Începe proba gratuită

Regulament 2021/280 · CELEX 32021R0280

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/280 al Comisiei din 22 februarie 2021 de modificare a Regulamentelor (UE) 2015/1222, (UE) 2016/1719, (UE) 2017/2195 și (UE) 2017/1485 în vederea alinierii acestora la Regulamentul (UE) 2019/943 (Text cu relevanță pentru SEE)

Data act
22.02.2021
Intrare in vigoare
15.03.2021
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2021_062_R_0004
Status
In vigoare
Agenția Uniunii Europene pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei distribuția energiei electrice dreptul energiei energie electrică piața energiei piață unică politica energetică a UE rețea energetică siguranța aprovizionării

Recitale

(1) Introducerea unor norme armonizate privind comerțul cu energie electrică și operarea rețelelor prin intermediul codurilor și orientărilor privind rețeaua de energie electrică s-a dovedit a fi esențială pentru realizarea unei piețe integrate a energiei electrice în Uniune.

(2) Regulamentul (UE) 2015/1222 al Comisiei (2), Regulamentul (UE) 2016/1719 al Comisiei (3), Regulamentul (UE) 2017/2195 al Comisiei (4) și Regulamentul (UE) 2017/1485 al Comisiei (5) prevăd norme importante pentru buna funcționare a pieței interne a energiei electrice, deoarece stabilesc norme detaliate care trebuie urmate de autoritățile de reglementare pentru a defini în comun termenele și condițiile sau metodologiile necesare pentru alinierea comerțului cu energie electrică și a operării rețelelor în Uniune.

(3) Experiența practică dobândită în urma procesului de adoptare a managementului congestiilor de rețea a arătat că trebuie clarificate două aspecte ale procesului de adoptare.

(4) Regulamentul (UE) 2019/942 al Parlamentului European și al Consiliului (6) și Regulamentul (UE) 2019/943 au modificat cadrul de reglementare al pieței interne a energiei electrice, inclusiv procesul pentru stabilirea de comun acord a termenelor și condițiilor sau a metodologiilor.

(5) Astfel cum se prevede la articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2019/942, termenele și condițiile sau metodologiile care necesitau anterior aprobarea tuturor autorităților de reglementare sunt acum adoptate direct de Agenția Uniunii Europene pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei („agenția”). Regulamentele (UE) 2019/942 și (UE) 2019/943 prevăd, de asemenea, că autoritățile naționale de reglementare și agenția au dreptul de a revizui și de a modifica propunerile de termene și condiții sau de metodologii prezentate de operatorii de transport și de sistem („OTS”) și de operatorii pieței de energie electrică desemnați („OPEED”).

(6) De asemenea, Regulamentele (UE) 2019/942 și (UE) 2019/943 stabilesc că autoritățile naționale de reglementare și agenția sunt responsabile cu adoptarea textelor finale ale termenelor și condițiilor sau ale metodologiilor și că au dreptul de a revizui și de a modifica propunerile prezentate de OTS sau de OPEED pentru a se asigura că acestea sunt în conformitate cu obiectivele Regulamentelor (UE) 2015/1222, (UE) 2016/1719, (UE) 2017/2195 și (UE) 2017/1485 și contribuie la integrarea pieței, la nediscriminare, la o concurență eficace și la buna funcționare a pieței energiei electrice.

(7) Aceste schimbări trebuie să se reflecte în Regulamentele (UE) 2015/1222, (UE) 2016/1719, (UE) 2017/2195 și (UE) 2017/1485.

(8) Experiența dobândită în ceea ce privește procesul actual de elaborare a termenelor și condițiilor sau a metodologiilor, inclusiv jurisprudența recentă și întârzierile în ajungerea la un acord cu privire la anumite termene și condiții sau metodologii, au făcut necesară revizuirea procedurii de reglementare pentru definirea termenelor și condițiilor sau a metodologiilor, pentru a se asigura faptul că acestea sunt adoptate în timp util.

(9) În conformitate cu jurisprudența recentă a Curții (7), Regulamentul (UE) 2015/1222 permite fiecărei autorități naționale de reglementare în parte să solicite modificări ale propunerilor de termene și condiții sau de metodologii depuse de OTS-uri sau de OPEED-uri. O asemenea posibilitate ar putea conduce la succederea mai multor cereri individuale de modificare și propuneri modificate respective referitoare la termene și condiții sau metodologii, fără vreo perspectivă realistă de aprobare și de implementare în timp util. Această situație nu numai că ar putea conduce la întârzieri semnificative în elaborarea termenelor și condițiilor sau a metodologiilor, ci lipsa de coordonare a cererilor individuale de modificare a propunerilor de termene și condiții sau de metodologii ar putea crea, de asemenea, insecuritate juridică, deoarece nu ar fi clar care dintre cererile de modificare ar trebui să prevaleze în cele din urmă. Pentru a se evita o asemenea situație, Regulamentele (UE) 2015/1222, (UE) 2016/1719, (UE) 2017/2195 și (UE) 2017/1485 trebuie să stabilească o procedură clară pentru coordonarea cererilor de modificare a termenelor și condițiilor sau a metodologiilor.

(10) Procedura pentru coordonarea deciziilor privind termenele și condițiile sau metodologiile este identică în Regulamentele (UE) 2015/1222, (UE) 2016/1719, (UE) 2017/2195 și (UE) 2017/1485. De asemenea, procesul de modificare a acestor patru regulamente este identic. Prin urmare, se justifică adoptarea modificărilor aduse acestor patru regulamente printr-un singur regulament de modificare.

(11) Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul comitetului menționat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2019/943,

