Recitale
(1) În conformitate cu articolul 12 din Directiva 2014/68/UE a Parlamentului European și a Consiliului (2), echipamentele sub presiune sau ansamblele menționate la articolul 4 alineatele (1) și (2) din directiva respectivă care sunt conforme cu standardele armonizate sau părți ale acestora, ale căror referințe sunt publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, sunt considerate a fi în conformitate cu cerințele esențiale de securitate vizate de acele standarde sau părți ale acestora menționate în anexa I la directiva respectivă.
(2) Prin scrisoarea M/071 din 1 august 1994, Comisia a înaintat Comitetului European de Standardizare (CEN) o cerere de elaborare, în legătură cu echipamentele sub presiune, a standardelor referitoare la produs și a standardelor de natură orizontală în sprijinul Directivei 97/23/CE a Parlamentului European și a Consiliului (3). Directiva respectivă a fost înlocuită prin Directiva 2014/68/UE, fără a modifica cerințele esențiale de securitate prevăzute în anexa I la Directiva 97/23/CE.
(3) În temeiul cererii M/071 și pentru a reflecta stadiul actual al tehnologiei, CEN a modificat și a revizuit unele dintre standardele armonizate existente. Mai precis, standardul CEN revizuit armonizat EN 1515-4:2009, ceea ce a condus la adoptarea standardului armonizat EN 1515-4:2021 Flanșe și îmbinarea lor. Prezoane și piulițe. CEN a revizuit și standardul armonizat EN 14222:2003, ceea ce a condus la adoptarea standardului EN 14222:2021 privind cazanele de abur din oțel inoxidabil.
(4) CEN a modificat, de asemenea, standardul armonizat EN 13480-3:2017 privind conductele industriale metalice.
(5) Împreună cu CEN, Comisia a evaluat dacă respectivele standarde privind echipamentele sub presiune, astfel cum au fost modificate sau revizuite de CEN, respectă cerințele cererii M/071.
(6) Standardele aplicabile echipamentelor sub presiune, modificate sau revizuite de CEN, satisfac cerințele pe care urmăresc să le acopere și care sunt menționate în anexa I la Directiva 2014/68/UE. Prin urmare, este oportun să se publice referințele standardelor în cauză în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(7) Urmează să fie publicate referințele versiunilor modificate sau revizuite ale standardelor EN 1515-4:2009, EN 14222:2003 și EN 13480-3:2017. Prin urmare, este necesar să se retragă din Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (4) referințele standardelor EN 1515-4:2009 și EN 14222:2003.
(8) În scopul de a acorda producătorilor suficient timp pentru a-și adapta produsele la versiunile modificate sau revizuite ale standardelor armonizate privind prezoanele și piulițele destinate flanșelor și îmbinările acestora, precum și privind cazanele de abur din oțel inoxidabil, este necesar să se amâne retragerea referințelor standardelor respective.
(9) Anexa I la Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/1616 a Comisiei (5) conține referințele standardelor armonizate elaborate în sprijinul Directivei 2014/68/UE. Referințele standardelor armonizate EN 1515-4:2021 și EN 14222:2021 trebuie incluse în anexa respectivă.
(10) Anexa II la Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/1616 conține referințele standardelor armonizate elaborate în sprijinul Directivei 2014/68/UE care sunt retrase din Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Referințele standardelor armonizate EN 1515-4:2009 și EN 14222:2003 trebuie incluse în anexa respectivă.
(11) Referința standardului armonizat EN 13480-3:2017 și referințele amendamentelor sale EN 13480-3:2017/A2:2020 și EN 13480-3:2017/A3:2020 sunt incluse în anexa I la Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/1616. Au fost aduse modificări suplimentare la standardul EN 13480-3:2017. Este necesar să se înlocuiască rubrica relevantă din anexa respectivă, adăugând referința amendamentului EN 13480-3:2017/A1:2021.
(12) Prin urmare, Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/1616 trebuie modificată în consecință.
(13) Conformitatea cu un standard armonizat conferă o prezumție de conformitate cu cerințele esențiale corespunzătoare stabilite în legislația de armonizare a Uniunii, începând de la data publicării referinței standardului respectiv în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Prin urmare, prezenta decizie trebuie să intre în vigoare la data publicării,