Recitale
(1) În conformitate cu articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013, statele membre trebuie să reducă cuantumul plăților directe care urmează să fie acordate unui fermier pentru un an calendaristic dat, în temeiul titlului III capitolul 1 din respectivul regulament, cu minimum 5 % pentru partea din sumă care depășește 150 000 EUR. În conformitate cu articolul 7 alineatul (2) din respectivul regulament, produsul estimat al acestei reduceri este pus la dispoziție sub formă de sprijin suplimentar pentru măsurile din cadrul dezvoltării rurale.
(2) În conformitate cu articolul 11 alineatul (6) al patrulea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013, statele membre au notificat Comisiei, până la 19 februarie 2021, decizia lor privind reducerea cuantumului plăților directe și produsul estimat al reducerii pentru anul calendaristic 2021. Notificările transmise de Bulgaria, Cehia, Danemarca, Estonia, Irlanda, Grecia, Spania, Italia, Letonia, Ungaria, Țările de Jos, Polonia, Portugalia, Slovacia și Finlanda au indicat o estimare mai mare decât zero.
(3) În conformitate cu articolul 14 alineatul (1) al șaptelea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013, Cehia, Danemarca, Germania, Grecia, Franța, Letonia și Țările de Jos au notificat Comisiei decizia lor de a pune la dispoziție sub formă de sprijin suplimentar finanțat în cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) în exercițiul financiar 2022 un anumit procent din plafoanele lor naționale anuale pentru anul calendaristic 2021.
(4) În conformitate cu articolul 14 alineatul (2) al șaptelea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013, Croația, Luxemburg, Ungaria, Malta, Polonia, Portugalia și Slovacia au notificat Comisiei decizia lor de a pune la dispoziție, sub formă de plăți directe pentru anul calendaristic 2021, o anumită sumă din alocarea lor din FEADR pentru 2022.
(5) Prin urmare, este necesar să se adapteze anexele II și III la Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 astfel încât plafoanele naționale anuale și plafoanele nete anuale pentru plățile directe să reflecte deciziile luate de Bulgaria, Cehia, Danemarca, Germania, Estonia, Irlanda, Grecia, Spania, Franța, Croația, Italia, Letonia, Luxemburg, Ungaria, Malta, Țările de Jos, Polonia, Portugalia, Slovacia și Finlanda. Este, de asemenea, necesar să se adapteze anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 astfel încât defalcarea anuală pe state membre a sprijinului acordat de Uniune pentru dezvoltarea rurală să reflecte în mod egal deciziile respective.
(6) Prin urmare, anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 și anexele II și III la Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 trebuie modificate în consecință.
(7) Deoarece modificările aduse Regulamentului (UE) nr. 1307/2013 prin prezentul regulament afectează aplicarea regulamentului respectiv pentru anul 2021, în special în ceea ce privește stabilirea la timp a plafoanelor bugetare aplicabile anumitor scheme de sprijin direct, prezentul regulament trebuie să intre în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, iar modificările respective trebuie să se aplice de la 1 ianuarie 2021,