Articolul 1

Modificări aduse Regulamentului (UE) 2015/1222

Articolul 9 din Regulamentul (UE) 2015/1222 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 9 Adoptarea termenelor și condițiilor sau a metodologiilor (1) OTS-urile și OPEED-urile elaborează termenele și condițiile sau metodologiile prevăzute în prezentul regulament și le prezintă spre aprobare agenției sau autorităților de reglementare competente în termenele-limită corespunzătoare prevăzute în prezentul regulament. În circumstanțe excepționale, în special în cazurile în care un termen-limită nu poate fi respectat din cauza unor circumstanțe externe sferei OTS-urilor sau OPEED-urilor, termenele-limită în ceea ce privește termenele și condițiile sau metodologiile pot fi prelungite de către agenție în procedurile conform alineatului (6), în comun de către toate autoritățile de reglementare competente în procedurile conform alineatului (7) și de către autoritatea de reglementare competentă în procedurile conform alineatului (8). În cazul în care o propunere de termene și condiții sau de metodologii în conformitate cu prezentul regulament trebuie să fie elaborată și convenită cu mai mult de un OTS sau OPEED, OTS-urile și OPEED-urile participante cooperează îndeaproape. OTS-urile, cu sprijinul ENTSO pentru energie electrică, și toate OPEED-urile informează periodic autoritățile de reglementare competente și agenția în legătură cu progresele înregistrate în ceea ce privește elaborarea respectivelor termene și condiții sau metodologii. (2) În cazul în care OTS-urile sau OPEED-urile care decid cu privire la propunerile de termene și condiții sau de metodologii enumerate la alineatul (6) nu sunt în măsură să ajungă la un acord, ele trebuie să decidă prin vot cu majoritate calificată. Majoritatea calificată trebuie obținută în cadrul fiecăreia dintre clasele de vot respective ale OTS-urilor și ale OPEED-urilor. Majoritatea calificată pentru propunerile enumerate la alineatul (6) necesită următoarea majoritate: (a) OTS-urile sau OPEED-urile reprezentând cel puțin 55 % din statele membre și (b) OTS-urile sau OPEED-urile reprezentând state membre care cuprind cel puțin 65 % din populația Uniunii. O minoritate de blocare pentru deciziile privind propunerile de termene și condiții sau de metodologii enumerate la alineatul (6) trebuie să includă OTS-urile sau OPEED-urile reprezentând cel puțin patru state membre. În caz contrar, majoritatea calificată este considerată ca fiind întrunită. În cazul deciziilor OTS-urilor privind propunerile de termene și condiții sau de metodologii enumerate la alineatul (6), se atribuie câte un vot fiecărui stat membru. Dacă pe teritoriul unui stat membru există mai multe OTS-uri, statul membru respectiv distribuie drepturile de vot între aceste OTS-uri. În cazul deciziilor OPEED-urilor privind propunerile de termene și condiții sau de metodologii enumerate la alineatul (6), se atribuie câte un vot fiecărui stat membru. Fiecare OPEED dispune de un număr de voturi egal cu numărul statelor membre în care este desemnat. Dacă pe teritoriul unui stat membru sunt desemnate mai multe OPEED-uri, statul membru distribuie drepturile de vot între OPEED-uri, luând în considerare volumul de energie electrică respectiv al acestora tranzacționat în acel stat membru în exercițiul financiar precedent. (3) Cu excepția articolului 43 alineatul (1), a articolului 44, a articolului 56 alineatul (1), a articolului 63 și a articolului 74 alineatul (1), în cazul în care OTS-urile care decid cu privire la propunerile de termene și condiții sau de metodologii enumerate la alineatul (7) nu sunt în măsură să ajungă la un acord și în cazul în care regiunile în cauză sunt compuse din mai mult de cinci state membre, OTS-urile decid prin vot cu majoritate calificată. Majoritatea calificată trebuie obținută în cadrul fiecăreia dintre clasele de vot respective ale OTS-urilor și ale OPEED-urilor. Majoritatea calificată pentru propunerile de termene și condiții sau de metodologii enumerate la alineatul (7) necesită următoarea majoritate: (a) OTS-urile reprezentând cel puțin 72 % dintre statele membre vizate; și (b) OTS-urile reprezentând state membre care cuprind cel puțin 65 % din populația regiunii în cauză. O minoritate de blocare pentru deciziile privind propunerile de termene și condiții sau de metodologii enumerate la alineatul (7) trebuie să includă cel puțin numărul minim de OTS-uri reprezentând peste 35 % din populația statelor membre participante, plus OTS-urile reprezentând cel puțin un stat membru suplimentar vizat. În caz contrar, majoritatea calificată este considerată ca fiind întrunită. OTS-urile care decid cu privire la propunerile de termene și condiții sau de metodologii enumerate la alineatul (7) în legătură cu regiuni compuse din cel mult cinci state membre decid pe bază de consens. În cazul deciziilor OTS-urilor privind propunerile de termene și condiții sau de metodologii enumerate la alineatul (7), se atribuie câte un vot fiecărui stat membru. Dacă pe teritoriul unui stat membru există mai multe OTS-uri, statul membru respectiv distribuie drepturile de vot între aceste OTS-uri. OPEED-urile care decid cu privire la propunerile de termene și condiții sau de metodologii enumerate la alineatul (7) decid pe bază de consens. (4) Dacă OTS-urile sau OPEED-urile nu prezintă autorităților de reglementare competente sau agenției o propunere inițială sau modificată de termene și condiții sau de metodologii, în conformitate cu alineatele (6)-(8) sau (12), în termenele-limită stabilite în prezentul regulament, ele furnizează autorităților de reglementare competente și agenției proiectele relevante de termene și condiții sau de metodologii și explică motivele care au împiedicat atingerea unui acord. Agenția, toate autoritățile de reglementare competente împreună sau autoritatea de reglementare competentă iau măsurile adecvate pentru adoptarea termenelor și condițiilor sau a metodologiilor în conformitate cu alineatele (6), (7) și, respectiv, (8), de exemplu solicitând modificări sau revizuind și completând proiectele în temeiul prezentului alineat, inclusiv în cazul în care nu a fost prezentat niciun proiect, și le aprobă. (5) Fiecare autoritate de reglementare sau, acolo unde este cazul, agenția, aprobă termenele și condițiile sau metodologiile utilizate pentru calcularea sau stabilirea cuplării unice a piețelor pentru ziua următoare și intrazilnice, dezvoltate de OTS-uri și de OPEED-uri. Ele sunt responsabile cu aprobarea termenelor și condițiilor sau a metodologiilor menționate la alineatele (6), (7) și (8). Înainte de a aproba termenele și condițiile sau metodologiile, agenția sau autoritățile de reglementare competente revizuiesc propunerile, dacă este necesar, după consultarea OTS-urilor sau OPEED-urilor respective, pentru a se asigura că propunerile sunt în conformitate cu scopul prezentului regulament și contribuie la integrarea pieței, la nediscriminare, la o concurență eficace și la buna funcționare a pieței. (6) Propunerile privind următoarele termene și condiții sau metodologii, precum și orice modificări ale acestora, sunt supuse aprobării de către agenție: (a) planul privind exercitarea în comun a funcțiilor de OCP, în conformitate cu articolul 7 alineatul (3); (b) regiunile de calcul al capacităților, în conformitate cu articolul 15 alineatul (1); (c) metodologia de furnizare a datelor privind producția și consumul, în conformitate cu articolul 16 alineatul (1); (d) metodologia pentru modelul comun de rețea, în conformitate cu articolul 17 alineatul (1); (e) propunerea de metodologie armonizată de calcul al capacităților, în conformitate cu articolul 21 alineatul (4); (f) metodologia de ultimă instanță, în conformitate cu articolul 36 alineatul (3); (g) algoritmul prezentat de OPEED-uri în conformitate cu articolul 37 alineatul (5), inclusiv cerințele OTS-urilor și OPEED-urilor privind elaborarea algoritmului, în conformitate cu articolul 37 alineatul (1); (h) produsele care pot fi luate în considerare de către OPEED-uri în procesul de cuplare unică a piețelor pentru ziua următoare și a piețelor intrazilnice, în conformitate cu articolele 40 și 53; (i) prețurile minime și maxime în conformitate cu articolul 41 alineatul (1) și cu articolul 54 alineatul (2); (j) metodologia de stabilire a prețurilor pentru capacitățile intrazilnice, care urmează să fie elaborată în conformitate cu articolul 55 alineatul (1); (k) ora de deschidere