Recitale
(1) Anexa V la Directiva 2005/36/CE conține lista titlurilor de calificare pentru medici, asistenți medicali generaliști, medici dentiști, medici veterinari, moașe, farmaciști și arhitecți.
(2) Dispozițiile modificate care au fost notificate respectă condițiile stabilite la titlul III capitolul III articolele 24, 25, 28, 31, 34, 35, 38, 40, 41, 44 și 46 din Directiva 2005/36/CE.
(3) Una dintre modificări, notificată de Franța, se referă la retragerea unei diplome adăugate din greșeală în anexa V punctul 5.1.3, rubrica „Medicină de urgență”, prin Decizia delegată (UE) 2020/548 a Comisiei (2). Diploma notificată de Franța nu ar fi trebuit adăugată în anexa V punctul 5.1.3, rubrica „Medicină de urgență” prin Decizia delegată (UE) 2020/548 a Comisiei, întrucât durata cursului de formare necesar pentru obținerea acestei diplome este mai scurtă decât durata minimă prevăzută și, prin urmare, această diplomă nu îndeplinește cerința esențială privind respectarea standardelor minime stabilite în Directiva 2005/36/CE.
(4) Din cauza retragerii Regatului Unit din Uniune și a încheierii perioadei de tranziție prevăzute în Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (3), începând de la 1 ianuarie 2021 în Regatul Unit nu mai poate fi eliberat niciun titlu de calificare, astfel cum este definit în Directiva 2005/36/CE.
(5) Prin urmare, anexa V la Directiva 2005/36/CE trebuie actualizată. Din motive de claritate și de securitate juridică, este necesar să se înlocuiască toate punctele relevante din anexa V la Directiva 2005/36/CE în ceea ce privește titlurile de calificare și denumirile cursurilor de formare.
(6) Prin urmare, Directiva 2005/36/CE trebuie modificată în consecință,