Recitale
(1) Acord comercial între Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Columbia, Peru și Ecuador, pe de altă parte (denumit în continuare „acordul”), a fost semnat de către Uniune la 26 iunie 2012 în conformitate cu Decizia 2012/735/UE a Consiliului (1) în ceea ce privește Columbia și Peru și la 11 noiembrie 2016 în conformitate cu Decizia (UE) 2016/2369 a Consiliului (2) în ceea ce privește Ecuadorul. În temeiul articolului 330 alineatul (3) din acord, acordul se aplică cu titlu provizoriu de la 1 martie 2013 între Uniune și Peru, de la 1 august 2013 între Uniune și Columbia și de la 1 ianuarie 2017 între Uniune și Ecuador.
(2) În temeiul articolului 13 alineatul (2) litera (g) punctul (iii) din acord, Comitetul pentru comerț poate modifica regulile specifice de origine instituite în anexa II (Cu privire la definiția conceptului de „produse originare” și metodele de cooperare administrativă) la acord.
(3) Comitetul pentru comerț trebuie să adopte prin procedură scrisă, prevăzută a avea loc înainte de sfârșitul anului 2021, o decizie de modificare a apendicelui 2 (Lista prelucrărilor sau transformărilor care trebuie aplicate materialelor neoriginare pentru ca produsul transformat să poată dobândi caracterul de produs originar), a apendicelui 2A (Addendum la lista prelucrărilor sau transformărilor care trebuie aplicate materialelor neoriginare pentru ca produsul transformat să poată dobândi caracterul de produs originar) și a apendicelui 5 [Produse pentru care se aplică litera (b) din declarația Uniunii Europene privind articolul 5 în ceea ce privește produsele originare din Columbia, Ecuador și Peru] la anexa II. Apendicele respective sunt bazate pe versiunea din 2007 a Sistemului armonizat (SA). regulile de origine specifice produsului conținute în apendicele respective trebuie să fie aliniate cu Sistemul armonizat actualizat aplicabil din 2017. O astfel de aliniere ar include modificările aduse de SA 2012 și SA 2017 regulilor specifice produsului din apendicele 2, 2A și 5. Din motive de claritate, ținând seama de numărul de modificări care trebuie să fie efectuate în apendice, respectivele apendice urmează să fie înlocuite în întregime.
(4) Este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul Comitetului pentru comerț cu privire la modificările aduse apendicelor 2, 2A și 5 la anexa II la acord, întrucât decizia Comitetului pentru comerț va produce efecte juridice în Uniune.
(5) Prin urmare, poziția Uniunii în cadrul Comitetului pentru comerț ar trebui să se bazeze pe proiectul de decizie a Comitetului pentru comerț,