Începe proba gratuită

Regulament 2021/384 · CELEX 32021R0384

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/384 al Comisiei din 3 martie 2021 privind eligibilitatea denumirilor soiurilor de plante agricole și de legume și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 637/2009 (Text cu relevanță pentru SEE)

Data act
03.03.2021
Intrare in vigoare
24.03.2021
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2021_074_R_0004
Status
In vigoare
denumire de origine a unui produs denumirea produsului dreptul pentru protecția plantelor proprietate intelectuală

Recitale

(1) Directivele 2002/53/CE și 2002/55/CE stabilesc reguli generale în ceea ce privește eligibilitatea denumirilor soiurilor prin trimitere la articolul 63 din Regulamentul (CE) nr. 2100/94 al Consiliului (3).

(2) În conformitate cu articolul 63 din Regulamentul (CE) nr. 2100/94, pentru aprobarea unui soi de plante, denumirea soiului trebuie considerată eligibilă de către Oficiul Comunitar pentru Soiuri de Plante (OCSP). O denumire a unui soi este eligibilă dacă nu există niciunul dintre impedimentele prevăzute la alineatul (3) sau (4) din articolul respectiv.

(3) Regulamentul (CE) nr. 637/2009 al Comisiei (4) stabilește normele de aplicare a anumitor criterii stabilite la articolul 63 din Regulamentul (CE) nr. 2100/94 în ceea ce privește eligibilitatea denumirilor soiurilor de plante agricole și de legume în scopul aplicării articolului 9 alineatul (6) primul paragraf din Directiva 2002/53/CE și a articolului 9 alineatul (6) primul paragraf din Directiva 2002/55/CE.

(4) OCSP și statele membre au instituit un grup de experți care a elaborat și a modificat orientări privind eligibilitatea denumirilor în temeiul articolului 63 din Regulamentul (CE) nr. 2100/94 (denumite în continuare „orientările privind denumirile soiurilor”) (5). Pentru a asigura coerența în ceea ce privește aplicarea criteriilor prevăzute la articolul 63 din Regulamentul (CE) nr. 2100/94, este necesar să se prevadă alte clarificări ca urmare a elaborării orientărilor privind denumirile soiurilor.

(5) Regulamentul (CE) nr. 637/2009 a fost modificat de mai multe ori. Având în vedere necesitatea modificării normelor existente și din motive de securitate juridică, regulamentul respectiv trebuie abrogat și înlocuit cu prezentul regulament.

(6) O denumire a unui soi trebuie aprobată cu excepția cazului în care nu este eligibilă din cauza unor impedimente. În conformitate cu articolul 63 din Regulamentul (CE) nr. 2100/94, utilizarea unei denumiri a unui soi trebuie exclusă dacă există un drept anterior al unei terțe părți, dacă denumirea soiului se dovedește greu de recunoscut sau de reprodus, dacă denumirea este identică cu cea a unui soi din aceeași specie sau din specii înrudite îndeaproape sau cu denumiri utilizate în mod curent pentru comercializarea mărfurilor, dacă denumirea soiului poate contraveni bunelor moravuri într-un stat membru sau este contrară ordinii publice, în caz de confuzie cauzată de similitudini vizuale, fonetice sau conceptuale sau de un conținut înșelător.

(7) Pentru a acorda suficient timp autorităților competente pentru aplicarea noilor norme, prezentul regulament trebuie să se aplice de la 1 ianuarie 2022.

(8) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

Articolul 2

Eligibilitatea denumirilor soiurilor

(1) O denumire a soiului este eligibilă dacă nu există niciun impediment legat de atribuirea acesteia. (2) Există un impediment în atribuirea unei denumiri a unui soi dacă: (a) utilizarea denumirii soiului pe teritoriul Uniunii nu este posibilă din cauza unei obiecții formulate pe baza unui drept anterior al unei terțe părți, astfel cum se prevede la articolul 3 alineatul (1); (b) denumirea soiului este incompatibilă cu indicațiile geografice, cu denumirile de origine protejate sau cu specialitățile tradiționale garantate, astfel cum se prevede la articolul 3 alineatul (2); (c) denumirea soiului poate cauza dificultăți utilizatorilor săi în ceea ce privește recunoașterea sau reproducerea, astfel cum se prevede la articolul 4; (d) denumirea soiului coincide sau se poate confunda cu o denumire a unui soi sub care un alt soi din aceeași specie sau dintr-o specie înrudită îndeaproape este înregistrat într-un registru oficial al soiurilor sau sub care a fost comercializat un material aparținând unui alt soi, astfel cum se prevede la articolul 5; (e) denumirea soiului ar putea crea confuzie din cauza similitudinii sale vizuale, fonetice sau conceptuale cu denumirea unui soi din aceeași specie sau din specii înrudite îndeaproape, astfel cum se prevede la articolul 5; (f) denumirea soiului este identică sau poate fi confundată cu denumirile utilizate în mod obișnuit pentru comercializarea mărfurilor sau care trebuie să fie menținute libere în temeiul altor dispoziții legale, astfel cum se prevede la articolul 6; (g) denumirea soiului poate induce în eroare sau poate crea confuzie, astfel cum se prevede la articolul 7.

