Începe proba gratuită

Directiva 2021/971 · CELEX 32021L0971

Directiva de punere în aplicare (UE) 2021/971 a Comisiei din 16 iunie 2021 de modificare a anexei I la Directiva 66/401/CEE a Consiliului privind comercializarea semințelor de plante furajere, a anexei I la Directiva 66/402/CEE a Consiliului privind comercializarea semințelor de cereale, a anexei I la Directiva 2002/54/CE a Consiliului privind comercializarea semințelor de sfeclă, a anexei I la Directiva 2002/55/CE a Consiliului privind comercializarea semințelor de legume și a anexei I la Directiva 2002/57/CE a Consiliului privind comercializarea semințelor de plante oleaginoase și pentru fibre, în ceea ce privește utilizarea tehnicilor biochimice și moleculare

Data act
16.06.2021
Intrare in vigoare
07.07.2021
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2021_214_R_0007
Status
In vigoare
atestare comunitară cereale culturi de rădăcinoase etichetare legume norme de comercializare plante furajere plante oleaginoase plante textile semințe

Recitale

(1) În conformitate cu Directivele 66/401/CEE, 66/402/CEE, 2002/54/CE, 2002/55/CE și 2002/57/CE, semințele din speciile respective pot fi comercializate în Uniune numai dacă au fost examinate și certificate în mod oficial sau sub supraveghere oficială, în conformitate cu normele privind certificarea aplicabile generațiilor de semințe prebază, de semințe de bază sau de semințe certificate.

(2) În conformitate cu Directivele 66/401/CEE, 66/402/CEE, 2002/54/CE, 2002/55/CE și 2002/57/CE, examinarea în vederea certificării se bazează pe observarea vizuală a fenotipurilor culturilor în câmp de către autoritatea de certificare a fiecărui stat membru sau sub supravegherea acesteia și în cadrul controlului oficial a posteriori. Cu toate acestea, directivele menționate anterior nu se referă în mod explicit la utilizarea niciunei alte tehnici pentru verificarea identității soiurilor în câmp sau în cadrul controlului oficial a posteriori în contextul certificării, ceea ce poate crea lipsă de claritate cu privire la punerea sa în aplicare.

(3) Tehnicile biochimice și moleculare (TBM) fac posibilă indicarea informațiilor privind structura genetică a organismelor vii. Utilizarea TBM permite autorităților de certificare să identifice soiul pe baza unei analize de laborator, în locul observării vizuale a fenotipurilor plantelor în câmp.

(4) TBM utilizate pentru ameliorarea plantelor și testarea semințelor evoluează rapid, iar utilizarea lor în sectorul semințelor este tot mai importantă. În sistemele pentru semințe ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) (6) au fost stabilite proceduri, măsuri și tehnici care permit utilizarea TBM ca instrument suplimentar pentru inspecțiile în câmp și pentru controalele efectuate pe parcele, în cazul în care există îndoieli cu privire la identitatea soiurilor de semințe, în scopul examinării fenotipurilor.

(5) Având în vedere că utilizarea TBM facilitează analiza aprofundată a semințelor și a plantelor, este oportun ca Directivele 66/401/CEE, 66/402/CEE, 2002/54/CE, 2002/55/CE și 2002/57/CE să fie modificate pentru a se permite în mod explicit utilizarea TBM ca metodă suplimentară de examinare a identității soiului vizat, în cazul în care, în urma inspecțiilor în câmp și a controlului oficial a posteriori, persistă unele îndoieli. Acest lucru este necesar pentru ca dreptul Uniunii să fie adaptat la evoluția cunoștințelor științifice și tehnice și pentru a alinia legislația Uniunii la standardele internaționale aplicabile cuprinse în sistemele OCDE pentru semințe.

(6) Pentru a se asigura aplicarea lor coerentă și sistematică în conformitate cu cele mai actualizate dovezi științifice și tehnice, este necesar ca Directivele 66/401/CEE, 66/402/CEE, 2002/54/CE, 2002/55/CE și 2002/57/CE să facă referire numai la TBM recunoscute de Uniunea Internațională pentru Protecția Noilor Soiuri de Plante (UPOV), de OCDE și de Asociația Internațională pentru Testarea Semințelor (ISTA), având în vedere faptul că aceste organizații stabilesc standardele TBM internaționale relevante și recunoscute în mod oficial în acest domeniu.

(7) Prin urmare, anexele relevante la Directivele 66/401/CEE, 66/402/CEE, 2002/54/CE, 2002/55/CE și 2002/57/CE trebuie modificate în consecință, pentru a se clarifica faptul că TBM pot fi utilizate, de asemenea, în cazul în care persistă îndoieli cu privire la identitatea soiurilor de semințe.

(8) Măsurile prevăzute în prezenta directivă sunt în conformitate cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

Articolul 1

Modificări aduse Directivelor 66/401/CEE, 66/402/CEE, 2002/54/CE, 2002/55/CE și 2002/57/CE

Directivele 66/401/CEE, 66/402/CEE, 2002/54/CE, 2002/55/CE și 2002/57/CE se modifică după cum urmează: 1. Anexa I la Directiva 66/401/CEE se modifică în conformitate cu partea A din anexa la prezenta directivă. 2. Anexa I la Directiva 66/402/CEE se modifică în conformitate cu partea B din anexa la prezenta directivă. 3. Anexa I la Directiva 2002/54/CE se modifică în conformitate cu partea C din anexa la prezenta directivă. 4. Anexa I la Directiva 2002/55/CE se modifică în conformitate cu partea D din anexa la prezenta directivă. 5. Anexa I la Directiva 2002/57/CE se modifică în conformitate cu partea E din anexa la prezenta directivă.

Articolul 2

Transpunere

(1) Statele membre adoptă și publică, cel târziu până la 31 august 2022, actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive. Statele membre comunică de îndată Comisiei textul acestor acte. Statele membre aplică dispozițiile respective de la 1 septembrie 2022. Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o astfel de trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri. (2) Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 3

Intrare în vigoare

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 4

Destinatari

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.