Recitale
(1) La 15 iunie 2018, Consiliul a autorizat Comisia să înceapă negocieri în temeiul articolului XXVIII din Acordul general pentru tarife și comerț („GATT”) din 1994 cu privire la repartizarea contingentelor tarifare incluse în lista CLXXV a UE ca urmare a retragerii Regatului Unit din Uniune.
(2) Negocierile cu Republica Cuba s-au încheiat la 3 iulie 2020 prin parafarea unui Acord sub forma unui schimb de scrisori între Uniunea Europeană și Republica Cuba în temeiul articolului XXVIII din Acordul general pentru tarife și comerț (GATT) 1994 referitor la modificarea concesiilor privind toate contingentele tarifare incluse în lista CLXXV a UE ca urmare a retragerii Regatului Unit din Uniunea Europeană (denumit în continuare „acordul”).
(3) Acordul a fost semnat în numele Uniunii la 11 martie 2021, sub rezerva încheierii lui la o dată ulterioară, în conformitate cu Decizia (UE) 2020/1484 a Consiliului (1).
(4) Acordul ar trebui aprobat,