a porții pieței intrazilnice interzonale și ora de închidere a porții pieței intrazilnice interzonale în conformitate cu articolul 59 alineatul (1); (l) termenul pentru fermitatea din ziua următoare, în conformitate cu articolul 69; (m) metodologia de distribuire a veniturilor din congestii, în conformitate cu articolul 73 alineatul (1). (7) Propunerile privind următoarele termene și condiții sau metodologii, precum și orice modificări ale acestora, sunt supuse aprobării de către toate autoritățile de reglementare din regiunea vizată: (a) metodologia comună de calcul al capacităților, în conformitate cu articolul 20 alineatul (2); (b) deciziile privind introducerea și amânarea introducerii calculului cu metoda bazată pe flux în conformitate cu articolul 20 alineatele (2)-(6) și cu privire la derogări în conformitate cu articolul 20 alineatul (7); (c) metodologia pentru redispecerizarea și pentru comercializarea în contrapartidă coordonate, în conformitate cu articolul 35 alineatul (1); (d) metodologiile comune pentru calculul schimburilor planificate, în conformitate cu articolul 43 alineatul (1) și articolul 56 alineatul (1); (e) procedurile de ultimă instanță, în conformitate cu articolul 44; (f) licitațiile regionale complementare, în conformitate cu articolul 63 alineatul (1); (g) condițiile pentru furnizarea alocării explicite, în conformitate cu articolul 64 alineatul (2); (h) metodologia privind partajarea costurilor de redispecerizare sau de comercializare în contrapartidă, în conformitate cu articolul 74 alineatul (1). (8) Următoarele termene și condițiile sau metodologii, precum și orice modificări ale acestora, sunt supuse aprobării individuale de către fiecare autoritate de reglementare sau altă autoritate competentă din statele membre în cauză: (a) după caz, desemnarea și revocarea OPEED sau suspendarea desemnării în conformitate cu articolul 4 alineatele (2), (8) și (9); (b) după caz, tarifele sau metodologiile folosite la calcularea tarifelor OPEED-urilor referitoare la tranzacționarea pe piața pentru ziua următoare și piața intrazilnică, în conformitate cu articolul 5 alineatul (1); (c) propunerile OTS-urilor individuale de revizuire a configurației zonelor de ofertare în conformitate cu articolul 32 alineatul (1) litera (d); (d) după caz, propunerile privind alocarea capacităților intrazonale și alte acorduri în conformitate cu articolele 45 și 57; (e) costurile aferente alocării capacităților și gestionării congestiilor, în conformitate cu articolele 75-79; (f) după caz, partajarea costurilor regionale aferente cuplării unice a piețelor pentru ziua următoare și a piețelor intrazilnice, în conformitate cu articolul 80 alineatul (4). (9) Propunerea privind termenele și condițiile sau metodologiile trebuie să includă o propunere de calendar pentru punerea lor în aplicare, precum și o descriere a impactului preconizat al acestora asupra obiectivelor prezentului regulament. Propunerile de termene și condiții sau de metodologii care sunt supuse aprobării de către mai multe autorități de reglementare în conformitate cu alineatul (7) se prezintă agenției în termen de o săptămână de la transmiterea lor către autoritățile de reglementare. Propunerile de termene și condiții sau de metodologii care sunt supuse aprobării de către o autoritate de reglementare în conformitate cu alineatul (8) pot fi prezentate agenției în termen de o lună de la transmiterea lor, la discreția autorității de reglementare, însă trebuie prezentate la cererea agenției în scopuri de informare în conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2019/942, dacă agenția consideră că propunerea are un impact transfrontalier. La cererea autorităților de reglementare competente, agenția emite în termen de trei luni un aviz cu privire la propunerile de termene și condiții sau de metodologii. (10) În cazul în care aprobarea termenelor și condițiilor sau a metodologiilor în conformitate cu alineatul (7) sau modificarea acestora în conformitate cu alineatul (12) necesită o decizie din partea mai multor autorități de reglementare, autoritățile de reglementare competente se consultă, cooperează îndeaproape și se coordonează pentru a ajunge la un acord. După caz, autoritățile de reglementare competente iau în considerare avizul agenției. Autoritățile de reglementare sau, în cazurile în care este competentă, agenția iau deciziile cu privire la termenele și condițiile sau metodologiile prezentate în conformitate cu alineatele (6), (7) și (8) în termen de șase luni de la primirea termenelor și condițiilor sau a metodologiilor de către agenție sau de către autoritatea de reglementare sau, după caz, de către ultima autoritate de reglementare în cauză. Perioada respectivă începe în ziua următoare celei în care propunerea a fost înaintată agenției în conformitate cu alineatul (6), ultimei autorități de reglementare în cauză în conformitate cu alineatul (7) sau, după caz, autorității de reglementare în conformitate cu alineatul (8). (11) În cazul în care autoritățile de reglementare nu au reușit să ajungă la un acord în perioada menționată la alineatul (10) sau la cererea lor comună ori la cererea agenției în conformitate cu articolul 5 alineatul (3) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) 2019/942, agenția adoptă, în termen de șase luni, o decizie privind propunerile de termene și condiții sau de metodologii prezentate, în conformitate cu articolul 5 alineatul (3) și cu articolul 6 alineatul (10) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) 2019/942. (12) În cazul în care agenția sau toate autoritățile de reglementare competente împreună sau autoritatea de reglementare competentă solicită o modificare pentru a aproba termenele și condițiile sau metodologiile prezentate în conformitate cu alineatele (6), (7) și, respectiv, (8), OTS-urile sau OPEED-urile relevante prezintă o propunere de modificare a termenelor și condițiilor sau a metodologiilor în vederea aprobării în termen de două luni de la solicitarea agenției, a autorităților de reglementare competente sau a autorității de reglementare competente. Agenția, autoritățile de reglementare competente sau autoritatea de reglementare competentă decid cu privire la termenele și condițiile sau metodologiile modificate în termen de două luni de la prezentarea acestora. În cazul în care autoritățile de reglementare competente nu au reușit să ajungă la un acord cu privire la termenele și condițiile sau metodologiile în temeiul alineatului (7) în termenul-limită de două luni sau la cererea lor comună ori la cererea agenției în conformitate cu articolul 5 alineatul (3) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) 2019/942, agenția adoptă, în termen de șase luni, o decizie privind termenele și condițiile sau metodologiile modificate, în conformitate cu articolul 5 alineatul (3) și cu articolul 6 alineatul (10) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) 2019/942. În cazul în care OTS-urile sau OPEED-urile relevante nu prezintă o propunere de modificare a termenelor și condițiilor sau a metodologiilor, se aplică procedura prevăzută la alineatul (4) din prezentul articol. (13) În cazul în care sunt responsabile cu adoptarea termenelor și condițiilor sau a metodologiilor în conformitate cu alineatele (6), (7) și (8), agenția sau toate autoritățile de reglementare competente împreună sau autoritatea de reglementare competentă pot solicita, respectiv, propuneri de modificare a acestor termene și condiții sau metodologii și pot stabili un termen-limită pentru prezentarea propunerilor respective. OTS-urile și OPEED-urile responsabile cu elaborarea unei propuneri de termene și condiții sau de metodologii pot înainta propuneri de modificare autorităților de reglementare și agenției. Propunerile de modificare a termenelor și condițiilor sau a metodologiilor sunt transmise spre consultare în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 12 și sunt aprobate în conformitate cu procedura stabilită la prezentul articol. (14) OTS-urile și OPEED-urile responsabile cu stabilirea termenelor și condițiilor sau a metodologiilor în conformitate cu prezentul regulament le publică pe internet după aprobarea lor de către agenție sau de către autoritățile de reglementare competente sau, dacă o astfel de aprobare nu este necesară, după elaborarea lor, cu excepția cazului în care aceste informații sunt considerate confidențiale în conformitate cu articolul 13.”

