Recitale
(1) Articolul 4 din Regulamentul delegat (UE) 2015/1366 al Comisiei (2) stabilește baza contribuției financiare acordate de Uniune statelor membre pentru programele lor apicole. Aceasta trebuie alocată proporțional cu numărul total mediu de stupi notificat de statele membre în decursul celor doi ani calendaristici imediat anteriori notificării către Comisie a programelor apicole.
(2) Regulamentul (UE, Euratom) 2020/2093 al Consiliului (3) stabilește plafonul anual pentru Fondul european de garantare agricolă (FEGA). În cadrul acestui plafon, fondul respectiv va finanța contribuția Uniunii la programele apicole, în vigoare începând din 2021. Cuantumul total prevăzut în cadrul financiar multianual în ceea ce privește FEGA include o majorare de 60 de milioane EUR pe an pentru programele apicole.
(3) Pentru perioada 2021-2027, Comisia a propus alocarea contribuției sporite a Uniunii pentru programele apicole în conformitate cu prevederile din anexa VIII la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a normelor privind sprijinul pentru planurile strategice care urmează a fi elaborate de statele membre în cadrul politicii agricole comune (planurile strategice PAC) și finanțate de Fondul european de garantare agricolă (FEGA) și de Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 1305/2013 (4) și (UE) nr. 1307/2013 (5) ale Parlamentului European și ale Consiliului.
(4) Baza pentru alocarea contribuției Uniunii către statele membre stabilită în propunerea COM(2018) 392 final a Comisiei era alocarea fondurilor din partea Uniunii pentru programele apicole din perioada 2017-2019, care, la rândul său, se baza pe numărul de stupi comunicat în 2013 de statele membre în programele lor apicole pentru perioada 2014-2016, ajustat în funcție de cererile depuse de statele membre pentru alocare în perioada de programare 2017-2019.
(5) Contribuția sporită a Uniunii la programele apicole urmează să intre în vigoare începând din 2021, în timp ce planurile strategice PAC ale statelor membre în temeiul viitorului cadru legislativ PAC sunt preconizate să se aplice doar în 2023.
(6) Din motive de consecvență cu propunerea COM(2018) 392 final a Comisiei și pentru a se asigura coerența între alocările privind programele apicole pentru anii 2021 și 2022 și începând din 2023, alocările privind programele apicole pentru anii 2021 și 2022 trebuie calculate pe baza numărului de stupi comunicat în 2013 de statele membre în programele lor apicole pentru perioada 2014-2016, ajustat în funcție de cererile depuse de statele membre pentru alocare în perioada de programare 2017-2019.
(7) Prin urmare, Regulamentul delegat (UE) 2015/1366 trebuie modificat în consecință,