Începe proba gratuită

Decizie 2021/988 · CELEX 32021D0988

Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/988 a Comisiei din 16 iunie 2021 de excludere de la finanțarea de către Uniunea Europeană a anumitor cheltuieli efectuate de statele membre în cadrul Fondului european de garantare agricolă (FEGA) și al Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) [notificată cu numărul C(2021) 4118] (Numai textele în limbile cehă, daneză, engleză, franceză, germană, greacă, maghiară, italiană, polonă, portugheză, română, spaniolă și suedeză sunt autentice)

Data act
16.06.2021
Intrare in vigoare
17.06.2021
Jurnalul Oficial UE
oj:JOL_2021_218_R_0003
Status
In vigoare
cheltuieli agricole comunitare criterii de eligibilitate pentru finanțare FEADR FEGA fonduri pentru agricultură țări ale UE

Recitale

(1) În conformitate cu articolul 52 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, Comisia are obligația de a efectua verificările necesare, de a comunica statelor membre rezultatele respectivelor verificări, de a lua notă de observațiile statelor membre, de a iniția o discuție bilaterală în vederea ajungerii la un acord cu statele membre în cauză și de a le comunica acestora concluziile sale în mod oficial.

(2) Statele membre au avut posibilitatea de a solicita inițierea unei proceduri de conciliere. În unele cazuri, această posibilitate a fost utilizată, iar Comisia a examinat rapoartele emise în urma procedurii respective.

(3) În conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, pot fi finanțate numai cheltuielile agricole efectuate fără încălcarea dreptului Uniunii.

(4) Verificările efectuate, rezultatele discuțiilor bilaterale și procedurile de conciliere au demonstrat că o parte dintre cheltuielile declarate de statele membre nu îndeplinesc această cerință și, prin urmare, nu pot fi finanțate din FEGA și FEADR.

(5) Trebuie indicate cuantumurile care nu sunt recunoscute ca imputabile FEGA și FEADR. Cuantumurile respective nu se referă la cheltuieli efectuate cu mai mult de 24 de luni înainte de notificarea scrisă privind rezultatele verificărilor, adresată de Comisie statelor membre.

(6) Cuantumurile excluse prin prezenta decizie de la finanțarea din partea Uniunii trebuie, de asemenea, să ia în considerare eventualele reduceri sau suspendări în conformitate cu articolul 41 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, deoarece aceste reduceri sau suspendări au un caracter provizoriu și nu aduc atingere deciziilor adoptate în conformitate cu articolul 51 sau 52 din regulamentul respectiv.

(7) În ceea ce privește cazurile vizate de prezenta decizie, evaluarea cuantumurilor care trebuie excluse din motive de neconformitate cu dreptul Uniunii a fost notificată de Comisie statelor membre într-un raport de sinteză pe acest subiect (2).

(8) Prezenta decizie nu aduce atingere concluziilor de ordin financiar la care Comisia ar putea să ajungă în urma hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauzele aflate pe rolul instanței la 31 martie 2021,

Articolul 1

Cuantumurile care figurează în anexă și care se referă la cheltuielile efectuate de agențiile de plăți acreditate ale statelor membre și declarate în cadrul FEGA sau în cadrul FEADR se exclud de la finanțarea din partea Uniunii.

Articolul 2

Prezenta decizie se adresează Republicii Cehe, Regatului Danemarcei, Republicii Federale Germania, Irlandei, Republicii Elene, Regatului Spaniei, Republicii Franceze, Republicii Italiene, Marelui Ducat al Luxemburgului, Ungariei, Republicii Austria, Republicii Polone, Republicii Portugheze, României și Regatului Suediei.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.