Începe proba gratuită

Regulament 2021/1750 · CELEX 32021R1750

Regulamentul (UE) 2021/1750 al Consiliului din 28 septembrie 2021 de modificare a Regulamentului (UE) 2019/440 privind alocarea posibilităților de pescuit în temeiul Acordului de parteneriat în domeniul pescuitului sustenabil dintre Uniunea Europeană și Regatul Maroc și al protocolului său de punere în aplicare

Data act
28.09.2021
Intrare in vigoare
01.01.2021
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2021_349_R_0001
Status
In vigoare
acord (UE) acord de pescuit cotă de pescuit drept de pescuit Marea Britanie Maroc pescuit în mare pescuit sustenabil protocol la un acord retragerea din UE zonă de pescuit

Recitale

(1) La 29 noiembrie 2018, Consiliul a adoptat Regulamentul (UE) 2019/440 (1) privind alocarea posibilităților de pescuit în temeiul Acordului de parteneriat în domeniul pescuitului sustenabil dintre Uniunea Europeană și Regatul Maroc (denumit în continuare „acordul de pescuit”),

(2) La 4 martie 2019, Consiliul a adoptat Decizia (UE) 2019/441 (2) privind încheierea acordului de pescuit și a protocolului său de punere în aplicare.

(3) Regulamentul (UE) 2019/440 al Consiliului alocă posibilități de pescuit, printre altele, în categoria 6 (Pescuit pelagic industrial), statelor membre, inclusiv Regatului Unit.

(4) În temeiul Acordului privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (3) (denumit în continuare „acordul de retragere”), Regatul Unit nu mai este stat membru al Uniunii de la 1 februarie 2020. Perioada de tranziție prevăzută în acordul de retragere s-a încheiat la 31 decembrie 2020. Prin urmare, Regatul Unit nu mai are dreptul să utilizeze posibilitățile de pescuit respective după data menționată și acestea ar trebui să fie realocate statelor membre începând cu 1 ianuarie 2021.

(5) Realocarea posibilităților de pescuit ar trebui să fie transparentă și proporțională cu repartizarea inițială a cotelor.

(6) Prin urmare, Regulamentul (UE) 2019/440 ar trebui să fie modificat în consecință.

(7) Datorită impactului său asupra activităților de pescuit în 2021, prezentul regulament ar trebui să se aplice de la 1 ianuarie 2021. O astfel de aplicare retroactivă nu aduce atingere principiilor securității juridice și protecției încrederii legitime, întrucât posibilitățile de pescuit în cauză nu au fost utilizate de Regatul Unit și sunt majorate pentru statele membre în cauză.

(8) Luând în considerare urgența legată de aplicarea retroactivă a prezentului regulament, prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,

Articolul 1

La articolul 1 din Regulamentul (UE) 2019/440, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text: „(1) Posibilitățile de pescuit stabilite în temeiul protocolului de punere în aplicare a Acordului de parteneriat în domeniul pescuitului sustenabil dintre Uniunea Europeană și Regatul Maroc (denumit în continuare «acordul de pescuit») se alocă între statele membre, după cum urmează: Categoria de pescuit Tipul de navă Statul membru Licențe sau cote 1. Pescuit la scară mică de specii pelagice, în nord Seinere < 150 tonaj brut (GT) Spania 22 2. Pescuit la scară mică, în nord Paragate de fund < 40 GT Spania 25 Portugalia 7 Paragate de fund ≥ 40 GT< 150 GT Portugalia 3 3. Pescuit la scară mică, în sud Lansetă < 150 GT per navă Total ≤ 800 GT Spania 10 4. Pescuit demersal Paragate de fund ≤ 150 GT Spania 7 Portugalia 4 Traulere ≤ 750 GT Total ≤ 3 000 GT Spania 5 Italia 0 5. Pescuit de ton Nave de pescuit cu momeală Spania 23 Franța 4 6. Pescuit pelagic industrial 85 000 tone (t) în 2019 90 000 t în 2020 100 000 t pe an în 2021 și 2022 Repartizarea navelor autorizate să pescuiască: 10 nave ≥ 3 000 GT și < 7 765 GT 4 nave ≥ 150 GT și < 3 000 GT 4 nave < 150 GT 2019: 85 000 t Germania 6 871,2 t Lituania 21 986,3 t Letonia 12 367,5 t Țările de Jos 26 102,4 t Irlanda 3 099,3 t Polonia 4 807,8 t Regatul Unit 4 807,8 t Spania 496,2 t Portugalia 1 652,2 t Franța 2 809,3 t 2020: 90 000 t Germania 7 275,4 t Lituania 23 279,6 t Letonia 13 095,0 t Țările de Jos 27 637,9 t Irlanda 3 281,6 t Polonia 5 090,6 t Regatul Unit 5 090,6 t Spania 525,4 t Portugalia 1 749,4 t Franța 2 974,5 t 2021 și 2022: 100 000 t pe an Germania 8 568,4 t Lituania 27 417,0 t Letonia 15 422,3 t Țările de Jos 32 549,8 t Irlanda 3 864,9 t Polonia 5 995,4 t Spania 618,8 t Portugalia 2 060,3 t Franța 3 503,1 t”

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Se aplică de la 1 ianuarie 2021.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.