Recitale
(1) Acordul comercial și de cooperare dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, pe de altă parte (2) (denumit în continuare „ACC”), stabilește norme în temeiul cărora datele din registrul cu numele pasagerilor (PNR) pot fi transferate, prelucrate și utilizate de autoritatea competentă a Regatului Unit pentru zborurile dintre Uniune și Regatul Unit și stabilește garanții specifice în acest sens.
(2) Titlul III din partea a treia a ACC stabilește norme în temeiul cărora datele PNR pot fi transferate, prelucrate și utilizate de autoritatea competentă a Regatului Unit pentru zborurile dintre Uniune și Regatul Unit și stabilește garanțiile specifice în acest sens.
(3) Articolul 552 alineatul (4) din ACC prevede că Regatul Unit trebuie să șteargă datele PNR ale pasagerilor după plecarea lor din țară, cu excepția cazului în care o evaluare a riscurilor indică necesitatea de a păstra astfel de date PNR.
(4) Articolul 552 alineatul (11) din ACC prevede că Regatul Unit poate deroga temporar de la articolul 552 alineatul (4) din ACC, pentru o perioadă de tranziție, până la punerea în aplicare de către Regatul Unit, cât mai curând posibil, a adaptărilor tehnice. În perioada de tranziție respectivă, autoritatea competentă a Regatului Unit trebuie să împiedice utilizarea datelor PNR care urmează să fie șterse în conformitate cu articolul 552 alineatul (4) din ACC, aplicând acestor date PNR garanțiile suplimentare enumerate la articolul 552 alineatul (11) literele (a)-(d) din ACC.
(5) Articolul 552 alineatul (10) din ACC prevede că articolul 552 alineatul (11) din ACC se aplică în circumstanțele speciale în care se află Regatul Unit, care îl împiedică să efectueze ajustările tehnice necesare pentru a transforma sistemele de prelucrare a datelor PNR pe care Regatul Unit le-a operat în perioada în care i s-a aplicat dreptul Uniunii în sisteme care să permită ștergerea datelor PNR în conformitate cu articolul 552 alineatul (4) din ACC.
(6) Articolul 552 alineatul (13) din ACC prevede că, în cazul în care se mențin circumstanțele speciale menționate la articolul 552 alineatul (10) din ACC, Consiliul de parteneriat urmează să prelungească cu un an perioada de tranziție menționată la articolul 552 alineatul (11) din ACC.
(7) Directiva (UE) 2016/681 a Parlamentului European și a Consiliului din 27 aprilie 2016 privind utilizarea datelor din registrul cu numele pasagerilor (PNR) pentru prevenirea, depistarea, investigarea și urmărirea penală a infracțiunilor de terorism și a infracțiunilor grave (3) se aplică în Uniune în conformitate cu tratatele.
(8) La 1 octombrie 2021, Regatul Unit a prezentat Comitetului specializat privind cooperarea în materie de asigurare a respectării legii și cooperarea judiciară instituit prin ACC evaluarea menționată la articolul 552 alineatul (12) litera (b) din ACC.
(9) În evaluarea sa, Regatul Unit a concluzionat că se mențin circumstanțele speciale menționate la articolul 552 alineatul (10) din ACC, referindu-se la situația specifică în care se află, și anume aceea în care trebuie să adapteze sistemele de prelucrare a datelor PNR configurate în vederea respectării dreptului Uniunii în calitate de stat membru într-un sistem configurat pentru a îndeplini cerințele ACC în ceea ce privește transferurile internaționale de date PNR din Uniune către țări terțe. Regatul Unit a descris eforturile depuse pentru a transforma sistemele sale de prelucrare a datelor PNR în sisteme care să permită ștergerea datelor PNR în conformitate cu articolul 552 alineatul (4) din ACC. Regatul Unit a arătat că a efectuat o analiză a cerințelor juridice, tehnice și operaționale, incluzând atât cerințele funcționale, cât și cele nefuncționale, pentru a se asigura că sistemele sale de prelucrare a datelor PNR vor respecta dispozițiile articolului 552 alineatul (4) din ACC. În conformitate cu articolul 552 alineatul (13) din ACC, Comitetul specializat privind cooperarea în materie de asigurare a respectării legii și cooperarea judiciară a examinat evaluarea Regatului Unit la 19 octombrie 2021.
(10) La 1 octombrie 2021, Regatul Unit a prezentat, de asemenea, Comitetului specializat privind cooperarea în materie de asigurare a respectării legii și cooperarea judiciară raportul din partea organismului administrativ independent menționat la articolul 552 alineatul (12) litera (a) din ACC referitor la aplicarea efectivă a garanțiilor prevăzute la articolul 552 alineatul (11) din ACC, care includea o anexă elaborată de autoritatea de supraveghere a Regatului Unit menționată la articolul 552 alineatul (3) din ACC.
(11) În conformitate cu articolul 552 alineatul (13) din ACC, Comitetul specializat privind cooperarea în materie de asigurare a respectării legii și cooperarea judiciară a examinat raportul Regatului Unit la 19 octombrie 2021. Cu această ocazie, Regatul Unit a declarat că intenționează să completeze anexa la raport și să aducă această completare în noiembrie 2021, înainte de luarea de către Consiliul de parteneriat a unei decizii privind prelungirea perioadei de tranziție în temeiul articolului 552 alineatul (13) din ACC.
(12) Prin urmare, se consideră că se mențin circumstanțele speciale menționate la articolul 552 alineatul (10) din ACC și că, în temeiul articolului 552 alineatul (13) din ACC, Consiliul de parteneriat ar trebui să prelungească cu un an perioada de tranziție menționată la articolul 552 alineatul (11) din ACC, până la 31 decembrie 2022.
(13) Acordul comercial și de cooperare este obligatoriu pentru toate statele membre în temeiul Deciziei (UE) 2021/689, al cărei temei juridic material este articolul 217 din TFUE.
(14) Danemarca și Irlanda trebuie să respecte partea a treia din Acordul comercial și de cooperare în temeiul Deciziei (UE) 2021/689 și, prin urmare, participă la adoptarea și aplicarea prezentei decizii care pune în aplicare Acordul comercial și de cooperare,