Recitale
(1) În conformitate cu articolul 16 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, plafonul anual privind cheltuielile Fondului european de garantare agricolă (FEGA) pentru anii 2021-2027 trebuie să fie constituit din cuantumurile maxime ale subplafonului pentru cheltuielile legate de piață și pentru plățile directe prevăzut în anexa I la Regulamentul (UE, Euratom) 2020/2093 al Consiliului (2).
(2) În conformitate cu articolul 11 alineatul (6) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (3), mai multe state membre au notificat Comisiei decizia lor în legătură cu reducerea cuantumului plăților directe în temeiul articolului 11 alineatul (1) din regulamentul menționat și produsul estimat al reducerii rezultat pentru anul calendaristic 2020. În conformitate cu articolul 7 alineatul (2) din respectivul regulament, produsul estimat al reducerii plăților trebuie pus la dispoziție sub formă de sprijin al Uniunii finanțat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR).
(3) În conformitate cu articolul 14 alineatul (1) al șaselea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013, mai multe state membre au notificat Comisiei decizia lor de a pune la dispoziție, sub formă de sprijin suplimentar în cadrul FEADR pentru exercițiul financiar 2021, un anumit procent din plafonul lor național anual aferent plăților directe pentru anul calendaristic 2020.
(4) În conformitate cu articolul 14 alineatul (2) al șaselea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013, mai multe state membre au notificat Comisiei decizia lor de a pune la dispoziție, sub formă de plăți directe pentru anul calendaristic 2020, un anumit cuantum din sprijinul care urmează să fie finanțat din FEADR în exercițiul financiar 2021.
(5) Plafoanele naționale relevante stabilite în anexele II și III la Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 au fost adaptate în consecință.
(6) În conformitate cu articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul (UE, Euratom) 2020/2093, subplafonul pentru cheltuielile legate de piață și pentru plățile directe din cadrul financiar multianual, prevăzut în anexa I la respectivul regulament, trebuie modificat în temeiul ajustării tehnice prevăzute la articolul 4 din regulamentul menționat, în urma transferurilor dintre FEADR și plățile directe.
(7) Prin urmare, este necesar să se ajusteze soldul net disponibil pentru cheltuielile FEGA pentru exercițiile bugetare 2021-2027. Din motive de claritate, cuantumurile care urmează să fie puse la dispoziția FEADR trebuie de asemenea publicate,