Articolul 2

Modificări aduse Regulamentului (UE) 2016/1719

Articolul 4 din Regulamentul (UE) 2016/1719 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 4 Adoptarea termenelor și condițiilor sau a metodologiilor (1) OTS elaborează termenele și condițiile sau metodologiile prevăzute în prezentul regulament și le prezintă spre aprobare agenției sau autorităților de reglementare competente în termenele-limită corespunzătoare prevăzute în prezentul regulament. În circumstanțe excepționale, în special în cazurile în care un termen-limită nu poate fi respectat din cauza unor circumstanțe externe sferei OTS, termenele-limită în ceea ce privește termenele și condițiile sau metodologiile pot fi prelungite de către agenție în procedurile conform alineatului (6) și în comun de către toate autoritățile de reglementare competente în procedurile conform alineatului (7). În cazul în care o propunere de termene și condiții sau de metodologii elaborată în temeiul prezentului regulament trebuie să fie elaborată și aprobată de mai mulți OTS, OTS participanți cooperează îndeaproape. OTS, cu sprijinul ENTSO-E, informează periodic autoritățile de reglementare competente și agenția în legătură cu progresele înregistrate în ceea ce privește elaborarea acestor termene și condiții sau metodologii. (2) În cazul în care OTS care decid cu privire la propunerile de termene și condiții sau de metodologii enumerate la alineatul (6) nu sunt în măsură să ajungă la un acord, ei trebuie să decidă prin vot cu majoritate calificată. Majoritatea calificată pentru propunerile în conformitate cu alineatul (6) necesită următoarea majoritate: (a) OTS reprezentând cel puțin 55 % dintre statele membre; și (b) OTS reprezentând state membre care cuprind cel puțin 65 % din populația Uniunii. O minoritate de blocare pentru deciziile privind propunerile de termene și condiții sau de metodologii enumerate la alineatul (6) trebuie să includă OTS reprezentând cel puțin patru state membre. În caz contrar, majoritatea calificată este considerată ca fiind întrunită. În cazul deciziilor OTS privind propunerile de termene și condiții sau de metodologii enumerate la alineatul (6), se atribuie câte un vot fiecărui stat membru. Dacă pe teritoriul unui stat membru există mai multe OTS, statul membru respectiv distribuie drepturile de vot între aceste OTS. (3) În cazul în care OTS care decid cu privire la propunerile de termene și condiții sau de metodologii enumerate la alineatul (7) nu sunt în măsură să ajungă la un acord și în cazul în care regiunile în cauză sunt compuse din mai mult de cinci state membre, OTS decid prin vot cu majoritate calificată. Majoritatea calificată pentru propunerile în conformitate cu alineatul (7) necesită următoarea majoritate: (a) OTS reprezentând cel puțin 72 % dintre statele membre vizate; și (b) OTS reprezentând state membre care cuprind cel puțin 65 % din populația regiunii în cauză. O minoritate de blocare pentru deciziile privind propunerile de termene și condiții sau de metodologii enumerate la alineatul (7) trebuie să includă cel puțin numărul minim de OTS reprezentând peste 35 % din populația statelor membre participante, plus OTS reprezentând cel puțin un stat membru suplimentar vizat. În caz contrar, majoritatea calificată este considerată ca fiind întrunită. OTS care decid cu privire la propunerile de termene și condiții sau de metodologii enumerate la alineatul (7) în legătură cu regiuni compuse din cel mult cinci state membre decid pe bază de consens. În cazul deciziilor OTS privind propunerile de termene și condiții sau de metodologii enumerate la alineatul (7), se atribuie câte un vot fiecărui stat membru. Dacă pe teritoriul unui stat membru există mai multe OTS, statul membru respectiv distribuie drepturile de vot între aceste OTS. (4) Dacă OTS nu prezintă autorităților de reglementare competente sau agenției o propunere inițială sau modificată de termene și condiții sau de metodologii, în conformitate cu alineatele (6)-(7) sau (11), în termenele-limită stabilite în prezentul regulament, ei furnizează autorităților de reglementare competente și agenției proiectele relevante de termene și condiții sau de metodologii și explică motivele care au împiedicat atingerea unui acord. Agenția sau toate autoritățile de reglementare competente împreună iau măsurile adecvate pentru adoptarea termenelor și condițiilor sau a metodologiilor în conformitate cu alineatul (6) sau, respectiv, (7), de exemplu solicitând modificări sau revizuind și completând proiectele în temeiul prezentului alineat, inclusiv în cazul în care nu a fost prezentat niciun proiect, și le aprobă. (5) Fiecare autoritate de reglementare sau, dacă este cazul, agenția este responsabilă pentru aprobarea termenelor și condițiilor sau a metodologiilor menționate la alineatele (6) și (7). Înainte de a aproba termenele și condițiile sau metodologiile, agenția sau autoritățile de reglementare competente revizuiesc propunerile, dacă este necesar, după consultarea OTS respectivi, pentru a se asigura că propunerile sunt în conformitate cu scopul prezentului regulament și contribuie la integrarea pieței, la nediscriminare, la o concurență eficace și la buna funcționare a pieței. (6) Propunerile privind următoarele termene și condiții sau metodologii, precum și orice modificări ale acestora, sunt supuse aprobării de către agenție: (a) metodologia de furnizare a datelor privind producția și consumul, în temeiul articolului 17; (b) metodologia pentru modelul comun de rețea, în temeiul articolului 18; (c) cerințele pentru platforma unică de alocare, în temeiul articolului 49; (d) normele armonizate de alocare, în temeiul articolului 51; (e) metodologia de distribuire a veniturilor din congestii, în temeiul articolului 57; (f) metodologia de partajare a costurilor de constituire, dezvoltare și operare a platformei unice de alocare, în temeiul articolului 59; (g) metodologia de partajare a costurilor suportate pentru a garanta fermitatea și remunerarea drepturilor de transport pe termen lung, în temeiul articolului 61. (7) Propunerile privind următoarele termene și condiții sau metodologii, precum și orice modificări ale acestora, sunt supuse aprobării de către toate autoritățile de reglementare din regiunea vizată: (a) metodologia de calcul al capacităților, în temeiul articolului 10; (b) metodologia de împărțire a capacității interzonale, în conformitate cu articolul 16; (c) elaborarea la nivel regional a drepturilor de transport pe termen lung, în temeiul articolului 31; (d) stabilirea procedurilor de rezervă, în conformitate cu articolul 42; (e) cerințele regionale ale normelor de alocare armonizate în temeiul articolului 52, inclusiv dispozițiile regionale privind compensarea, în temeiul articolului 55. (8) Propunerea privind termenele și condițiile sau metodologiile trebuie să includă o propunere de calendar pentru punerea lor în aplicare, precum și o descriere a impactului preconizat al acestora asupra obiectivelor prezentului regulament. Propunerile de termene și condiții sau de metodologii care sunt supuse aprobării de către mai multe autorități de reglementare sau de către toate autoritățile de reglementare în conformitate cu alineatul (7) se prezintă agenției în termen de o săptămână de la transmiterea lor către autoritățile de reglementare. La cererea autorităților de reglementare competente, agenția emite în termen de trei luni un aviz cu privire la propunerile de termene și condiții sau de metodologii. (9) În cazul în care aprobarea termenelor și condițiilor sau a metodologiilor în conformitate cu alineatul (7) sau modificarea acestora în conformitate cu alineatul (11) necesită o decizie din partea mai multor autorități de reglementare, autoritățile de reglementare competente se consultă, cooperează îndeaproape și se coordonează pentru a ajunge la un acord. După caz, autoritățile de reglementare competente iau în considerare avizul agenției. Autoritățile de reglementare sau, în cazurile în care este competentă, agenția iau deciziile cu privire la termenele și condițiile sau metodologiile prezentate în conformitate cu alineatele (6) și (7) în termen de șase luni de la primirea termenelor și condițiilor sau a metodologiilor de către agenție sau, după caz, de către ultima autoritate de reglementare în cauză. Perioada respectivă începe în ziua următoare celei în care propunerea a fost înaintată agenției în conformitate cu alineatul (6) sau ultimei autorități de reglementare în cauză în conformitate cu alineatul (7). (10) În cazul în care autoritățile de reglementare nu au reușit să ajungă la un acord în perioada menționată la alineatul (9) sau la cererea lor comună ori la cererea agenției în conformitate cu articolul 5 alineatul (3) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) 2019/942, agenția adoptă, în termen de șase luni, o decizie privind propunerile de termene și condiții sau de metodologii prezentate, în conformitate cu articolul 5 alineatul (3) și cu articolul 6 alineatul (10) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) 2019/942. (11) În cazul în care agenția sau toate autoritățile de reglementare competente împreună solicită o modificare pentru a aproba termenele și condițiile sau metodologiile prezentate în conformitate cu alineatele (6) și (7), OTS relevanți prezintă o propunere de modificare a termenelor și condițiilor sau a metodologiilor în vederea aprobării în termen de două luni de la solicitarea agenției sau a autorităților de reglementare. Agenția sau autoritățile de reglementare competente decid cu privire la termenele și condițiile sau metodologiile modificate în termen de două luni de la prezentarea acestora. În cazul în care autoritățile de reglementare competente nu au reușit să ajungă la un acord cu privire la termenele și condițiile sau metodologiile în temeiul alineatului (7) în termenul-limită de două luni sau la cererea lor comună ori la cererea agenției în conformitate cu articolul 5 alineatul (3) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) 2019/942, agenția adoptă, în termen de șase luni, o decizie privind termenele și condițiile sau metodologiile modificate, în conformitate cu articolul 5 alineatul (3) și cu articolul 6 alineatul (10) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) 2019/942. Dacă OTS relevanți nu prezintă o propunere de modificare a termenelor și condițiilor sau a metodologiilor, se aplică procedura prevăzută la alineatul (4). (12) În cazul în care sunt responsabile cu adoptarea termenelor și condițiilor sau a metodologiilor în conformitate cu alineatele (6) și (7), agenția sau autoritățile de reglementare împreună pot solicita, respectiv, propuneri de modificare a acestor termene și condiții sau metodologii și pot stabili un termen-limită pentru prezentarea propunerilor respective. OTS responsabili cu elaborarea unei propuneri de termene și condiții sau de metodologii pot înainta propuneri de modificare autorităților de reglementare și agenției. Propunerile de modificare a termenelor și condițiilor sau a metodologiilor sunt transmise spre consultare în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 6 și sunt aprobate în conformitate cu procedura stabilită la prezentul articol. (13) OTS responsabili cu stabilirea termenelor și condițiilor sau a metodologiilor în conformitate cu prezentul regulament le publică pe internet după aprobarea lor de către agenție sau de către autoritățile de reglementare competente sau, dacă o astfel de aprobare nu este necesară, după elaborarea lor, cu excepția cazului în care aceste informații sunt considerate confidențiale în conformitate cu articolul 7.”

