Recitale
(1) În concluziile sale din 22 aprilie 2020, Consiliul a furnizat un cadru cuprinzător pentru angajamentul Uniunii și al statelor membre față de Mozambic și pentru coordonarea cu alte părți interesate. În special, Consiliul a subliniat că trebuie să se acorde atenție de urgență situației umanitare și de securitate din provincia Cabo Delgado, asigurându-se totodată respectarea deplină a drepturilor omului.
(2) La 30 martie 2021, Comitetul politic și de securitate (COPS) a aprobat un cadru politic pentru abordarea crizelor din provincia Cabo Delgado și a considerat că ar fi adecvată o acțiune în cadrul politicii de securitate și apărare comune (PSAC), axată pe formarea forțelor armate mozambicane și pe asistența acordată acestora, în contextul abordării integrate a Uniunii pentru criza din provincia Cabo Delgado.
(3) Prin scrisoarea din 3 iunie 2021, președintele Mozambicului a salutat desfășurarea unei misiuni PSAC neexecutive a Uniunii în Mozambic, pentru a contribui la consolidarea capacității forțelor de apărare și de securitate mozambicane de a răspunde mai eficient la riscurile umanitare și de securitate din Cabo Delgado.
(4) La 28 iunie 2021, Consiliul a aprobat un concept de gestionare a crizelor pentru o posibilă misiune PSAC de instruire militară în Mozambic, împreună cu o posibilă măsură de asistență pentru furnizarea de echipamente, altele decât echipamente militare sau platforme concepute pentru a aplica o forță letală, în vederea sprijinirii forțelor armate din Mozambic pentru desfășurarea acestora în Cabo Delgado. Conceptul respectiv a subliniat că misiunea PSAC preconizată ar trebui să fie unul dintre instrumentele abordării integrate a Uniunii pentru criza din Cabo Delgado, împreună cu sprijinul pentru consolidarea păcii, prevenirea conflictelor și dialog, asistența umanitară și cooperarea pentru dezvoltare, precum și promovarea agendei privind femeile, pacea și securitatea. Respectivul concept a subliniat în continuare obiectivul politic și strategic al Uniunii de a sprijini desfășurarea unor forțe mozambicane profesionalizate de apărare și securitate, permițând prezența unor agenții de aplicare a legii responsabile pentru a proteja populația civilă, și de a permite structurilor de stat responsabile să se întoarcă și să își furnizeze serviciile în Cabo Delgado. În acest context, Consiliul ia act de Comunicarea comună a Comisiei Europene și a Înaltului Reprezentant (ÎR) privind Planul de acțiune al UE pentru egalitatea de gen (GAP) III.
(5) COPS ar trebui să exercite, sub responsabilitatea Consiliului și a ÎR, controlul politic asupra misiunii PSAC de instruire militară în Mozambic (EUTM Mozambic), să îi asigure orientarea strategică și să ia deciziile relevante în conformitate cu articolul 38 al treilea paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE).
(6) Este necesar să se negocieze și să se încheie acorduri internaționale referitoare la statutul unităților și al personalului aflate sub comanda Uniunii și la participarea statelor terțe la EUTM Mozambic.
(7) În temeiul articolului 41 alineatul (2) din TUE și în conformitate cu Decizia (PESC) 2021/509 a Consiliului (1) de instituire a Instrumentului european pentru pace, cheltuielile operaționale aferente prezentei decizii, care au implicații militare sau în domeniul apărării, urmează să fie suportate de statele membre.
(8) În conformitate cu articolul 5 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la TUE și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), Danemarca nu participă la elaborarea și la punerea în aplicare a deciziilor și acțiunilor Uniunii care au implicații în materie de apărare. Prin urmare, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei decizii, nu are obligații în temeiul acesteia, nu face obiectul aplicării sale și nu participă la finanțarea acestei operații,