Recitale
(1) La 22 octombrie 2019, prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1844 al Comisiei (2) s-a acordat Applied Biocide GmbH o autorizație a Uniunii cu numărul de autorizație EU-0020540-0000 pentru punerea la dispoziție pe piață și utilizarea familiei de produse biocide „BPF_Iodine_VET”.
(2) La 10 aprilie 2020, societatea Applied Biocide GmbH a transmis o notificare Agenției Europene pentru Produse Chimice (denumită în continuare „agenția”), în conformitate cu articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 354/2013 al Comisiei (3), în ceea ce privește o modificare administrativă a autorizației Uniunii pentru familia de produse biocide „BPF_Iodine_VET”, astfel cum este descrisă în titlul 1 secțiunile 1 și 2 din anexa la regulamentul respectiv.
(3) Societatea Applied Biocide GmbH a propus modificarea denumirilor producătorilor de produse biocide la primul nivel de informare, informații administrative, modificarea denumirilor unui produs la al treilea nivel de informare în meta-RCP 2 și a unui produs în meta-RCP 6 și adăugarea denumirilor comerciale pentru produsele individuale în meta RCP 2 și 5, în rezumatul caracteristicilor produsului pentru familia de produse biocide „BPF_Iodine_VET”, astfel cum figurează în anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1844. Notificarea a fost înregistrată în Registrul produselor biocide cu numărul de caz BC-VD058524-35.
(4) La 9 iunie 2020, agenția a prezentat Comisiei un aviz (4) cu privire la modificările propuse, în conformitate cu articolul 11 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 354/2013. Avizul concluzionează că modificările autorizației existente solicitate de titularul autorizației se încadrează la articolul 50 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012 și că, după punerea în aplicare a modificărilor, condițiile prevăzute la articolul 19 din regulamentul respectiv sunt în continuare îndeplinite. La aceeași dată, agenția a transmis Comisiei rezumatul revizuit al caracteristicilor produsului biocid în toate limbile oficiale ale Uniunii, în conformitate cu articolul 11 alineatul (6) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 354/2013.
(5) Comisia este de acord cu avizul agenției și consideră, prin urmare, că este oportun să se modifice autorizația Uniunii pentru familia de produse biocide „BPF_Iodine_VET”.
(6) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt în conformitate cu avizul Comitetului permanent pentru produse biocide,