Începe proba gratuită

Decizie 2021/2111 · CELEX 32021D2111

Decizia (UE) 2021/2111 a Consiliului din 25 noiembrie 2021 privind poziția care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii Europene, în temeiul Acordului comercial și de cooperare dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, pe de altă parte, în ceea ce privește înființarea unui grup de lucru pentru pescuit și adoptarea regulamentului de procedură al acestuia

Data act
25.11.2021
Intrare in vigoare
25.11.2021
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2021_429_R_0012
Status
In vigoare
acord comercial acord comercial (UE) acord de cooperare (UE) EURATOM Marea Britanie organ mixt (UE) politica pescuitului regulament interior

Recitale

(1) La 29 aprilie 2021, Consiliul a adoptat Decizia (UE) 2021/689 (1) privind încheierea Acordului comercial și de cooperare dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, pe de altă parte (2) (denumit în continuare „Acordul comercial și de cooperare”). Acordul comercial și de cooperare a intrat în vigoare la 1 mai 2021.

(2) Articolul 8 alineatul (1) litera (q) din Acordul comercial și de cooperare instituie Comitetul specializat privind pescuitul. Competențele acestuia sunt stabilite la articolul 8 alineatul (4) din Acordul comercial și de cooperare. Sarcinile și domeniile de competență ale Comitetului specializat privind pescuitul sunt enumerate, în mod neexhaustiv, la articolul 508 din Acordul comercial și de cooperare.

(3) Articolul 8 alineatul (4) litera (f) din Acordul comercial și de cooperare împuternicește Comitetul specializat privind pescuitul să înființeze, să supervizeze, să coordoneze și să dizolve grupuri de lucru. În temeiul articolului 9 alineatul (2) din Acordul comercial și de cooperare, orice grup de lucru înființat, sub supravegherea unui comitet, acordă asistență comitetului respectiv în îndeplinirea sarcinilor acestuia și, mai ales, pregătește lucrările comitetului respectiv și îndeplinește sarcinile care îi sunt încredințate de către comitetul respectiv. Articolul 9 alineatul (4) din Acordul comercial și de cooperare prevede că orice grup de lucru înființat își stabilește de comun acord propriul regulament de procedură, calendarul și ordinea de zi a reuniunilor.

(4) La 5 octombrie 2021, Consiliul a adoptat o Decizia (UE) 2021/1765 (3) privind poziția care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii, pentru perioada 2021-2026, în cadrul Comitetului specializat privind pescuitul. Decizia respectivă privește supravegherea și coordonarea grupurilor de lucru ale comitetului respectiv, dar nu privește înființarea și dizolvarea acestora.

(5) Este oportun ca Comitetul specializat privind pescuitul să înființeze, în temeiul articolului 8 alineatul (4) litera (f) din Acordul comercial și de cooperare, un grup de lucru pentru pescuit, care să-și desfășoare activitatea sub supravegherea sa. Grupul de lucru pentru pescuit ar trebui să își stabilească regulamentul de procedură și să raporteze periodic cu privire la activitățile sale Comitetului specializat privind pescuitul.

(6) Grupul de lucru pentru pescuit ar trebui să servească drept forum pentru schimbul de informații, discuții tehnice și consultări reciproce. Cu excepția adoptării regulamentului său de procedură, Grupul de lucru pentru pescuit nu are drept scop adoptarea de acte sau măsuri cu efecte juridice. Întrucât nu se poate exclude posibilitatea ca Grupul de lucru pentru pescuit să elaboreze sau să adopte, în mod excepțional, acte cu efecte juridice atunci când își îndeplinește sarcinile care i-au fost atribuite de către Comitetul specializat privind pescuitul, este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul reuniunilor Grupului de lucru pentru pescuit în astfel de cazuri.

(7) Poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul Comitetului specializat privind pescuitul în ceea ce privește înființarea unui grup de lucru pentru pescuit, precum și pozițiile care urmează să fie adoptate în numele Uniunii în cadrul Grupului de lucru pentru pescuit în ceea ce privește adoptarea regulamentului său de procedură și alte acte cu efecte juridice și precizarea pozițiilor respective ar trebui să fie stabilite de Consiliu în conformitate cu dispozițiile relevante din tratate, Decizia (UE) 2021/689 și prezenta decizie.

(8) Reuniunile Grupului de lucru pentru pescuit ar trebui să fie pregătite în strânsă cooperare cu Consiliul și grupurile sale de pregătire și cu implicarea îndeaproape a acestora.

(9) Parlamentul European este informat de îndată și pe deplin în temeiul articolului 218 alineatul (10) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

Articolul 1

(1) Poziția care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii, în cadrul Comitetului specializat privind pescuitul în ceea ce privește înființarea unui grup de lucru pentru pescuit este prevăzută în anexa I la prezenta decizie. (2) Poziția care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii, în cadrul Grupului de lucru pentru pescuit cu privire la adoptarea regulamentului de procedură al Grupului de lucru pentru pescuit și precizarea acesteia este prevăzută în anexa II la prezenta decizie. (3) Poziția Uniunii în cadrul Grupului de lucru pentru pescuit, atunci când grupul de lucru respectiv este invitat să elaboreze sau să adopte acte cu efecte juridice, este precizată în conformitate cu anexa III la prezenta decizie.

Articolul 2

Prezenta decizie este evaluată atunci când este necesar și, după caz, revizuită de Consiliu la propunerea Comisiei. O revizuire se realizează în orice caz până la 31 decembrie 2022.

Articolul 3

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.