Recitale
(1) Agenția Uniunii Europene pentru Siguranță a Aviației („AESA”) este împuternicită să desfășoare anchete administrative, proceduri predisciplinare, proceduri disciplinare și suspendări, în conformitate cu Statutul funcționarilor Uniunii Europene, prevăzut de Regulamentul (CEE, Euratom, CECO) nr. 259/68 al Consiliului (Statutul funcționarilor Uniunii Europene) (3) și cu Decizia nr. 2011/216/E a directorului executiv AESA din 16 decembrie 2011, care adoptă prevederi de implementare referitoare la desfășurarea de anchete administrative și proceduri disciplinare. Dacă este cazul, agenția înștiințează și OLAF despre aceste cazuri.
(2) Membrii personalului AESA au obligația de a raporta activități potențial ilegale, inclusiv fraudă și corupție, care aduc atingere intereselor Uniunii. Membrii personalului sunt, de asemenea, obligați să raporteze cu privire la îndeplinirea sarcinilor profesionale care pot constitui o încălcare gravă a obligațiilor funcționarilor Uniunii. Această obligație este reglementată prin Decizia AESA 15-2018 a Consiliului de administrație din 14 decembrie 2018.
(3) AESA a stabilit o politică de prevenire și soluționare eficace a cazurilor reale sau potențiale de hărțuire psihologică sau sexuală la locul de muncă, astfel cum se prevede în Decizia nr. 2008/180/A a directorului executiv AESA din 5 august 2009 prin care se adoptă măsuri de implementare conform regulamentelor privind personalul.
(4) Decizia stabilește o procedură informală prin intermediul căreia declarata victimă a hărțuirii poate contacta consilierii „de încredere” ai AESA.
(5) AESA poate, de asemenea să desfășoare anchete cu privire la eventualele încălcări ale normelor de securitate pentru informațiile UE clasificate („IUEC”), în conformitate cu Decizia AESA nr. 2020/010/ED a directorului executiv AESA din 17 februarie 2020 referitoare la regulile de securitate AESA cu privire la protecția informațiilor clasificate din Uniunea Europeană.
(6) AESA face obiectul unor audituri interne și externe privind activitățile sale.
(7) În contextul unor astfel de anchete administrative, audituri și investigații, AESA cooperează cu alte instituții, organe, oficii și agenții ale Uniunii.
(8) AESA poate coopera cu autoritățile naționale și cu organizațiile internaționale din țările terțe la cererea lor sau din proprie inițiativă.
(9) AESA poate coopera și cu autoritățile publice ale statelor membre ale UE, la cererea lor sau din proprie inițiativă.
(10) AESA este implicată în cauzele prezentate în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene în cazul în care fie sesizează Curtea, fie apără o decizie pe care a luat-o și care a fost contestată în fața Curții, fie intervine în cauze care sunt de competența sa. În acest context, AESA ar putea fi nevoită să păstreze confidențialitatea datelor cu caracter personal existente în documentele obținute de părți sau de intervenienți.
(11) AESA este împuternicită să desfășoare inspecții, alte activități de monitorizare și investigații în conformitate cu articolul 75 alineatul (2) litera (e) din Regulamentul (UE) 2018/1139.
(12) AESA este împuternicită să desfășoare investigații de securitate IT interne sau cu implicare externă (de exemplu, CERT-EU), în conformitate cu articolul 75 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul (UE) 2018/1139.
(13) Responsabilul AESA cu protecția datelor („DPO”) este împuternicit să se ocupe de reclamațiile interne și externe și să desfășoare audituri și investigații interne, în conformitate cu articolul 45 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2018/1725.
(14) Pentru a-și îndeplini sarcinile, AESA colectează și prelucrează informații și mai multe categorii de date cu caracter personal, inclusiv datele de identificare ale persoanelor fizice, date de contact, roluri și sarcini profesionale, informații privind conduita și performanțele din viața privată și activitatea profesională, precum și date financiare. AESA acționează în calitate de operator de date.
(15) Prin urmare, în temeiul Regulamentului (UE) 2018/1725, AESA este obligat să furnizeze persoanelor vizate informații cu privire la aceste activități de prelucrare și să le respecte drepturile în calitate de persoane vizate.