Articolul 3

Modificări aduse Regulamentului (UE) 2017/2195

Articolele 4-7 din Regulamentul (UE) 2017/2195 se înlocuiesc cu următorul text: „Articolul 4 Termenele și condițiile sau metodologiile OTS (1) OTS elaborează termenele și condițiile sau metodologiile necesare în temeiul prezentului regulament și le transmit spre aprobare Agenției, în conformitate cu articolul 5 alineatul (2), sau autorităților de reglementare competente, în conformitate cu articolul 5 alineatul (3), în termenele-limită respective stabilite în prezentul regulament. În circumstanțe excepționale, în special în cazurile în care un termen-limită nu poate fi respectat din cauza unor circumstanțe externe sferei OTS, termenele-limită în ceea ce privește termenele și condițiile sau metodologiile pot fi prelungite de către Agenție în procedurile conform articolului 5 alineatul (2), în comun de către toate autoritățile de reglementare competente în procedurile conform articolului 5 alineatul (3) și de către autoritatea de reglementare competentă în procedurile conform articolului 5 alineatul (4). (2) În cazul în care o propunere de termene și condiții sau de metodologii elaborată în temeiul prezentului regulament trebuie să fie elaborată și aprobată de mai mulți OTS, OTS participanți cooperează îndeaproape. OTS, cu sprijinul ENTSO-E, informează periodic autoritățile de reglementare competente și Agenția în legătură cu progresele înregistrate în ceea ce privește elaborarea acestor termene și condiții sau metodologii. (3) În cazul în care OTS care decid cu privire la propunerile de termene și condiții sau de metodologii enumerate la articolul 5 alineatul (2) nu sunt în măsură să ajungă la un acord, ei trebuie să decidă prin vot cu majoritate calificată. Majoritatea calificată pentru propunerile enumerate la articolul 5 alineatul (2) necesită următoarea majoritate: (a) OTS reprezentând cel puțin 55 % dintre statele membre și (b) OTS reprezentând state membre care cuprind cel puțin 65 % din populația Uniunii. O minoritate de blocare pentru deciziile privind propunerile de termene și condiții sau de metodologii enumerate la articolul 5 alineatul (2) trebuie să includă OTS reprezentând cel puțin patru state membre. În caz contrar, majoritatea calificată este considerată ca fiind întrunită. (4) În cazul în care OTS care decid cu privire la propunerile de termene și condiții sau de metodologii enumerate la articolul 5 alineatul (3) nu sunt în măsură să ajungă la un acord și în cazul în care regiunile în cauză sunt compuse din mai mult de cinci state membre, OTS decid prin vot cu majoritate calificată. Majoritatea calificată pentru propunerile în conformitate cu articolul 5 alineatul (3) necesită următoarea majoritate: (a) OTS reprezentând cel puțin 72 % dintre statele membre vizate; și (b) OTS reprezentând state membre care cuprind cel puțin 65 % din populația regiunii vizate. O minoritate de blocare pentru deciziile privind propunerile de termene și condiții sau de metodologii enumerate la articolul 5 alineatul (3) trebuie să includă cel puțin un număr minim de OTS reprezentând peste 35 % din populația statelor membre participante, plus OTS reprezentând cel puțin un stat membru suplimentar vizat. În caz contrar, majoritatea calificată este considerată ca fiind întrunită. (5) OTS care decid cu privire la propunerile de termene și condiții sau de metodologii enumerate la articolul 5 alineatul (3) în legătură cu regiuni compuse din cel mult cinci state membre decid pe bază de consens. (6) În cazul deciziilor OTS privind propunerile de termene și condiții sau de metodologii în conformitate cu alineatele (3) și (4), se atribuie câte un vot fiecărui stat membru. Dacă pe teritoriul unui stat membru există mai multe OTS, statul membru respectiv distribuie drepturile de vot între aceste OTS. (7) În cazul în care OTS nu prezintă autorităților de reglementare competente sau Agenției o propunere inițială sau modificată de termene și condiții sau de metodologii, în conformitate cu articolele 5 și 6, în termenele-limită stabilite în prezentul regulament, ei furnizează autorităților de reglementare competente și Agenției proiectele relevante de termene și condiții sau de metodologii și explică motivele care au împiedicat atingerea unui acord. Agenția, toate autoritățile de reglementare competente împreună sau autoritatea de reglementare competentă iau măsurile adecvate pentru adoptarea termenelor și condițiilor sau a metodologiilor în conformitate cu articolul 5, de exemplu solicitând modificări sau revizuind și completând proiectele în temeiul prezentului alineat, inclusiv în cazul în care nu a fost prezentat niciun proiect, și le aprobă. Articolul 5 Aprobarea termenelor și condițiilor sau a metodologiilor OTS (1) Fiecare autoritate de reglementare sau, dacă este cazul, Agenția aprobă termenele și condițiile sau metodologiile elaborate de OTS în conformitate cu alineatele (2), (3) și (4). Înainte de a aproba termenele și condițiile sau metodologiile, agenția sau autoritățile de reglementare competente revizuiesc propunerile, dacă este necesar, după consultarea OTS respectivi, pentru a se asigura că propunerile sunt în conformitate cu scopul prezentului regulament și contribuie la integrarea pieței, la nediscriminare, la o concurență eficace și la buna funcționare a pieței. (2) Propunerile privind următoarele termene și condiții sau metodologii, precum și orice modificări ale acestora, sunt supuse aprobării de către agenție: (a) termenii-cadru pentru crearea platformelor europene, în temeiul articolului 20 alineatul (1), al articolului 21 alineatul (1) și al articolului 22 alineatul (1); (b) modificările termenilor-cadru pentru crearea platformelor europene, în temeiul articolului 20 alineatul (5) și al articolului 21 alineatul (5); (c) produsele standard de capacitate pentru echilibrare, în temeiul articolului 25 alineatul (2); (d) metodologia de clasificare în scopul activării ofertelor de energie de echilibrare, în temeiul articolului 29 alineatul (3); (e) evaluarea privind posibila creștere a volumului minim al ofertelor de energie de echilibrare care se transmite platformelor europene în temeiul articolului 29 alineatul (11); (f) metodologiile pentru stabilirea prețului energiei de echilibrare și al capacității interzonale utilizate pentru schimbul de energie de echilibrare sau pentru realizarea procesului de compensare a dezechilibrelor, în temeiul articolului 30 alineatele (1) și (5); (g) armonizarea metodologiei privind procesul de alocare a capacității interzonale pentru schimbul de capacitate pentru echilibrare sau pentru partajarea rezervelor, în temeiul articolului 38 alineatul (3); (h) metodologia pentru un proces de alocare co-optimizată a capacității interzonale, în temeiul articolului 40 alineatul (1); (i) normele de decontare OTS-OTS pentru schimbul planificat de energie, în temeiul articolului 50 alineatul (1); (j) armonizarea principalelor caracteristici ale decontării dezechilibrelor, în temeiul articolului 52 alineatul (2). Un stat membru poate furniza autorității de reglementare în cauză un aviz cu privire la propunerile de termene și condiții sau de metodologii enumerate la primul paragraf. (3) Propunerile privind următoarele termene și condiții sau metodologii, precum și orice modificări ale acestora, sunt supuse aprobării de către toate autoritățile de reglementare din regiunea vizată: (a) cadrul, pentru zona geografică aferentă tuturor OTS care realizează procesul de înlocuire a rezervelor în temeiul părții IV din Regulamentul (UE) 2017/1485, pentru crearea platformei europene pentru rezervele de înlocuire, în temeiul articolului 19 alineatul (1); (b) pentru zona geografică aferentă pentru doi sau mai mulți OTS care fac sau doresc să facă schimb reciproc de capacitate pentru echilibrare, instituirea unor norme și procese comune și armonizate pentru schimbul și achiziția de capacitate pentru echilibrare, în temeiul articolului 33 alineatul (1); (c) pentru zona geografică aferentă OTS care fac schimb de capacitate pentru echilibrare, metodologia de calcul al probabilității în ceea ce privește disponibilitatea capacității interzonale după închiderea porții pieței intrazilnice interzonale, în temeiul articolului 33 alineatul (6); (d) derogarea, pentru zona geografică în care a avut loc achiziția capacității pentru echilibrare, al cărei scop este de a nu permite furnizorilor de servicii de echilibrare să își transfere obligațiile de a furniza capacitate pentru echilibrare, în temeiul articolului 34 alineatul (1); (e) aplicarea unui model OTS-FSE, într-o zonă geografică ce cuprinde doi sau mai mulți OTS, în temeiul articolului 35 alineatul (1); (f) metodologia de calcul al capacității interzonale pentru fiecare regiune de calcul al capacității, în temeiul articolului 37 alineatul (3); (g) într-o zonă geografică ce cuprinde doi sau mai mulți OTS, aplicarea procesului de alocare a capacității interzonale pentru schimbul de capacitate pentru echilibrare sau pentru partajarea rezervelor, în temeiul articolului 38 alineatul (1); (h) pentru fiecare regiune de calcul al capacităților, metodologia privind un proces de alocare bazată pe piață a capacității interzonale, în temeiul articolului 41 alineatul (1); (i) pentru fiecare regiune de calcul al capacităților, metodologia privind un proces de alocare a capacității interzonale pe baza unei analize a eficienței economice și lista fiecărei alocări individuale a capacității interzonale pe baza unei analize a eficienței economice, în temeiul articolului 42 alineatele (1)-(5); (j) pentru zona geografică ce cuprinde toți OTS care efectuează în mod planificat schimburi de energie în cadrul unei zone sincrone, normele de decontare OTS-OTS pentru schimbul planificat de energie, în temeiul articolului 50 alineatul (3); (k) pentru zona geografică