Începe proba gratuită

Regulament 2021/1052 · CELEX 32021R1052

Regulamentul (UE) 2021/1052 al Consiliului din 18 iunie 2021 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1387/2013 de suspendare a taxelor vamale autonome prevăzute în Tariful vamal comun pentru anumite produse agricole și industriale

Data act
18.06.2021
Intrare in vigoare
29.06.2021
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2021_227_R_0003
Status
Inactiv
cotă tarifară producția UE produs agricol produs industrial siguranța aprovizionării subproducție suspendarea taxelor vamale taxe corespunzătoare Tarifului Vamal Comun

Recitale

(1) Pentru a se asigura o aprovizionare suficientă și neîntreruptă cu anumite produse agricole și industriale care nu sunt produse în Uniune și pentru a se evita astfel perturbarea pieței produselor respective, taxele vamale prevăzute în Tariful vamal comun de tipul celor menționate la articolul 56 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (1) (denumite în continuare „taxe TVC”) pentru produsele respective au fost suspendate prin Regulamentul (UE) nr. 1387/2013 al Consiliului (2). Produsele respective pot fi importate în Uniune cu un nivel redus sau zero al taxelor.

(2) În cazul anumitor produse care nu figurează în anexa la Regulamentul (UE) nr. 1387/2013, producția din Uniune este inadecvată sau inexistentă. Prin urmare, este în interesul Uniunii să se acorde o suspendare completă a taxelor TVC pentru produsele respective.

(3) În vederea promovării producției integrate de baterii în Uniune, în conformitate cu Comunicarea Comisiei din 17 mai 2018 intitulată „Europa în mișcare – Mobilitate durabilă pentru Europa: sigură, conectată și curată”, ar trebui să se acorde o suspendare parțială a taxelor TVC pentru anumite produse care nu sunt incluse în anexa la Regulamentul (UE) nr. 1387/2013. Data pentru reexaminarea obligatorie a respectivelor suspendări ar trebui să fie 31 decembrie 2021, pentru ca reexaminarea menționată să ia în considerare evoluția sectorului bateriilor din Uniune.

(4) În cazul anumitor suspendări ale taxelor TVC care figurează în anexa la Regulamentul (UE) nr. 1387/2013, este necesară modificarea descrierii produselor și a clasificării, pentru a se ține cont de evoluția tehnică a produselor și de tendințele economice ale pieței.

(5) Menținerea suspendării taxelor TVC pentru anumite produse care figurează în anexa la Regulamentul (UE) nr. 1387/2013 nu mai este în interesul Uniunii. Prin urmare, suspendările pentru respectivele produse ar trebui să fie eliminate. În plus, suspendarea taxelor TVC pentru anumite produse care figurează în respectiva anexă ar trebui să fie eliminate, ca urmare a punerii în aplicare a acordului sub forma unei Declarații privind extinderea comerțului cu produse ale tehnologiei informației (3), care a redus la zero nivelul taxei pentru produsele în cauză.

(6) Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 1387/2013 ar trebui să fie modificat în consecință.

(7) Pentru a se evita orice întrerupere a aplicării sistemului de suspendări autonome și a se respecta orientările stabilite prin Comunicarea Comisiei din 13 decembrie 2011 privind suspendările și contingentele tarifare autonome, modificările prevăzute în prezentul regulament referitoare la suspendările tarifare pentru produsele în cauză ar trebui să se aplice de la 1 iulie 2021. Prin urmare, prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare în regim de urgență,

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Se aplică de la 1 iulie 2021.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.