Începe proba gratuită

Regulament 2021/1426 · CELEX 32021R1426

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/1426 al Comisiei din 31 august 2021 privind autorizarea serinproteazei produse de Bacillus licheniformis DSM 19670 ca aditiv în hrana puilor pentru îngrășare (titularul autorizației: DSM Nutritional Products Ltd., reprezentată în Uniune de DSM Nutritional Products Sp. z o.o.) (Text cu relevanță pentru SEE)

Data act
31.08.2021
Intrare in vigoare
21.09.2021
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2021_307_R_0005
Status
In vigoare
aditivi alimentari autorizație de vânzare hrană pentru animale îngrășare păsări domestice

Recitale

(1) Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor destinați hranei animalelor, precum și motivele și procedurile de acordare a unei astfel de autorizații.

(2) În conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, s-a depus o cerere de autorizare a unui preparat de serinprotează produsă de Bacillus licheniformis (DSM 19670). Cererea a fost însoțită de informațiile și documentele necesare în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

(3) Cererea respectivă se referă la autorizarea serinproteazei produse de Bacillus licheniformis (DSM 19670) ca aditiv în hrana puilor pentru îngrășare, care urmează să fie clasificată în categoria „aditivi zootehnici” și în grupa funcțională „promotori de digestibilitate”.

(4) În avizul ei din 27 ianuarie 2021 (2), Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) a concluzionat că, în condițiile de utilizare propuse, serinproteaza produsă de Bacillus licheniformis DSM 19670 nu are efecte adverse asupra sănătății animalelor, asupra siguranței consumatorilor sau asupra mediului. Autoritatea a concluzionat că este necesar ca aditivul respectiv să fie considerat un iritant pentru piele, un potențial sensibilizant pentru piele și un sensibilizant al căilor respiratorii. Prin urmare, Comisia consideră că este necesar să fie luate măsuri adecvate de protecție pentru a preveni efectele negative asupra sănătății umane, îndeosebi în ceea ce îi privește pe utilizatorii aditivului respectiv. Autoritatea a concluzionat că aditivul are potențialul de a fi eficace în cazul puilor pentru îngrășare. Autoritatea nu consideră că sunt necesare cerințe specifice de monitorizare ulterioară introducerii pe piață. În plus, ea a verificat raportul referitor la metodele de analiză a aditivilor în hrana pentru animale, transmis de laboratorul de referință înființat prin Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

(5) Evaluarea serinproteazei produse de Bacillus licheniformis DSM 19670 demonstrează că sunt îndeplinite condițiile de autorizare prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, este necesar ca utilizarea acestui preparat să fie autorizată, conform specificațiilor din anexa la prezentul regulament.

(6) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

Articolul 1

Preparatul indicat în anexă, aparținând categoriei „aditivi zootehnici” și grupei funcționale „promotori de digestibilitate”, se autorizează ca aditiv în hrana animalelor, în condițiile prevăzute în anexa respectivă.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.