ce cuprinde toți OTS racordați în mod asincron care efectuează în mod planificat schimburi de energie, normele de decontare OTS-OTS pentru schimbul planificat de energie, în temeiul articolului 50 alineatul (4); (l) pentru fiecare zonă sincronă, normele de decontare OTS-OTS pentru schimbul neplanificat de energie, în temeiul articolului 51 alineatul (1); (m) pentru zona geografică ce cuprinde toți OTS racordați în mod asincron, normele de decontare OTS-OTS pentru schimbul neplanificat de energie, în temeiul articolului 51 alineatul (2); (n) derogarea, la nivelul zonei sincrone, de la armonizarea intervalelor de decontare a dezechilibrelor, în temeiul articolului 53 alineatul (2); (o) pentru zona geografică ce cuprinde unul sau mai mulți OTS care fac schimb de capacitate pentru echilibrare, principiile privind algoritmii de echilibrare, în temeiul articolului 58 alineatul (3). Un stat membru poate furniza autorității de reglementare în cauză un aviz cu privire la propunerile de termene și condiții sau de metodologii enumerate la primul paragraf. (4) Propunerile privind următoarele termene și condiții sau metodologii, precum și orice modificări ale acestora, sunt supuse aprobării de către fiecare autoritate de reglementare din fiecare stat membru vizat, de la caz la caz: (a) derogarea de la cerința de a publica informații cu privire la prețurile oferite în cadrul ofertelor de energie de echilibrare sau de capacitate pentru echilibrare, datorată unor preocupări legate de abuzul de piață, în temeiul articolului 12 alineatul (4); (b) dacă este cazul, metodologia pentru alocarea costurilor rezultate din măsurile luate de OD, în temeiul articolului 15 alineatul (3); (c) termenele și condițiile legate de echilibrare, în temeiul articolului 18; (d) definirea și utilizarea produselor specifice, în temeiul articolului 26 alineatul (1); (e) limitarea volumului ofertelor care se transmit platformelor europene, în temeiul articolului 29 alineatul (10); (f) derogarea de la achiziția separată de capacitate pentru echilibrare de creștere și de reducere, în temeiul articolului 32 alineatul (3); (g) dacă este cazul, mecanismul suplimentar de decontare, separat de decontarea dezechilibrelor, utilizat pentru a deconta costurile de achiziție aferente capacității pentru echilibrare, costurile administrative și alte costuri legate de echilibrare, cu părțile responsabile cu echilibrarea, în temeiul articolului 44 alineatul (3); (h) derogările de la una sau mai multe dispoziții din prezentul regulament, în temeiul articolului 62 alineatul (2); (i) costurile aferente obligațiilor impuse operatorilor de sistem sau entităților terțe desemnate, în conformitate cu prezentul regulament, în temeiul articolului 8 alineatul (1). Un stat membru poate furniza autorității de reglementare în cauză un aviz cu privire la propunerile de termene și condiții sau de metodologii enumerate la primul paragraf. (5) Propunerea privind termenele și condițiile sau metodologiile trebuie să includă o propunere de calendar pentru punerea lor în aplicare, precum și o descriere a impactului preconizat al acestora asupra obiectivelor prezentului regulament. Calendarul de punere în aplicare nu depășește 12 luni de la aprobarea de către autoritățile de reglementare competente, cu excepția cazului în care toate autoritățile de reglementare competente convin să prelungească respectivul calendar de punere în aplicare sau în care prezentul regulament prevede calendare diferite. Propunerile de termene și condiții sau de metodologii care sunt supuse aprobării de către mai multe autorități de reglementare în conformitate cu alineatul (3) se prezintă Agenției în termen de o săptămână de la transmiterea lor către autoritățile de reglementare. Propunerile de termene și condiții sau de metodologii care sunt supuse aprobării de către o autoritate de reglementare în conformitate cu alineatul (4) pot fi prezentate Agenției în termen de o lună de la transmiterea lor, la discreția autorității de reglementare, însă trebuie prezentate la cererea Agenției în scopuri de informare în conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2019/942, dacă Agenția consideră că propunerea are un impact transfrontalier. La cererea autorităților de reglementare competente, Agenția emite, în termen de trei luni, un aviz cu privire la propunerile de termene și condiții sau de metodologii. (6) În cazul în care aprobarea termenelor și condițiilor sau a metodologiilor în conformitate cu alineatul (3) din prezentul articol sau modificarea acestora în conformitate cu articolul 6 necesită o decizie din partea mai multor autorități de reglementare, autoritățile de reglementare competente se consultă, cooperează îndeaproape și se coordonează pentru a ajunge la un acord. În cazul în care Agenția emite un aviz, autoritățile de reglementare competente iau în considerare avizul respectiv. Autoritățile de reglementare sau, în cazurile în care este competentă, Agenția decid cu privire la termenele și condițiile sau metodologiile prezentate în conformitate cu alineatele (2), (3) și (4) în termen de șase luni de la primirea termenelor și condițiilor sau a metodologiilor de către Agenție sau de către autoritatea de reglementare competentă sau, după caz, de către ultima autoritate de reglementare în cauză. Perioada respectivă începe în ziua următoare celei în care propunerea a fost înaintată Agenției în conformitate cu alineatul (2), ultimei autorități de reglementare în cauză în conformitate cu alineatul (3) sau, după caz, autorității de reglementare competente în conformitate cu alineatul (4). (7) În cazul în care autoritățile de reglementare competente nu au reușit să ajungă la un acord în perioada menționată la alineatul (6) sau la cererea lor comună ori la cererea agenției în conformitate cu articolul 5 alineatul (3) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) 2019/942, Agenția adoptă, în termen de șase luni de la ziua în care a fost informată în acest sens, o decizie privind propunerile de termene și condiții sau de metodologii prezentate, în conformitate cu articolul 5 alineatul (3) și cu articolul 6 alineatul (10) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) 2019/942. (8) Orice parte poate formula o plângere împotriva unui operator de sistem relevant sau a unui OTS relevant cu privire la obligațiile care îi revin respectivului operator de sistem sau respectivului OTS sau la deciziile pe care acesta le ia în temeiul prezentului regulament și poate să transmită plângerea respectivă autorității de reglementare competente care, acționând în calitate de autoritate de soluționare a litigiilor, emite o decizie în termen de două luni de la primirea plângerii. Această perioadă fi prelungită cu încă două luni dacă autoritatea de reglementare competentă solicită informații suplimentare. Perioada prelungită respectivă poate fi prelungită în continuare cu acordul reclamantului. Decizia autorității de reglementare competente are efect obligatoriu până la anularea sa în caz de contestație. Articolul 6 Modificarea termenelor și condițiilor sau a metodologiilor OTS (1) În cazul în care Agenția, toate autoritățile de reglementare competente împreună sau autoritatea de reglementare competentă impun o modificare pentru a aproba termenele și condițiile sau metodologiile prezentate în conformitate cu articolul 5 alineatele (2), (3) și, respectiv, (4), OTS relevanți prezintă o propunere de modificare a termenelor și condițiilor sau a metodologiilor în vederea aprobării în termen de două luni de la solicitarea Agenției sau a autorităților de reglementare competente. Agenția sau autoritățile de reglementare competente decid cu privire la termenele și condițiile sau metodologiile modificate în termen de două luni de la prezentarea acestora. (2) În cazul în care autoritățile de reglementare competente nu au reușit să ajungă la un acord cu privire la termenele și condițiile sau metodologiile respective în termenul-limită de două luni sau la cererea lor comună ori la cererea Agenției în conformitate cu articolul 5 alineatul (3) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) 2019/942, Agenția adoptă, în termen de șase luni, o decizie privind termenele și condițiile sau metodologiile modificate, în conformitate cu articolul 5 alineatul (3) și cu articolul 6 alineatul (10) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) 2019/942. Dacă OTS relevanți nu prezintă o propunere de modificare a termenelor și condițiilor sau a metodologiilor, se aplică procedura prevăzută la articolul 4. (3) În cazul în care sunt responsabile cu adoptarea termenelor și condițiilor sau a metodologiilor în conformitate cu articolul 5 alineatele (2), (3) și (4), Agenția sau autoritățile de reglementare pot solicita, respectiv, propuneri de modificare a acestor termene și condiții sau metodologii și pot stabili un termen-limită pentru prezentarea propunerilor respective. OTS responsabili cu elaborarea unei propuneri de termene și condiții sau de metodologii pot înainta propuneri de modificare autorităților de reglementare și Agenției. Propunerile de modificare a termenelor și condițiilor sau a metodologiilor se transmit spre consultare în conformitate cu procedura stabilită la articolul 10 și se aprobă în conformitate cu procedura stabilită la articolele 4 și 5. Articolul 7 Publicarea termenelor și condițiilor sau a metodologiilor pe internet OTS responsabili cu elaborarea termenelor și condițiilor sau a metodologiilor în conformitate cu prezentul regulament le publică pe internet după aprobarea lor de către Agenție sau de către autoritățile de reglementare competente sau, în cazul în care nu este necesară o astfel de aprobare, după elaborarea lor, cu excepția cazului în care aceste informații sunt considerate confidențiale în conformitate cu articolul 11.”