Articolul 3

Dreptul anterior al unei terțe părți

(1) Există un impediment din cauza dreptului anterior al unei terțe părți dacă o autoritate competentă confirmă o obiecție a unei terțe părți, titulară a unei mărci comerciale, împotriva atribuirii denumirii soiului pe teritoriul Uniunii. Acest impediment se referă la mărcile comerciale care: (a) au fost înregistrate în unul sau în mai multe state membre sau în Uniune înainte de înregistrarea denumirii soiului; (b) sunt identice sau similare cu denumirea soiului și (c) sunt înregistrate pentru mărfuri care constau în aceeași specie sau în specii înrudite îndeaproape cu soiul în cauză. (2) În cazul în care indicațiile geografice, denumirile de origine protejate sau specialitățile tradiționale garantate pentru produse agricole și alimentare, băuturi spirtoase, vinuri aromatizate și produse vitivinicole reprezintă drepturi anterioare ale unor părți terțe, utilizarea unei denumiri a unui soi pe teritoriul Uniunii este exclusă dacă denumirea soiului încalcă: (a) articolele 13 și 24 din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (6); (b) articolul 103 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (7); (c) articolul 20 din Regulamentul (UE) nr. 251/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (8); (d) articolul 21 alineatul (2) din Regulamentul (CE) 2019/787 al Parlamentului European și al Consiliului (9). (3) Impedimentul menționat la alineatul (1), care afectează eligibilitatea denumirii unui soi din cauza unui drept anterior, încetează să existe dacă s-a obținut acordul scris al titularului dreptului anterior în ceea ce privește utilizarea denumirii pentru soiul în cauză, cu condiția ca acest acord să nu fie susceptibil de a induce în eroare publicul în ceea ce privește originea veritabilă a produsului. (4) În cazul unui drept anterior al solicitantului privind întreaga denumire propusă a soiului sau o parte a acesteia, articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 2100/94 se aplică mutatis mutandis.

Articolul 4

Dificultăți în ceea ce privește recunoașterea sau reproducerea denumirii unui soi

(1) Există un impediment din cauza dificultăților în ceea ce privește recunoașterea sau reproducerea denumirii unui soi dacă respectiva denumire se dovedește greu de recunoscut sau de reprodus pentru utilizatori. (2) Denumirea unui soi se consideră greu de recunoscut sau de reprodus pentru utilizatori în următoarele cazuri: (a) dacă conține sau este alcătuită din comparative sau superlative; (b) dacă conține sau este alcătuită din denumirea botanică a unei specii fie din grupul speciilor de plante agricole, fie din grupul speciilor de legume căruia îi aparține soiul; (c) dacă conține sau este alcătuită din termeni tehnici și termeni legați de ameliorare, cu excepția cazului în care utilizarea lor în combinație cu alți termeni nu împiedică recunoașterea denumirii soiului ca atare; (d) dacă constă exclusiv într-o denumire geografică care a dobândit o reputație pentru specia în cauză; (e) dacă constă într-o singură literă sau una sau mai multe cifre, cu excepția cazului în care este vorba despre o practică consacrată pentru desemnarea anumitor soiuri; (f) dacă conține sau este alcătuită din prea multe cuvinte sau elemente, cu excepția cazului în care succesiunea termenilor o face ușor de recunoscut; (g) dacă conține un semn de punctuație sau un alt simbol, o succesiune de caractere majuscule și minuscule (cu excepția cazului în care prima literă este majusculă, iar restul denumirii în minuscule), un caracter sub formă de indice sau de exponent, un desen sau un element figurativ [cu excepția apostrofului (’), a virgulei (,), a unui număr maxim de două semne de exclamare neadiacente (!), a punctului (.) sau a simbolurilor cratimă (-), bară oblică (/) sau (\)]; (h) dacă conține sau este alcătuită dintr-un caracter sub formă de indice sau de exponent, un desen, un logo sau un element figurativ.

