Recitale
(1) În conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 305/2011, organismele de evaluare tehnică trebuie să utilizeze metodele și criteriile prevăzute în documentele de evaluare europene, ale căror referințe au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pentru evaluarea performanței produselor pentru construcții care fac obiectul documentelor respective, în funcție de caracteristicile lor esențiale.
(2) În conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 305/2011, în urma mai multor solicitări ale producătorilor pentru realizarea de evaluări tehnice europene, organizația organismelor de evaluare tehnică a elaborat și a adoptat 14 documente de evaluare europene.
(3) Documentele de evaluare europene elaborate și adoptate de organismele de evaluare tehnică se referă la următoarele produse pentru construcții: — furtun flexibil pentru pulverizator, cu accesorii de capăt; — cherestea laminată, cu secțiune dreptunghiulară, obținută din bușteni tăiați radial; — plăci din lemn masiv portante, îmbinate în dinți, cu valori ale rezistenței la întindere testate, ce pot fi prelucrate în cherestea laminată încleiată sau plăci de lemn masiv încleiate; — lemn laminat încleiat cu secțiune transversală completă îmbinare pieptene; — plăci fonoizolante/benzi portante pentru pardoseli uscate portante, din carton ondulat umplut cu nisip cuarțos; — compus pentru bitum și mixturi bituminoase, din granule de cauciuc; — macrofibre polimerice armate cu fibră bazaltică pentru utilizare în beton; — ventile de echilibrare, cu flanșe; — canale de ancorare; — sisteme de ancorare cu armături cu aderență îmbunătățită, cu mortar; — elemente de fixare mecanică utilizate în beton; — ancore cu expansiune controlată cu cuplu pentru utilizare în beton cu durată de lucru variabilă până la 50 de ani; — elemente de fixare în beton, post-instalate, sub solicitare ciclică la oboseală; — ansamblurile/sistemele de cofraje permanente neportante pe bază de blocuri sau panouri din materiale izolante și, uneori, din beton.
(4) Documentele de evaluare europene elaborate și adoptate de organizația organismelor de evaluare tehnică îndeplinesc condițiile necesare privind cerințele de bază aplicabile lucrărilor de construcții prevăzute în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 305/2011. Prin urmare, este oportun ca referințele acestor documente de evaluare europene să fie publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(5) Lista referințelor documentelor de evaluare europene este publicată prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/450 a Comisiei (2). Din motive de claritate, referințele noilor documente de evaluare europene trebuie adăugate la lista respectivă.
(6) Prin urmare, Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/450 trebuie modificată în consecință.
(7) Pentru a permite utilizarea documentelor de evaluare europene cât mai curând posibil, prezenta decizie trebuie să intre în vigoare la data publicării,