Începe proba gratuită

Regulament 2021/268 · CELEX 32021R0268

Regulamentul delegat (UE) 2021/268 al Comisiei din 28 octombrie 2020 de modificare a anexei IV la Regulamentul (UE) 2018/841 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește nivelurile de referință pentru păduri care trebuie aplicate de statele membre pentru perioada 2021-2025 (Text cu relevanță pentru SEE)

Data act
28.10.2020
Intrare in vigoare
14.03.2021
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2021_060_R_0002
Status
In vigoare
Adaptarea la schimbările climatice gaz generator de efect de seră monitorizarea mediului politică forestieră europeană politica UE în domeniul mediului reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră schimbare climatică silvicultură durabilă țări ale UE utilizarea terenului

Recitale

(1) Statele membre au prezentat Comisiei planurile naționale de contabilizare a pădurilor, inclusiv nivelurile de referință propuse pentru păduri pentru perioada 2021-2025.

(2) În conformitate cu articolul 8 alineatul (6) din Regulamentul (UE) 2018/841, Comisia a efectuat o evaluare tehnică a planurilor naționale de contabilizare a pădurilor transmise de statele membre, în vederea analizării măsurii în care nivelurile de referință propuse pentru păduri au fost stabilite în conformitate cu principiile și cerințele prevăzute la articolul 8 alineatele (4) și (5) și la articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/841.

(3) În conformitate cu articolul 8 alineatul (6) din Regulamentul (UE) 2018/841 și cu angajamentul asumat în cadrul negocierilor privind regulamentul respectiv, astfel cum se prevede în Declarația privind implicarea experților adresată Parlamentului European, Comisia a înființat, la 30 octombrie 2018, un grup de experți al Comisiei (2) (denumit în continuare „grupul de experți”), însărcinat să acorde asistență Comisiei în efectuarea evaluării tehnice. Grupul de experți include, printre alții, experți numiți de statele membre și persoane numite în nume propriu, acționând independent și în interesul public, reprezentanți ai organizațiilor de cercetare și neguvernamentale și părți interesate.

(4) Pe baza punctelor de vedere ale grupului de experți și a evaluării tehnice, Comisia a emis recomandări tehnice adresate statelor membre, în vederea facilitării revizuirii tehnice a nivelurilor de referință propuse pentru păduri. Comisia a publicat recomandările tehnice la 18 iunie 2019 (3).

(5) În conformitate cu articolul 8 alineatul (7) din Regulamentul (UE) 2018/841, pe baza evaluării tehnice și a recomandărilor tehnice, statele membre și-au revizuit planurile naționale de contabilizare a pădurilor și, în unele cazuri, au propus niveluri de referință pentru păduri și au comunicat Comisiei informațiile respective. Comisia a publicat, la 25 februarie 2020, nivelurile de referință propuse pentru păduri și, după caz, nivelurile revizuite.

(6) Grupul de experți a convenit asupra faptului că nivelurile de referință pentru păduri pe care Comisia propune să le includă în anexa IV la Regulamentul (UE) 2018/841 au fost stabilite în conformitate cu principiile și cerințele prevăzute la articolul 8 alineatele (4) și (5) și la articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/841.

(7) Prin urmare, Comisia ar trebui să stabilească nivelurile de referință pentru păduri care trebuie aplicate de statele membre pentru perioada 2021-2025.

(8) Prezentul regulament este conform cu avizul Grupului de experți al Comisiei privind exploatarea terenurilor, schimbarea destinației terenurilor și silvicultură,

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.