun risc de depășire a dozei zilnice acceptabile. În plus, autoritatea a concluzionat că stabilirea unei doze acute de referință nu este necesară din cauza toxicității acute slabe a substanței.
(6) Pe baza avizului motivat al autorității și ținând seama de factorii relevanți pentru subiectul în cauză, modificările propuse ale LMR îndeplinesc cerințele prevăzute la articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.
(7) Prin urmare, este necesar ca Regulamentul (CE) nr. 396/2005 să fie modificat în consecință.
(8) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,