Recitale
(1) Regulamentul (UE) 2017/625 prevede că analizele, testele și diagnosticările de laborator efectuate pe eșantioane prelevate în timpul controalelor oficiale și al altor activități oficiale trebuie efectuate de laboratoare oficiale care au fost desemnate ca atare de către autoritățile competente ale statelor membre.
(2) În conformitate cu articolul 37 alineatul (4) litera (e) din Regulamentul (UE) 2017/625, laboratoarele oficiale trebuie să respecte, printre altele, anumite criterii de acreditare bazate pe standarde internaționale. Articolul 37 alineatul (5) prevede că obiectul acestei acreditări include metodele de analizare, testare sau diagnosticare de laborator care trebuie să fie utilizate atunci când laboratorul funcționează în calitate de laborator oficial.
(3) Scopul obligației de acreditare a laboratoarelor și a metodelor este de a asigura competența laboratoarelor oficiale de a produce rezultate fiabile și reproductibile ca bază pentru controalele oficiale armonizate și pentru alte activități oficiale în cadrul Uniunii.
(4) În același timp, procesul de acreditare necesită timp și resurse considerabile.
(5) Astfel, articolul 41 din Regulamentul (UE) 2017/625 împuternicește Comisia să adopte acte delegate care să precizeze cazurile și condițiile în care autoritățile competente pot desemna drept laboratoare oficiale laboratoarele care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 37 alineatul (4) litera (e) din regulamentul respectiv privind toate metodele pe care acestea le utilizează pentru controalele oficiale și alte activități oficiale. Aceste laboratoare pot fi desemnate în conformitate cu condițiile prevăzute în temeiul împuternicirii respective, cu condiția ca ele să îndeplinească criteriile stabilite la articolul 41 literele (a) și (b) din Regulamentul (UE) 2017/625.
(6) În domeniul sănătății plantelor, al materialelor care intră în contact cu produsele alimentare, al aditivilor alimentari, al enzimelor alimentare, al aromelor și al aditivilor furajeri, sunt necesare eforturi suplimentare pentru a finaliza procesul de acreditare. Sarcinile aferente sunt complexe, deoarece numărul potențial de substanțe care trebuie verificate într-o anumită matrice sau diferitele combinații analit/matrice implică o gamă largă și un număr mare de metode de testare. Acreditarea tuturor combinațiilor potențiale reprezintă o sarcină disproporționată în ceea ce privește timpul și resursele pentru laboratoarele din aceste domenii.
(7) Prin urmare, autoritățile competente trebuie să poată desemna drept laboratoare oficiale acele laboratoare care nu sunt acreditate pentru toate metodele pe care le utilizează pentru controalele oficiale și alte activități oficiale, cu condiția ca aceste laboratoare să dispună de un sistem de asigurare a calității și să utilizeze metode caracterizate de criteriile relevante stabilite în anexa III la Regulamentul (UE) 2017/625, precum și de modalitățile de aplicare a criteriilor respective.
(8) În domeniul sănătății plantelor, autoritățile competente trebuie să poată desemna drept laboratoare oficiale acele laboratoare care doresc să utilizeze o metodă pentru care nu au acreditare și care sunt deja acreditate pentru cel puțin o metodă de utilizare pentru un organism dăunător din același grup de organisme, și anume nematode, bacterii, ciuperci și oomycete, virusuri, viroizi și fitoplasme, insecte și acarieni, ca organism dăunător pentru care se utilizează metoda neacreditată.
(9) În conformitate cu articolul 167 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2017/625, în domeniul sănătății plantelor, articolul 37 alineatul (4) litera (e) și articolul 37 alineatul (5) din regulamentul respectiv se aplică de la 29 aprilie 2022. În ceea ce privește desemnarea laboratoarelor oficiale în domeniul sănătății plantelor, prezentul regulament trebuie, prin urmare, să se aplice, de asemenea, de la 29 aprilie 2022,