(16) AESA ar putea fi obligat să reconcilieze aceste drepturi cu obiectivele anchetelor administrative, ale auditurilor, ale anchetelor și ale acțiunilor în justiție. De asemenea, ar putea fi obligat să asigure un echilibru între drepturile persoanei vizate și drepturile și libertățile fundamentale ale altor persoane vizate. În acest sens, articolul 25 din Regulamentul (UE) 2018/1725 îi conferă AESA posibilitatea de a restricționa, în condiții stricte, aplicarea articolelor 14-22, 35 și 36 din Regulamentul (UE) 2018/1725, precum și a articolului 4, în măsura în care dispozițiile acestuia corespund drepturilor și obligațiilor prevăzute la articolele 14-20. Cu excepția cazului în care sunt prevăzute restricții într-un act juridic adoptat în temeiul tratatelor, trebuie adoptate norme interne în temeiul cărora AESA are dreptul să restricționeze aceste drepturi.
(17) AESA ar putea, de exemplu, să fie nevoit să restricționeze informațiile pe care le furnizează unei persoane vizate cu privire la prelucrarea datelor sale personale în etapa de evaluare preliminară a unei anchete administrative sau în cadrul anchetei propriu-zise, înainte de o eventuală revocare a cazului sau în etapa predisciplinară. În anumite situații, furnizarea de asemenea informații poate afecta grav capacitatea AESA de a efectua o anchetă în mod eficace, de exemplu, dacă există riscul ca persoana în cauză să distrugă probe sau să ia legătura cu potențialii martori înainte de audierea acestora. AESA ar putea, de asemenea, să fie nevoit să protejeze drepturile și libertățile martorilor, precum și pe cele ale altor persoane implicate.
(18) Ar putea fi necesar să se protejeze anonimatul unui martor sau al unui avertizor de integritate care a solicitat să nu fie identificat. Într-un asemenea caz, AESA ar putea decide să restricționeze accesul la identitatea, declarațiile și alte date personale ale acestor persoane, pentru a le proteja drepturile și libertățile.
(19) Ar putea fi necesar să se protejeze informațiile confidențiale ale unui membru al personalului care a contactat persoanele de încredere din cadrul AESA, în contextul unei proceduri de hărțuire. Într-un astfel de caz, AESA ar putea fi nevoit să restricționeze accesul la identitatea, declarațiile și alte date personale ale presupusei victime, ale presupusului hărțuitor și ale altor persoane implicate, pentru a proteja drepturile și libertățile tuturor persoanelor implicate.
(20) AESA ar trebui să aplice restricții numai dacă acestea respectă esența drepturilor și libertăților fundamentale, dacă sunt strict necesare și constituie o măsură proporțională într-o societate democratică. AESA ar trebui să prezinte motivele care să explice justificarea acestor restricții.
(21) Conform principiului responsabilității, AESA trebuie să țină evidența aplicării restricțiilor.
(22) Atunci când prelucrează date cu caracter personal transmise altor organizații în contextul sarcinilor care îi revin, AESA se consultă cu organizațiile respective cu privire la potențialele motive pentru impunerea de restricții și cu privire la necesitatea și proporționalitatea restricțiilor respective, cu excepția cazului în care acest lucru ar pune în pericol activitățile AEPD.
(23) Articolul 25 alineatul (6) din Regulamentul (UE) 2018/1725 obligă operatorul să informeze persoanele vizate cu privire la principalele motive care stau la baza aplicării restricției și cu privire la dreptul lor de a depune o plângere la AEPD.
(24) În temeiul articolului 25 alineatul (8) din Regulamentul (UE) 2018/1725, AESA poate amâna, omite sau refuza furnizarea de informații privind motivele aplicării unei restricții persoanei vizate, dacă aceasta ar anula efectul restricției. AESA trebuie să evalueze, de la caz la caz, dacă comunicarea restricției anulează efectul acesteia.
(25) AESA trebuie să ridice restricția imediat ce condițiile care justifică restricția nu mai sunt valabile și să evalueze aceste condiții în mod regulat.
(26) Pentru a garanta cea mai mare protecție a drepturilor și libertăților persoanelor vizate și în conformitate cu articolul 44 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1725, responsabilul cu protecția datelor trebuie să fie consultat în timp util cu privire la restricțiile care pot fi aplicate și să verifice respectarea dispozițiilor prezentei decizii.
(27) Articolul 16 alineatul (5) și articolul 17 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2018/1725 prevăd excepții de la exercitarea de către persoanele vizate a dreptului la informare și a dreptului de acces. Dacă se aplică aceste excepții, AESA nu este nevoit să aplice o restricție în temeiul prezentei decizii,