Articolul 4

Modificări aduse Regulamentului (UE) 2017/1485

Articolele 5-8 din Regulamentul (UE) 2017/1485 se înlocuiesc cu următorul text: „Articolul 5 Termenele și condițiile sau metodologiile OTS (1) OTS elaborează termenele și condițiile sau metodologiile necesare în temeiul prezentului regulament și le transmit spre aprobare agenției, în conformitate cu articolul 6 alineatul (2), autorităților de reglementare competente, în conformitate cu articolul 6 alineatul (3), sau entității desemnate de statul membru, în conformitate cu articolul 6 alineatele (4) și (5), în termenele-limită respective stabilite de prezentul regulament. În circumstanțe excepționale, în special în cazurile în care un termen-limită nu poate fi respectat din cauza unor circumstanțe externe sferei OTS, termenele-limită în ceea ce privește termenele și condițiile sau metodologiile pot fi prelungite de către agenție în procedurile conform articolului 6 alineatul (2), în comun de către toate autoritățile de reglementare competente în procedurile conform articolului 6 alineatul (3) și de către autoritatea de reglementare competentă în procedurile conform articolului 6 alineatele (4) și (5). (2) În cazul în care o propunere de termene și condiții sau de metodologii elaborată în temeiul prezentului regulament trebuie să fie elaborată și aprobată de mai mulți OTS, OTS participanți cooperează îndeaproape. OTS, cu sprijinul ENTSO-E, informează periodic autoritățile de reglementare și agenția în legătură cu progresele înregistrate în ceea ce privește elaborarea acestor termene și condiții sau metodologii. (3) În cazul în care OTS care decid cu privire la propunerile de termene și condiții sau de metodologii enumerate la articolul 6 alineatul (2) nu sunt în măsură să ajungă la un acord, ei trebuie să decidă prin vot cu majoritate calificată. O majoritate calificată pentru propunerile în conformitate cu articolul 6 alineatul (2) necesită o majoritate a: (a) OTS reprezentând cel puțin 55 % dintre statele membre; și (b) OTS reprezentând state membre care cuprind cel puțin 65 % din populația Uniunii. (4) O minoritate de blocare pentru deciziile privind propunerile de termene și condiții sau de metodologii enumerate la articolul 6 alineatul (2) trebuie să includă OTS reprezentând cel puțin patru state membre. În caz contrar, majoritatea calificată este considerată ca fiind întrunită. (5) În cazul în care OTS care decid cu privire la propunerile de termene și condiții sau de metodologii enumerate la articolul 6 alineatul (3) nu sunt în măsură să ajungă la un acord și în cazul în care regiunile în cauză sunt compuse din mai mult de cinci state membre, OTS decid prin vot cu majoritate calificată. O majoritate calificată pentru propunerile în conformitate cu articolul 6 alineatul (3) necesită o majoritate a: (a) OTS reprezentând cel puțin 72 % dintre statele membre vizate; și (b) OTS reprezentând state membre care cuprind cel puțin 65 % din populația regiunii în cauză. (6) O minoritate de blocare pentru deciziile privind propunerile de termene și condiții sau de metodologii enumerate la articolul 6 alineatul (3) trebuie să includă cel puțin un număr minim de OTS reprezentând peste 35 % din populația statelor membre participante, plus OTS reprezentând cel puțin un stat membru suplimentar vizat. În caz contrar, majoritatea calificată este considerată ca fiind întrunită. (7) OTS care decid cu privire la propunerile de termene și condiții sau de metodologii în conformitate cu articolul 6 alineatul (3) în legătură cu regiuni compuse din cel mult cinci state membre decid pe bază de consens. (8) În cazul deciziilor OTS privind propunerile de termene și condiții sau de metodologii în conformitate cu alineatele (3) și (5), se atribuie câte un vot fiecărui stat membru. Dacă pe teritoriul unui stat membru există mai multe OTS, statul membru respectiv distribuie drepturile de vot între aceste OTS. (9) În cazul în care OTS nu prezintă autorităților de reglementare sau agenției, în conformitate cu articolele 6 și 7, sau entităților desemnate de statele membre, în conformitate cu articolul 6 alineatul (4), o propunere inițială sau modificată de termene și condiții sau de metodologii în termenele-limită stabilite în prezentul regulament, ei furnizează entității desemnate, autorităților de reglementare competente și agenției proiectele relevante de termene și condiții sau de metodologii și explică motivele care au împiedicat atingerea unui acord. Agenția, toate autoritățile de reglementare competente împreună sau entitatea desemnată competentă iau măsurile adecvate pentru adoptarea termenelor și condițiilor sau a metodologiilor în conformitate cu articolul 6, de exemplu solicitând modificări sau revizuind și completând proiectele în temeiul prezentului alineat, inclusiv în cazul în care nu a fost prezentat niciun proiect, și le aprobă. Articolul 6 Aprobarea termenelor și condițiilor sau a metodologiilor OTS (1) Fiecare autoritate de reglementare sau, dacă este cazul, agenția aprobă termenele și condițiile sau metodologiile elaborate de OTS în conformitate cu alineatele (2) și (3). Entitatea desemnată de statul membru aprobă termenele și condițiile sau metodologiile elaborate de OTS în temeiul alineatului (4). Entitatea desemnată este autoritatea de reglementare, cu excepția cazului în care statul membru prevede altfel. Înainte de a aproba termenele și condițiile sau metodologiile, autoritatea de reglementare, agenția sau entitatea desemnată revizuiesc propunerile, dacă este necesar, după consultarea OTS respectivi, pentru a se asigura că propunerile sunt în conformitate cu scopul prezentului regulament și contribuie la integrarea pieței, la nediscriminare, la o concurență eficace și la buna funcționare a pieței. (2) Propunerile privind următoarele termene și condiții sau metodologii, precum și orice modificări ale acestora, sunt supuse aprobării de către agenție, cu privire la care un stat membru poate emite un aviz adresat autorității de reglementare în cauză: (a) cerințe organizaționale cheie, rolurile și responsabilitățile pentru schimbul de date legate de siguranța în funcționare, în conformitate cu articolul 40 alineatul (6); (b) metodologia de elaborare a modelelor comune de rețea în conformitate cu articolul 67 alineatul (1) și cu articolul 70; (c) metodologia pentru coordonarea analizei siguranței în funcționare în conformitate cu articolul 75. (3) Propunerile privind următoarele termene și condiții sau metodologii, precum și orice modificări ale acestora, sunt supuse aprobării de către toate autoritățile de reglementare din regiunea vizată, cu privire la care un stat membru poate emite un aviz adresat autorității de reglementare în cauză: (a) metodologia, pentru fiecare zonă sincronă, necesară definirii inerției minime în conformitate cu articolul 39 alineatul (3) litera (b); (b) dispoziții comune, pentru fiecare regiune de calcul al capacității, necesare gestionării siguranței în funcționare la nivel regional, în conformitate cu articolul 76; (c) metodologia, cel puțin pentru fiecare zonă sincronă, pentru evaluarea pertinenței activelor legate de coordonarea retragerilor din exploatare, în conformitate cu articolul 84; (d) metodologiile, condițiile și valorile incluse în acordurile operaționale pentru zona sincronă de la articolul 118, cu privire la: (i) parametrii care definesc calitatea frecvenței și parametrul-țintă pentru calitatea frecvenței, în conformitate cu articolul 127; (ii) regulile de dimensionare pentru RSF în conformitate cu articolul 153; (iii) proprietățile suplimentare ale RSF în conformitate cu articolul 154 alineatul (2); (iv) pentru zonele sincrone GB și IE/IN, măsurile necesare pentru a asigura recuperarea rezervoarelor de energie în conformitate cu articolul 156 alineatul (6) litera (b); (v) în ceea ce privește zonele sincrone EC și Europa de Nord, perioada minimă de activare care trebuie asigurată de furnizorii de RSF în conformitate cu articolul 156 alineatul (10); (vi) pentru zonele sincrone EC și Europa de Nord, ipotezele și metodologia pentru analiza cost-beneficiu în conformitate cu articolul 156 alineatul (11); (vii) pentru alte zone decât zona sincronă EC și, dacă este cazul, limitele pentru schimbul de RSF între OTS în conformitate cu articolul 163 alineatul (2); (viii) pentru zonele sincrone GB și IE/IN, metodologia de stabilire a cantității minime de capacitate de rezervă furnizate la RSF între zonele sincrone, definită în conformitate cu articolul 174 alineatul (2) litera (b); (ix) limitarea cantității de schimb de RRF între zonele sincrone definite în conformitate cu articolul 176 alineatul (1) și limitarea cantității de partajare de RRF între zonele sincrone definite în conformitate cu articolul 177 alineatul (1); (x) limitarea cantității de schimb de RI între zonele sincrone definite în conformitate cu articolul 178 alineatul (1) și limitarea cantității de partajare de RI între zonele sincrone definite în conformitate cu articolul 179 alineatul (1); (e) metodologiile și condițiile incluse în acordurile operaționale în blocul RFP de la articolul 119, cu privire la: (i) restricții de rampă la producția de putere activă, în conformitate cu articolul 137 alineatele (3) și (4); (ii) măsuri de coordonare care să vizeze reducerea ARRF, astfel cum sunt definite la articolul 152 alineatul (14); (iii) măsuri pentru a reduce ARRF prin solicitarea de modificări ale producției sau consumului unităților generatoare și al unităților consumatoare, în conformitate cu articolul 152 alineatul (16); (iv) regulile de dimensionare a RRF în conformitate cu articolul 157 alineatul (1); (f) măsuri de atenuare pentru fiecare zonă sincronă sau bloc RFP, în conformitate cu articolul 138; (g) o propunere comună pentru fiecare zonă sincronă vizând stabilirea blocurilor RFP în conformitate cu articolul 141 alineatul (2). (4) Dacă nu se stabilește altfel de către statul membru, următoarele termene și condițiile sau metodologii, precum și orice modificări ale acestora, sunt supuse aprobării individuale de către entitatea desemnată în conformitate cu alineatul (1) de către statul membru: (a) pentru zonele sincrone GB și IE/IN, propunerea fiecărui OTS în