Articolul 5

Denumiri care sunt identice sau care pot fi confundate cu denumirea unui alt soi

(1) Există un impediment în atribuirea denumirii unui soi dacă aceasta este identică sau poate fi confundată cu: (a) denumirea unui soi sub care este înregistrat într-un registru oficial al soiurilor un alt soi din aceeași specie sau dintr-o specie înrudită îndeaproape sau (b) denumirea unui soi sub care a fost comercializat un material aparținând unui alt soi într-un stat membru sau pe teritoriul unei părți contractante la Uniunea Internațională pentru Protecția Noilor Soiuri de Plante (UPOV), cu excepția cazului în care celălalt soi nu mai există, iar denumirea sa nu a dobândit o semnificație specială. (2) Pentru a stabili dacă există o confuzie în sensul alineatului (1), autoritatea competentă analizează mai întâi, separat, fiecare aspect vizual, fonetic și conceptual și apoi efectuează o evaluare globală, luând în considerare, de asemenea, denumirile soiurilor din aceeași specie sau din specii înrudite îndeaproape, cu condiția ca soiurile în cauză menționate la prezentul alineat și la alineatul (1) să fi făcut fie obiectul unui drept de proprietate asupra unui soi de plante, fie al unei cereri de obținere a unui astfel de drept sau să fi fost acceptate oficial pentru comercializare pe unul dintre următoarele teritorii: (a) Uniunea Europeană; (b) Spațiul Economic European; (c) o parte contractantă la UPOV; (d) un membru al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). (3) În sensul prezentului articol, se aplică următoarele definiții: (a) „specii înrudite îndeaproape” înseamnă speciile enumerate în anexă; (b) „registrul oficial al soiurilor” înseamnă Catalogul comun al soiurilor de plante agricole, menționat la articolul 17 din Directiva 2002/53/CE sau la articolul 17 din Directiva 2002/55/CE, sau lista OCDE a soiurilor sau un registru al soiurilor de plante al unui membru al UPOV; (c) „soi care nu mai există” înseamnă un soi al cărui material nu mai există; (d) „denumirea nu a dobândit o semnificație specială” înseamnă o situație în care denumirea unui soi care a fost înscrisă într-un registru oficial al soiurilor de plante se consideră că a pierdut semnificația specială la expirarea unei perioade de zece ani după ștergerea din acel registru, dacă nu există circumstanțe excepționale.

Articolul 6

Denumirile utilizate în mod obișnuit pentru comercializarea mărfurilor

(1) Există un impediment în atribuirea denumirii unui soi dacă denumirea soiului este identică sau poate fi confundată cu denumiri utilizate în mod obișnuit pentru comercializarea mărfurilor sau care trebuie să fie menținute libere în virtutea altor dispoziții legale. (2) Denumirile care sunt utilizate în mod curent pentru comercializarea mărfurilor sau cele care trebuie să fie menținute libere în virtutea altor dispoziții legale sunt: (a) denumirile de monede; (b) termenii asociați cu greutăți și măsuri; (c) expresiile și termenii care nu trebuie utilizați în alte scopuri decât cele prevăzute de legislația Uniunii sau a unui stat membru.

Articolul 7

Conținut înșelător

(1) Există un impediment în atribuirea denumirii unui soi dacă aceasta poate induce în eroare sau poate crea confuzie în ceea ce privește caracteristicile, valoarea sau identitatea soiului sau identitatea amelioratorului sau a oricărei alte părți la procedură. (2) Se consideră că denumirea unui soi poate induce în eroare sau poate crea confuzie dacă: (a) creează falsa impresie că soiul este înrudit sau derivă dintr-un alt soi specific; (b) creează falsa impresie că soiul posedă caracteristici speciale sau o valoare specială; (c) se referă la o caracteristică sau o valoare specifică într-o manieră care creează falsa impresie că numai acel soi posedă acea caracteristică sau valoare specifică, când de fapt alte soiuri ale aceleiași specii pot să posede aceeași caracteristică sau valoare; (d) este similară cu o denumire comercială bine-cunoscută, alta decât o marcă înregistrată sau o denumire a unui soi; (e) sugerează că soiul este un alt soi; (f) creează o falsă impresie privind identitatea solicitantului, persoana responsabilă cu păstrarea soiului sau amelioratorul; (g) conține sau este alcătuită din termenii următori: (i) comparative sau superlative care pot fi înșelătoare în ceea ce privește caracteristicile soiului; (ii) denumirea botanică sau denumirea comună a unei specii fie din grupul speciilor de plante agricole, fie din grupul speciilor de legume căruia îi aparține soiul; (iii) numele unei persoane fizice sau juridice sau o trimitere la aceasta, creând astfel o falsă impresie privind identitatea solicitantului, persoana responsabilă cu păstrarea soiului sau amelioratorul; (h) conține o denumire geografică ce ar putea induce în eroare utilizatorul în ceea ce privește caracteristicile sau valoarea cultivării și utilizării soiului.

Articolul 8

Abrogarea Regulamentului (CE) nr. 637/2009

Regulamentul (CE) nr. 637/2009 se abrogă. Cu toate acestea, el continuă să se aplice denumirilor soiurilor care au fost propuse de către solicitant autorității competente pentru aprobare înainte de 1 ianuarie 2022.

Articolul 9

Intrare în vigoare și aplicare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Se aplică de la 1 ianuarie 2022.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.