care se precizează nivelul pierderii de consum la care sistemul de transport este în stare de colaps; (b) sfera schimbului de date cu OD și cu utilizatorii de rețea semnificativi, în conformitate cu articolul 40 alineatul (5); (c) cerințe suplimentare pentru grupurile de furnizare a RSF, în conformitate cu articolul 154 alineatul (3); (d) excluderea grupurilor furnizoare de RSF de la furnizarea RSF, în conformitate cu articolul 154 alineatul (4); (e) pentru zonele sincrone CE și Europa de Nord, propunerea referitoare la perioada minimă de activare intermediară care trebuie asigurată de furnizorii de RSF în conformitate cu articolul 156 alineatul (9); (f) cerințele tehnice pentru RRF definite de către OTS în conformitate cu articolul 158 alineatul (3); (g) respingerea grupurilor furnizoare de RRF de la furnizarea RRF în conformitate cu articolul 159 alineatul (7); (h) cerințe tehnice pentru racordarea unităților furnizoare de RI și a grupurilor furnizoare de RI, definite de OTS în conformitate cu articolul 161 alineatul (3); și (i) respingerea grupurilor furnizoare de RI de la furnizarea RI în conformitate cu articolul 162 alineatul (6). (5) Atunci când unui operator de sistem sau unui OTS relevant i se impune sau i se permite, în temeiul prezentului regulament, să precizeze sau să își dea acordul în privința unor cerințe care nu fac obiectul alineatului (4), statele membre pot să ceară aprobarea prealabilă a autorității de reglementare competente în privința respectivelor cerințe și a oricăror modificări ale acestora. (6) Propunerea privind termenele și condițiile sau metodologiile trebuie să includă o propunere de calendar pentru punerea lor în aplicare, precum și o descriere a impactului preconizat al acestora asupra obiectivelor prezentului regulament. Propunerile de termene și condiții sau de metodologii care sunt supuse aprobării de către mai multe autorități de reglementare în conformitate cu alineatul (3) se prezintă agenției în termen de o săptămână de la transmiterea lor către autoritățile de reglementare. Propunerile de termene și condiții sau de metodologii care sunt supuse aprobării de către o entitate desemnată în conformitate cu alineatul (4) pot fi prezentate agenției în termen de o lună de la transmiterea lor, la discreția entității desemnate, însă trebuie prezentate la cererea agenției în scopuri de informare în conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2019/942, dacă agenția consideră că propunerea are un impact transfrontalier. La cererea autorităților de reglementare competente, agenția emite, în termen de trei luni, un aviz cu privire la propunerile de termene și condiții sau de metodologii. (7) În cazul în care aprobarea termenelor și condițiilor sau a metodologiilor în conformitate cu alineatul (3) sau modificarea acestora în conformitate cu articolul 7 necesită o decizie din partea mai multor autorități de reglementare în temeiul alineatului (3), autoritățile de reglementare competente se consultă, cooperează îndeaproape și se coordonează pentru a ajunge la un acord. În cazul în care agenția emite un aviz, autoritățile de reglementare competente iau în considerare avizul respectiv. Autoritățile de reglementare sau, în cazurile în care este competentă, agenția iau deciziile cu privire la termenele și condițiile sau metodologiile prezentate în conformitate cu alineatele (2) și (3) în termen de șase luni de la primirea termenelor și condițiilor sau a metodologiilor de către agenție sau de către autoritatea de reglementare sau, după caz, de către ultima autoritate de reglementare în cauză. Perioada respectivă începe în ziua următoare celei în care propunerea a fost înaintată agenției în conformitate cu alineatul (2) sau ultimei autorități de reglementare în cauză în conformitate cu alineatul (3). (8) În cazul în care autoritățile de reglementare nu au reușit să ajungă la un acord în perioada menționată la alineatul (7) sau la cererea lor comună ori la cererea agenției în conformitate cu articolul 5 alineatul (3) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) 2019/942, agenția adoptă, în termen de șase luni, o decizie privind propunerile de termene și condiții sau de metodologii prezentate, în conformitate cu articolul 5 alineatul (3) și cu articolul 6 alineatul (10) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) 2019/942. (9) În cazul în care aprobarea termenelor și condițiilor sau a metodologiilor necesită luarea unei decizii de către o singură entitate desemnată în conformitate cu alineatul (4) sau autoritate de reglementare competentă în conformitate cu alineatul (5), entitatea desemnată sau autoritatea de reglementare competentă ia această decizie în termen de șase luni de la primirea termenelor și condițiilor sau a metodologiilor. Perioada respectivă începe în ziua următoare celei în care propunerea a fost înaintată entității desemnate în conformitate cu alineatul (4) sau autorității de reglementare competente în conformitate cu alineatul (5). (10) Orice parte poate formula o plângere împotriva unui operator de sistem relevant sau a unui OTS relevant cu privire la obligațiile care îi revin respectivului operator de sistem sau respectivului OTS relevant sau la deciziile pe care acesta le ia în temeiul prezentului regulament și poate să transmită plângerea respectivă autorității de reglementare competente care, acționând în calitate de autoritate de soluționare a litigiilor, emite o decizie în termen de două luni de la primirea plângerii. Această perioadă poate fi prelungită cu încă două luni dacă autoritatea de reglementare solicită informații suplimentare. Perioada prelungită respectivă poate fi prelungită în continuare cu acordul reclamantului. Decizia autorității de reglementare are efect obligatoriu până la anularea sa în caz de contestație. Articolul 7 Modificarea termenelor și condițiilor sau a metodologiilor OTS (1) În cazul în care agenția sau toate autoritățile de reglementare competente împreună solicită o modificare pentru a aproba termenele și condițiile sau metodologiile prezentate în conformitate cu articolul 6 alineatele (2) și, respectiv, (3), OTS relevanți prezintă o propunere de modificare a termenelor și condițiilor sau a metodologiilor în vederea aprobării în termen de două luni de la solicitarea agenției sau a autorităților de reglementare. Agenția sau autoritățile de reglementare competente decid cu privire la termenele și condițiile sau metodologiile modificate în termen de două luni de la prezentarea acestora. (2) În cazul în care o entitate desemnată impune o modificare pentru a aproba termenele și condițiile sau metodologiile prezentate în conformitate cu articolul 6 alineatul (4) sau în cazul în care autoritatea de reglementare competentă impune o modificare pentru a aproba cerințele prezentate în conformitate cu articolul 6 alineatul (5), OTS relevanți prezintă o propunere de modificare a termenelor și condițiilor sau a metodologiilor în vederea aprobării în termen de două luni de la solicitarea entității desemnate sau a autorității de reglementare competente. Entitatea desemnată sau autoritatea de reglementare competentă decide cu privire la termenele și condițiile sau metodologiile modificate în termen de două luni de la prezentarea acestora. (3) În cazul în care autoritățile de reglementare competente nu au reușit să ajungă la un acord cu privire la termenele și condițiile sau metodologiile în temeiul articolului 6 alineatele (2) și (3) în termenul-limită de două luni sau la cererea lor comună ori la cererea agenției în conformitate cu articolul 5 alineatul (3) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) 2019/942, agenția adoptă, în termen de șase luni, o decizie privind termenele și condițiile sau metodologiile modificate, în conformitate cu articolul 5 alineatul (3) și cu articolul 6 alineatul (10) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) 2019/942. Dacă OTS relevanți nu prezintă o propunere de modificare a termenelor și condițiilor sau a metodologiilor, se aplică procedura prevăzută la articolul 5 alineatul (9). (4) În cazul în care sunt responsabile cu adoptarea termenelor și condițiilor sau a metodologiilor în conformitate cu articolul 6 alineatele (2), (3) și (4), agenția, autoritățile de reglementare sau entitățile desemnate pot solicita, respectiv, propuneri de modificare a acestor termene și condiții sau metodologii și pot stabili un termen-limită pentru prezentarea propunerilor respective. OTS responsabili cu elaborarea unei propuneri de termene și condiții sau de metodologii pot înainta propuneri de modificare autorităților de reglementare și agenției. Propunerile de modificare a termenelor și condițiilor sau a metodologiilor se transmit spre consultare, dacă este cazul, în conformitate cu procedura stabilită la articolul 11 și se aprobă în conformitate cu procedura stabilită la articolele 5 și 6. Articolul 8 Publicarea termenelor și condițiilor sau a metodologiilor pe internet (1) OTS responsabili cu elaborarea termenelor și condițiilor sau a metodologiilor în conformitate cu prezentul regulament le publică pe internet după aprobarea lor de către agenție sau de către autoritățile de reglementare competente sau, în cazul în care o astfel de aprobare nu este necesară, după elaborarea lor, cu excepția cazului în care aceste informații sunt considerate confidențiale în conformitate cu articolul 12. (2) Publicarea se referă, de asemenea, la următoarele aspecte: (a) îmbunătățirea instrumentelor pentru operarea rețelelor, în conformitate cu articolul 55 litera (e); (b) parametrii-țintă pentru ARRF, în conformitate cu articolul 128; (c) restricții de rampă la nivelul zonei sincrone, în conformitate cu articolul 137 alineatul (1); (d) restricții de rampă la nivelul blocului RFP, în conformitate cu articolul 137 alineatul (3); (e) măsurile luate în starea de alertă din cauza rezervelor insuficiente de putere activă, în conformitate cu articolul 152 alineatul (11); și (f) solicitarea unui OTS cu rezerve racordate către un furnizor de RSF de a pune la dispoziție informații în timp real, în conformitate cu articolul 154 alineatul (11).”

Articolul 5

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.